The Guardian: Suspiciuni asupra acordării JO din 2020. Tokyo a efectuat o plată suspectă către fiul fostului şef corupt al atletismului mondial

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Echipa care a organizat candidatura victorioasă a oraşului Tokyo pentru organizarea Jocurilor Olimpice de vară din 2020 a efectuat plăţi suspecte către fiul lui Lamine Diack, fostul preşedinte al forului mondial de atletism, cercetat în prezent pentru corupţie în conducerea organizaţiei. Plăţile de 1,3 milioane de euro ridică suspiciuni asupra cumpărării unor voturi în procesul de votare al gazdei olimpice, susţine „The Guardian”.

Dezvăluirile vin ca parte a unei anchete a autorităţilor franceze vizând corupţia de la vârful Federaţiei Interanţionale de Atletism (IAAF) în perioada în care organizaţia a fost condusă de Lamine Diack, fost atlet şi om de afaceri senegalez.

Diack a fost arestat în noiembrie 2015 în Franţa, fiind acuzat de luare de mită pentru a ascunde teste antidoping pozitive ale mai multor atleţi ruşi. Între timp, investigaţia autorităţilor franceze s-a extins asupra proceselor de acordare a Jocurilor Olimpice din 2016 şi 2020, vizând mai multe tranzacţii suspecte implicându-l pe Diack sau asociaţi de-ai lui.

Printre tranzacţiile cercetate se numără acum mai multe plăţi suspecte, în valoare totală de 1,3 milioane de euro, efectuate de persoane implicate în campania pentru găzduirea JO a oraşului Tokyo, către un cont secret la banca singaporeză Black Tidings, folosită de Lamine Diack şi alţi oficiali IAAF în alte tranzacţii suspecte.

Contul ar fi fost asociat însă fiului fostului şef mondial al atletismului, Papa Massata Diack, care a fost angajat pe postul de consultant de marketing al IAAF în timpul preşedinţiei tatălui său. Plăţile ar fi fost făcute în timpul şi după procesul de acordare al organizării JO 2020, desfăşurat în 2013 şi încheiat cu victoria capitalei japoneze în faţa oraşelor Madrid şi Istanbul.

La momentul efectuării plăţilor, Lamine Diack era preşedinte al IAAF şi membru influent al Comitetului Olimpic Internaţional (IOC), care votează gazdele celui mai mare eveniment sportiv al planetei. Atât el, cât şi fiul sunt anchetaţi de magistraţii francezi în investigaţia de corupţie privind forul mondial de atletism; Papa Massata Diack are pe numele său un mandat internaţional de arestare emis de Interpol.

O altă suspiciune planează asupra asocierii dintre gigantul publicitar japonez Dentsu şi IAAF. Compania este unul dintre principalii sponsori ai forului mondial de atletism, iar contractul de sponsorizare a fost prelungit până în 2029 chiar de Lamine Diack, înainte de demisia provocată de acuzaţiile de corupţie.

O investigaţie a unei comisii independente a Agenţie Mondiale Anti-Doping (WADA) în privinţa scandalului testelor pozitive muşamalizate a atleţilor ruşi s-a concentrat tot asupra unui cont de la banca Black Tidings, deţinut de Ian Tan Tong Han – un apropiat al lui Papa Massata Diack şi consultanta la o firmă subsidiară de management sportive a companiei Dentsu care avea şi ea contract cu IAAF. 

Contactaţi de reporterii englezi, Comitetul Olimpic Japonez - care a organizat candidatura capitalei japoneze – nu a comentat situaţia, susţinând că biroul de presă este indisponibil „în interes de serviciu” pentru următoare săptămână şi nu poate răspunde.

Comitetul de organizare al candidaturii a declarat printr-un purtător de cuvânt că nu deţine informaţii în acest sens, susţinând că din punctul de vedere al echipei de candidatură „Jocurile au fost acordate oraşului Tokyo deoarece a prezentat cea mai bună ofertă de candidatură”.

Forul olimpic suprem a refuzat să comenteze informaţiile dezvăluite de cotidianul britanic, conform BBC, menţionând că ţine legătura cu magistraţii francezi care investighează acuzaţiile de corupţie la şefia IAAF şi cu WADA.

Comitetul Olimpic Internaţional se află deja în dificultate cu organizarea Jocurilor Olimpice de anul acesta, din Rio de Janeiro, a căror desfăşurare este ameninţată de situaţia politică instabilă din Brazilia, de criza financiară severă a ţării sud-americane şi de epidemia virusului Zika.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite