VIDEO Cristiano Ronaldo a participat la dezvelirea propriei statui în oraşul natal. Lucrarea are un detaliu jenant
0Starul portughez Cristiano Ronaldo a participat la dezvelirea propriei statui în oraşul natal Funchal. Statuia fotbalistului lui Real Madrid a fost amplasat într-o zonă turistică pentru a fi admirată de cei care vizitează Insula Madeira.
Statuia de bronz, care a fost sculptată de Ricardo Velosa şi care are o înălţime de 3,40 metri şi 800 de kilograme, a fost amplasată în Praca do Mar, pe malul mării, locul pe unde trec cei mai mulţi turişti care vizitează Funchalul.
"Este un moment special pentru mine. Sunt foarte mândru să am o astfel de statuie. Este o motivaţie în plus pentru a continua să câştig trofee şi titluri", a declarat Ronaldo, care a avut alături familia la acest eveniment, conform Mediafax.
Dincolo de momentul festiv, statuia în sine prezintă un detaliu stânjenitor, care a stârnit deja controverse. Mai exact, sculptorul a fost foarte generos când a realizat zona intimă a fotbalistului, căreia i-a conferit o formă mult ieşită în relief. "S-ar putea ca artistul să fi avut unele instrucţiuni specifice cu privire la o anumită parte a sculpturii. Sau dacă nu fotbalistul a pozat pentru artist când era un pic cam excitat", scrie sarcastic mirror.co.uk.
VIDEO cu momentul dezvelirii statuii lui Ronaldo