Noul sezon din Premier League se vede exclusiv pe Eurosport, începând cu 9 august
0Începând din 9 august, Eurosport transmite exclusiv noul sezon al Premier League, după ce la începutul acestui an compania a anunţat extinderea drepturilor de difuzare a Premier League în România pentru următoarele trei sezoane, până în 2022.
În urma acordului, fanii se pot bucura de fiecare gol, fiecare ocazie sau orice alt moment important al meciului, de analize detaliate din partea experţilor locali, precum şi de accesul la materiale video digitale pe platformele Eurosport România. Fanii pot urmări meciurile live pe Eurosport 1 şi simulcast pe Eurosport Player, serviciul Eurosport live şi la cerere, disponibil oriunde şi oricând, pe orice dispozitiv.
În acest sezon, Eurosport acoperă până la 242 de meciuri live din Premier League pe parcursul sezonului (până la şapte meciuri / săptămână). Fanii fotbalului din România vor putea urmări evoluţia celor mai buni jucători din lume, cum ar fi: Sergio Aguero, Mohamed Salah, N'Golo Kante, Harry Kane, Pierre-Emmerick Aubameyang sau David De Gea, alături de cele mai mari echipe din fotbalul european: Manchester City, Liverpool, Chelsea, Tottenham Hotspur, Arsenal şi Manchester United.
„Suntem mândri să aducem Premier League în România pe Eurosport, pentru al şaptelea sezon consecutiv. Ne dorim să transformăm această competiţie palpitantă într-o sărbătoare locală, mai ales având în vedere că forţa acestui campionat este validată la nivel internaţional de rezultatele din Champions League şi Europa League. Premier League se bucură de o mare popularitate în rândul românilor, iar extinderea drepturilor exclusive de difuzare, inclusiv pentru FA Cup, arată în mod clar angajamentul nostru de a le alimenta pasiunea, precum şi importanţa strategică a pieţei româneşti în portofoliul Discovery. Mai mult decât atât, suntem bucuroşi că Premier League este acum disponibil în HD şi că noua emisiune – Premier League Show – va ţine fanii şi mai conectaţi la cea mai spectaculoasă ligă de fotbal la nivel mondial”, a declarat Andrey Stoychev, VP Commercial and Business Development Discovery CEEMCA (Europa Centrală şi de Est, Ţările Mediterane şi Asia Centrală).
Pentru această ediţie, Eurosport aduce atmosfera meciurilor de pe stadioane, informaţii legate de istoria cluburilor de fotbal din Anglia sau transferurile sezonului, precum şi interviuri 1:1, astfel încât spectatorii să se poată bucura de experienţa completă a celui mai valoros campionat de fotbal din lume. Mai mult, Eurosport a pregătit un program cu două blocuri live, începând din 10 august (13:30 sâmbătă şi 15:30 duminică), găzduit de Emanuel Terzian împreună cu Adi Dobre, în rolul de co-gazdă şi Gabriel Cânu, în postura de invitat.
Premier League debutează pe Eurosport pe 9 august cu următoarele meciuri:
• Vineri, 9 august – Liverpool – Norwich, (21:45);
• Sâmbătă, 10 august:
o Emisiune Premier League Show – (13:30);
o West Ham – Manchester City (14:30);
o Emisiune Premier League Show (16.30)
o Crystal Palace – Everton (17.00)
o Tottenham – Aston Villa (19:30).
• Duminică, 11 august:
o Newcastle – Arsenal (16:00);
o Emisiune Premier League Show (18.00);
o Manchester United – Chelsea (18:30);
o Emisiune Premier League Show (20:30).
În plus, pe 4 august, meciul anual din Supercupa Angliei dintre Liverpool şi Manchester City va fi transmis live pe Eurosport 1, începând cu 16:45.
Premier League vine în completarea ofertei deja existente pentru fanii sportului din România, care cuprinde transmisiunile în direct din cadrul celor patru Mari Şlem-uri de tenis, cele mai importante evenimente din calendarul de ciclism, inclusiv Giro d’Italia, Le Tour de France şi La Vuelta, snooker, sporturi de iarnă, dar şi de la Jocurile Olimpice de Vară din 2020.