Câţi bani va încasa Victor Piţurcă pentru calificarea naţionalei la Euro 2016

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Victor Piţurcă
Victor Piţurcă

Dacă fotbaliştii “integralişti” vor încasa câte 300.000 de euro pentru calificarea la Euro 2016, selecţionerii din campanie, doi la număr, vor împărţi o sumă mult mai mare.

Victor Piţurcă şi Anghel Iordănescu vor “umfla” nu mai puţin de 600.000 de euro, pe care îi vor împărţi în funcţie de rezultate. Cel mai câştigat este Piţurcă, selecţioner în primele trei meciuri ale preliminariilor. Potrivit unor surse din federaţie, “Piţi” l-a bătut pe “tata Puiu” la rezultate, motiv pentru care va băga în buzunar peste o treime din sumă, cu toate că a pregătit naţionala în mai puţin de o treime din meciuri. Astfel, pentru trei jocuri, dintre care două victorii şi un egal, adică şapte puncte acumulate, fostul selecţioner va încasa în jur de 221.000 de euro, restul, 379.000 de euro, urmând a intra în conturile lui Anghel Iordănescu. Calculul pentru actualul selecţioner este la fel de simplu: Iordănescu a reuşit, în şapte meciuri, doar 12 puncte, a relatat Ziarul "ring"

Premii fără precedent şi la Euro

Turneul din Franţa pune în joc premii care nu s-au mai văzut până acum la un campionat european. UEFA a alocat un buget de peste 300 de milioane de euro, cu 50% peste sumele oferite la ediţia din urmă cu trei ani. Dar asta nu e tot! Fiecare rezultat de la turneul final va fi răsplătit pe măsură. Chiar dacă UEFA nu a anunţat sumele exacte, se speculează că o remiză ar putea fi recompensată cu un milion de euro, în timp ce pentru o victorie se vor primi două milioane de euro.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite