Una dintre cele mai sexy jucătoare din circuitul WTA a decis să îşi scrie autobiografia: Va fi pasională şi colorată
0Moda autobiografiilor a ajuns şi în tenisul feminin, acolo unde Serena Williams, Maria Şarapova, dar şi alte sportive şi-au scris deja memoriile.
Jucătoarea slovacă de tenis, Dominika Cibulkova, locul 25 WTA, a anunţat şi ea, pe reţelele de socializare, că s-a apucat să îşi scrie autobiografia.
“Vreau să împărtăşesc o veste mare cu voi, Ceva ce fac de o vreme. Pentru cei care se aşteaptă că o să spun că timpul meu ca jucătoare profesionistă s-a terminat – nu încă. Deci, nu sunt însărcinată, nu îmi termin cariera. Cea ce fac, totuşi, este că lucrez la memoriile mele, despre care cred că vor fi o lectură extraordinară. Împreună cu prietena mea, talentata scriitoare slovacă Andrea Coddington, care mă cunoaşte foarte bine. E amuzant, dar nu va fi o biblie a tenisului. Vor fi de toate, dragostea mea pentru tenis, realizările mele, greşelile mele, urcuşurile şi coborâşurile, pasiunea mea pentru modă, prietenii mei, familia mea, dragostea mea. Viaţa mea. Nu am stabilit o dată pentru lansare. Un lucru e sigur, va fi colorată, pasionantă, adevărată, cu multe poze şi lucruri din interior. Cu dragoste, Domi”, a scris Cibulkova, pe Instagram.
Dominica Cibulkova, în vârstă de 29 de ani, fostă numărul 4 mondial, în 2017, a câştigat opt turnee de simplu, între care Turneul Campioanelor din 2016, şi a mai disputat 13 finale, între care cea de la Australian Open, în 2014.