VIDEO Povestea unui baraj de „Dosarele X“, care a schimbat destinul unei generaţii: ce spun jucătorii la 12 ani după „dubla“ blestemată cu Slovenia

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Contra, distrus după ratarea calificării la Mondialul din 2002. FOTO: Mediafax
Contra, distrus după ratarea calificării la Mondialul din 2002. FOTO: Mediafax

România îşi va afla, luni, adversarul de la barajul de calificare pentru Mondialul din 2014. Amintirile precedentului play-off îi bântuie şi acum pe cei care s-au aflat pe teren în 2001.

Naţionala României, versiunea 2013, e, probabil, după Islanda, cel mai dorit adversar de către Portugalia, Grecia, Ucraina şi Croaţia, adică formaţii care se află în urna capilor de serie pentru baraj. Acum mai bine de un deceniu însă, lucrurile stăteau exact invers. 

Tot cam pe vremea asta, FIFA urma să efectueze tragerea la sorţi pentru meciurile de play-off pentru Mondialul din Coreea de Sud şi Japonia. Pe lângă faptul că România era în urna capilor de serie, trupa pregătită de Hagi la vremea respectivă era, după Germania, o echipă pe care nu dorea să o întâlnească nimeni. Asta deoarece tricolorii bifaseră calificări consecutive la CM 1994, Euro 1996, CM 1998 şi Euro 2000! 

Italia ne-a trimis la play-off

În ciuda acestei serii formidabile, românii n-au putut obţine biletele pentru CM 2002, încă din faza grupelor, fiindcă Italia s-a clasat pe locul 1, după ce s-a impus cu 3-0 la Milano şi cu 2-0 la Bucureşti. Terminând pe locul 2, înaintea naţionalelor Georgiei, Ungariei şi Lituaniei, România a ajuns la baraj, unde cele mai accesibile adversare erau Iran (locul 5 din Asia a disputat un baraj cu o formaţie europeană) şi Slovenia. 

Cum perşii au picat cu Irlanda, toată lumea din fotbalul românesc era încântată că sorţii le-au pus în calea tricolorilor o formaţie înfiinţată în 1992, care, până atunci, fusese la un singur turneu final: Euro 2000. 

Goluri stranii şi zi proastă pentru Stelea

Pe lângă faptul că Gică Popescu şi compania au întâlnit un adversar pe care şi l-au dorit, şi programul „dublei“ i-a avantajat pe români: turul a fost la Ljubljana, iar returul, la Bucureşti. Din păcate, norocul naţionalei s-a terminat aici. Au urmat o serie de evenimente, care nici până în ziua de azi nu pot fi explicate altfel decât printr-un ghinion destul de mare.

La Ljubljana, Marius Niculae a deschis scorul (26), iar, până la pauză, echipa lui Hagi putea să mai marcheze de cel puţin trei ori. În loc să fie trei sau patru la zero, a fost 1-1, la pauză, după ce Acimovici a înscris cu o lovitură de cap, care n-a fost nici puternic, nici plasat. Din păcate, Stelea n-a prins o zi prea bună (în retur, a jucat Lobonţ), ceea ce s-a văzut şi la al doilea gol sloven. Dacă primul a fost straniu, reuşita de 2-1 a fost de „Dosarele X“. Ostrec a trimis un şut-centrare, care l-a păcălit pe Stelea şi s-a dus direct la vinclu (70). 

VEZI GOLURILE MECIULUI

România s-a întors la Bucureşti, învinsă la limită, dar chiar şi aşa toată lumea era sigură de calificare. Ce a urmat pe Ghencea, patru zile după meciul tur, la 14 noiembrie 2011, îi bântuie chiar şi acum pe internaţionalii români care au fost implicaţi în acea partidă.

Hagi a atacat cu cinci vârfuri

Ca un prim semn care avea să anunţe dezastrul, în ziua returului, la Bucureşti a plouat non-stop, iar gazonul din Ghencea a cedat în timpul jocului. A fost o situaţie perfectă pentru Slovenia, preocupată doar să distrugă, şi una nefericită pentru tehnicii fotbalişti români precum Adi Ilie, Sabău sau Mutu.

Chiar şi aşa, elevii lui Hagi au atacat în valuri, dar, la pauză, tabela arăta 0-0. La zece minute de la reluare, pe fondul dominării românilor, slovenii au scăpat pe contraatac. În disperare de cauză, Gică Popescu l-a pus jos pe purtătorul balonului, însă acesta a apucat să-i paseze lui Mladen Rudojna. Arbitrul a lăsat avantaj, vârful sloven a tras din prima, marcând singurul său gol la echipa naţională! 

VEZI GOLUL LUI RUDOJNA

Din acel moment, România avea nevoie de două goluri ca să ducă meciul în prelungiri şi de trei ca să meargă la Mondiale. Hagi a reacţionat – unii susţin că a greşit – aruncând în teren toţi atacanţii de pe bancă, iar tricolorii au încheiat meciul cu cinci vârfuri pe teren: Niculae, Adi Ilie, Ganea, Pancu şi Mihalcea!

N-a contat însă, iar singurul gol, cel egalizator, a fost marcat de Cosmin Contra cu şut de la distanţă (65). După fluierul final, imaginile cu „Guriţă“ plângând în hohote în mocirla din Ghencea au făcut înconjurul lumii. România a ratat o şansă uriaşă, Hagi a demisionat, iar această contraperformanţă le-a răpit unor fotbalişti precum Chivu, Mutu, Pancu şi Marius Niculae şansa de a evolua la un turneu final de Campionat Mondial.

0

puncte a făcut Slovenia la Mondialul din 2002, pierzând cu Spania (1-3), Africa de Sud (0-1) şi Paraguay (1-3) 

Contra: „Şi acum mă trezesc noaptea şi îmi aduc aminte de Slovenia“

Dacă România ar fi ajuns la CM 2002, Generaţia de Aur ar fi fost înlocuită de noul val, condus de Chivu şi Mutu, la un turneu final şi, probabil, mulţi dintre tinerii de atunci ar fi putut avea un alt traseu în cariera lor. Aşa, după eşecul cu Slovenia, fotbalul românesc şi-a început declinul şi, în următorii 12 ani, s-a calificat la un singur turneu final: Euro 2008.

„Şi acum, uneori, mă trezesc în mijlocul nopţii şi îmi aduc aminte de meciurile cu Slovenia. E printre cele mai mari dezamăgiri pe care le-am trăit în carieră“, a spus Cosmin Contra. Ionel Ganea a încercat să explice cum de s-a pierdut calificarea. „În meciul tur, ne-am mulţumit cu un singur gol, deşi am avut multe ocazii. Poate că i-am privit şi de sus pe sloveni, iar asta ne-a costat, fiindcă ei şi-au dorit mult să meargă la Mondiale. În plus, după ce ne-au egalat la Ljubljana, au prins curaj şi au jucat şi cu o mai mare determinare“, a declarat Ionel Ganea.

Perspectiva slovenă asupra meciului a fost oferită de Mladen Rudojna, marcatorul golului de pe Ghencea. „În tur, am jucat chiar prost. Nu eram pregătiţi deloc. Am bătut cu mult noroc. De aceea, când am venit la Bucureşti, nu prea aveam speranţe. România avea o echipă foarte puternică, era peste noi. Românii au ratat mult, pe când noi am marcat din fiecare ocazie“, şi-a amintit, ulterior, Rudojna. 

„În retur, când am dat gol, preţ de câteva secunde, pe stadion se mai auzea doar ploaia. Nu pot să descriu astfel tăcerea din tribune. Acel gol e printre cele mai importante momente din viaţa mea. Când ne-am întors acasă, 50.000 de oameni ne aşteptau în aeroport. A fost ceva extraordinar“, a adăugat Rudojna.

Românii care au jucat în „dubla“ Slovenia

Nume Club Vârstă

Stelea Salamanca 34

Lobonţ Ajax 23

Chivu Ajax 21

Miu Steaua 25

Iencsi Rapid 26

Contra AC Milan 26

Gh. Popescu Lecce 34

Sabău Rapid 33

D. Munteanu Wolfsburg 33

Mutu Verona 22

M. Niculae Sporting Lisabona 20

Ad. Ilie Valencia 27

Ghioane Dinamo Kiev 20

Roşu Numancia 26

Pancu Rapid 24

Ganea Stuttgart 28

Mihalcea Genoa 25

Românii care formează acum nucleul naţionalei

Nume Club Vârstă

Tătăruşanu Steaua 27

Lobonţ AS Roma 35

Goian Asteras 32

Raţ West Ham 32

Latovlevici Steaua 27

Măţel Astra 24

Chiricheş Tottenham 23

Gardoş Steaua 24

Lazăr PAOK Salonic 32

Torje Espanyol 23

Bourceanu Steaua 28

Pintilii Steaua 28

Hoban Petrolul 30

Maxim Stuttgart 23

Keşeru Bastia 26

Stancu Genclerbirligi 26

Marica Getafe 28

Tănase Steaua 26

Grozav Terek 23

Sport

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite