„Ţinutul nemuritorilor“. Stilul de viaţă al japonezilor care trăiesc 100 de ani

Dieta locuitorilor din Okinawa este considerată de bază în longevitatea japonezilor

Japonezii au, de ani buni, cea mai mare speranţă de viaţă de pe planetă. Pe insula Okinawa există cea mai mare concentraţie de persoane centenare. Două treimi din ele trăiesc independent. Care este secretul?

„Mult timp am fost fascinat de persoanele care ating vârsta de 100 de ani şi de sfaturile pe care acestea le au de împărtăşit“, spune pentru CNN, dr. Sanyay Gupta. „Dar, adevărul este că nu am fost niciodată sigur că vreau să trăiesc atât de mult fără o minte şi un organism puternic.“

„ Datele statistice care mi-au atras atenţia în urma unei vizite în insula Okinawa au fost acelea că două treimi din persoanele care trăiau aici, în cea mai mare concentraţie de centenari de pe planetă -  funcţionau încă independent la 97 de ani. Locuiau încă în propriile case, îşi găteau singuri şi îşi trăiau viaţa din plin - şi asta la aproape 100 de ani!“

De prea multă vreme, mai spune corespondentul CNN, am identificat prea tare vârsta cu un număr. Şi totuşi, majoritatea medicilor nu se mai concentrează atât de mult pe vârstă. Ei vor mai degrabă să afle mai multe despre vârsta fiziologică a pacienţilor lor decât despre cea cronologică. Vor să ştie mai multe despre viaţa pacienţilor lor, decât despre durata vieţii acestora. La urma urmei, sunt foarte multe persoane de 50 de ani a căror stare de sănătate este asemănătoare cu cea a persoanelor de 70 de ani. „Dar şi reciproca este valabilă şi acesta a fost adevărul pe care am vrut să-l aflu, atunci când am decis să călătoresc spre Okinawa, vara trecută“, mărturiseşte medicul.  

Mai puţine boli de inimă şi cancere

„De cum am ajuns pe insulă, am observat imediat că ceva era diferit. Nu am văzut persoane care să alerge sau să meargă la sală, ci o mulţime de oameni în vârstă foarte activi, care-şi lucrau grădina, practicau tai chi în parc, mergeau pe bicicletă sau jucau un joc asemănător crochetului, împreună cu prietenii.“

Comparativ cu vârstnicii din SUA, mai spune corespondentul CNN, cei din Okinawa nu sunt atât de afectaţi de boli cardiovasculare, demenţă sau cancere. Oasele lor sunt mai puternice decât ale persoanelor de aceeaşi vârstă cu ei, din întreaga lume.

„Dacă întrebi pe cineva din Okinawa de ce trăieşte atât de mult, fără doar şi poate vei auzi doar două cuvinte: ikigai şi moai. Într-o traducere foarte primitivă, ikigai înseamnă raţiunea ta de a trăi, cea care te face să te dai jos din pat în fiecare dimineaţă. În SUA, majoritatea persoanelor ies la pensie  între 60 şi 70 de ani , dar pentru japonezi nu există un cuvânt similar pentru că ei nu au aceste concept de pensionare.“

Moai este un grup social de suport căreia îi aparţii şi cu care ai interese comune. Moai este asemenea unui „trib“ şi un al doilea motiv pentru care japonezii din insula Okinawa consideră că trăiesc atât de mult. 

Te opreşti din mâncat când eşti 80% sătul

„Dar, mai mult decât orice altceva, dieta practicată în Okinawa a constituit ţinta mediei şi nu fără motiv. Înainte să vă spun ce mănâncă insularii ar trebui să vă dezvălui o lecţie importantă şi anume că trebuie să ne oprim din înfulecat atunci când suntem 80% sătui. Pentru cineva care vine dintr-o cultură în care „golitul farfuriei“ este regula,această lecţie importantă poate fi greu de pus în practică.“

Filosofia japoneză este aceea că trebuie să fii puţin flămând atunci când dai farfuria la o parte. „Am adoptat-o chiar eu sărind de exemplu peste desert, reducând porţiile, folosind farfurii mai mici şi mâncând mai încet. În timp ce un American obişnuieşte să consume 2.500 de calorii pe zi, un japonez mănâncă aproape 1.900. Toate acestea au o explicaţie biologică. 20 de minute îi ia stomacului să trimită semnale creierului că este sătul. Din păcate, foarte multe persoane pot adăuga multe sute de calorii în plus în aceste interval de timp. Dacă vom impinge farfuria la o parte şi vom aştepta vom mânca mai puţin având aceeaşi senzaţie de saţietate.“

Comunitatea ştiinţifică a promovat ideea că mâncând mai puţin vei trăi mai mult, dar, desigur, contează şi ce mănânci.„ În Okinawa am mâncat împreună cu Craig Willcox, autorul cărţii „Programul Okinawa“, pentru a învăţa mai multe despre dieta locală. Ne-am primit alimentele în cutii cu şase compartimente, ceea ce era o diferenţă radicală faţă de modul în care eram obişnuit să-mi primesc prânzul în SUA. Mâncatul din cutiuţă a însemnat porţii mai mici şi o varietate mai mare de alimente. În cele şase compartimente ni s-a servit orez – prezent la mai toate mesele, chiar şi la micul dejun – cartofi dulci, pepene galben, o felie subţire de peşte, legume rădăcinoase şi o porţie de fructe. Totodată, un bol mic cu supă miso şi o ceaşcă de ceai verde. Willcox mi-a spus că locuitorii insulei obişnuiesc să consume şapte sortimente de fructe şi legume în fiecare zi şi 18 tipuri de alimente.“

Dar, ca să fim oneşti, conchide autorul, şi în Okinawa lucrurile încep să se schimbe - şi nu în bine. Generaţiile mai tinere consumă mai multă carne şi fast food în loc de peşte şi soia, iar localnicii spun că sunt nevoiţi să facă faţă traficului în creştere, întrucât tot mai mulţi schimbă bicicletele pe maşini.

Vârstnicii sunt în continuare respectaţi, dar sunt tot mai puţini, comparativ cu deceniile trecute. Cu toate acestea, „ţinutul nemuritorilor“ ne reaminteşte de ceea ce este posibil oriunde am locui, în Okinawa sau aiurea.