Cât de sănătoasă e brânza. Avantaje şi riscuri ale consumului

Cât de sănătoasă e
brânza. Avantaje şi riscuri ale consumului

Brânzeturile tari stimulează salivaţia şi reduc aciditatea din gură

E gustoasă şi bogată în nutrienţi importanţi pentru organism, dar e bine să fie consumată în porţii mici, este opinia specialiştilor.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Brânza conţine unii din nutrienţii importanţi pentru organism, inclusiv calciu şi potasiu, pe lângă vitamina B12 şi zinc. Dar, oricum, ca să fie clar, caloriile se vor depune cât aţi zice peşte“, dă asigurări Kelly Pritchett, dietetician şi purtător de cuvând al Acedemiei de Nutriţie şi Dieta din SUA, citată de cnn.com.

Brânzeturile proaspete tind să aibă mai puţine calorii decât cele mai vechi: două linguri de ricotta având 50 de calorii, feta – 75 de calorii, iar mozzarella, 85 de calorii. Dar o singură felie de brânză elveţiană are 108 calorii, cheddar – 114, în funcţie de specialitate. Acelaşi număr de calorii există şi într-o farfurie cu ciorbă de fasole şi la fel de sătui ne vom simţi, potrivit aceleiaşi surse.

Brânza este, totodată, băgată în grăsimi saturate despre care se ştie că au obiceiul să crească LDL colesterolul, cel „rău“ adică. În realitate, brânza este una dintre marile surse de grăsimi saturate din alimentaţia americanilor.

Unele studii, susţinute de consiliul danez pentru lactate, sugerează că brânzeturile cu conţinut mare de grăsimi nu par să afecteze negativ LDL-colesterolul  aşa cum s-ar s-ar putea deduce bazându-ne doar pe procentul de grăsimi saturate.

„Nu este foarte clar de ce se întâmplă asta, dar una din explicaţii ar putea fi faptul că în brânză se găsesc şi alţi nutrienţi, precum calciu şi proteine care modifică felul în care grăsimile sunt absorbite sau metabolizate în organism“, este de părere Gregory D. Miller, expertul ştiinţific al Consiliului Naţional pentru Lactate.

Brânzeturile tari sunt benefice pentru dinţi

Totuşi, cu cât grăsimea este într-o proporţie mai mare, cu atât mai multe sunt caloriile. Folosirea brânzeturilor moi precum mozzarella versus cheddar poate fi o soluţie dacă suntem preocupaţi de reducerea caloriilor, a mai spus Pritchett.
Interesant este că, dincolo de riscul caloriilor, brânzeturile tari precum cheddar sunt benefice pentru dinţi. Pe lângă faptul că furnizează calciul de care este nevoie şi alte minerale, consumul de brânză tare stimulează salivaţia, fapt care reduce aciditatea din gură, prevenind formarea cariilor.

Pritchett sugerează folosirea brânzeturilor pentru a da savoare mâncărurilor. Astfel, adăugarea brânzei feta sau a brânzei de capră în salate aduce un plus de gust, la fel şi adăugarea în supe a parmezanului. Limitarea consumului va menţine de asemenea nivelul de sodiu în echilibru.

Deci, bucuraţi-vă de brânză, dar aveţi grijă să nu exageraţi, este concluzia experţilor.

 

 

 

 

 

citeste totul despre: