Trofeu nou pentru câştigătoarea Super Cupei României. Aceasta îl va păstra
0
Ediţia din acest an a Supercupei României Timişoreana, care se joacă mâine, beneficiază de o cupă nouă acordată învingătoarei.
Meciul de debut în noul sezon are o miză specială. Câştigătoarea Supercupei României, ediţia 2015, va păstra trofeul în propria vitrină. Cupa realizată în Italia nu este transmisibilă, spre deosebire de trofeul Cupei României, pe care învingătoarea îl poate păstra doar un an.
Jucătorii care vor învinge în partida de mâine, de la Constanţa, vor ridica deasupra capului un trofeu înalt de 70 de centimetri care cântăreşte mai bine de 6 kilograme.
Supercupa României, FC Steaua Bucureşti - ASA Târgu Mureş, se joacă miercuri, 8 iulie, de la ora 21:00, pe stadionul ”Farul” din Constanţa şi va fi transmisă în direct de Pro TV.