Nici steliştii nu mai au răbdare cu Tănase: "Îi mulţumim pentru tot ce a făcut, e timpul să plece"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În 5 ani la Steaua, Tănase a înscris doar 17 goluri şi nu a făcut niciun meci memorabil, chiar dacă toţi antrenorii l-au folosit cu insistenţă.

Titular cert la Steaua, căpitan de echipă chiar, şi o eternă soluţie pentru echipa naţională, Cristi Tănase a ajuns la 27 de ani şi ar fi cazul să plece în străinătate. Doar că...lipsesc ofertele. 

"Tănase nu a avut niciodată nicio ofertă din Qatar. Însă eu cred că Tănase şi-a făcut datoria la Steaua. El merită toate mulţumirile pentru ceea ce a făcut aici şi la naţională şi cred că vine vremea la un moment dat când un jucător trebuie să plece. Informaţiile şi ştirile care apar despre el sau agenţii care îi dau telefoane şi îi spun că o să plece nu îi creează lui Tănase o stare de confort foarte bună. Deci el nu e într-o situaţie liniştită acum din cauza acestor informaţii care circulă. Dar în aceeaşi măsură consider că lui Cristi Tănase ar fi bine să i se găsească un contract într-un campionat mai bun pentru el. Nu înseamnă că dacă nu se va găsi un campionat mai bun pentru el, Cristi nu va rămâne acelaşi jucător de bază la Steaua", a afirmat Valeriu Argăseală la finalul galei AFAN.

Îi cer bani lui Piţurcă

Argăseală afirmă că oficialii clubului Al Ittihad trebuie să plătească dacă vor să îi folosească pe fotbaliştii Lucian Sânmărtean şi Lukasz Szukala încă din retur. "Cine a stabilit că Sânmărtean şi Szukala trebuie să plece la arabi de acum? Ca să cumperi ceva trebuie să plăteşti, dacă nu plăteşti, nu cumperi. Ei au contract cu noi până în 30 iunie 2015 şi trebuie să îl ducă la final, e simplu. Orice jucător poate fi înlocuit, aşa că orice club trebuie să fie pregătit să înlocuiască un jucător. Să vină cei de la Al Ittihad şi atunci vom vedea dacă cei doi vor pleca sau nu", a spus Argăseală.

Preşedintele CA a precizat că gruparea din Bulevardul Ghencea are un "lot numeros" şi, în afara lui Rareş Enceanu, achiziţionat de la FC Braşov, vor mai fi transferaţi jucători doar dacă vor şi pleca. "Este posibil să apară şi alţi jucători noi, dar în funcţie de cine va pleca. Pentru că lotul este destul de numeros acum, sunt 27 de jucători şi până nu pleacă cineva nu poate veni altul", a menţionat Argăseală.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite