Miza Astrei în ultimele două meciuri din Liga Europa: banii şi evitarea unei ruşini

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Budescu FOTO Razvan Pasarica

Prima participare a giurgiuvenilor în grupele Ligii Europa are toate şansele să se transforme într-un fiasco. Deja eliminată, fără şanse de a ajunge în primăvara europeană, Astra speră să-şi spele imaginea pe final, în primul rând astăzi, în returul cu Dinamo Zagreb (22.05, DigiSport 1, DolceSport 2, Sport.ro).

Principala miză ar fi banii pe care UEFA îi acordă pentru rezultatele pozitive din competiţie (200.000 de euro la victorie şi 100.000 de euro pentru un meci egal), dar şi evitarea unei ruşini. 

Cu două meciuri înainte de finalul fazei grupelor, Astra are un singur punct (1-1 cu Celtic, etapa trecută). Până acum, opt echipe româneşti s-au aflat în grupele UEFA/Europa League, Steaua, Rapid, Dinamo, CFR Cluj, FC Timişoara, SC Vaslui, Pandurii şi Astra, iar cea mai slabă prestaţie a fost cea a gorjenilor, sezonul trecut (1 punct). 

Spre deosebire de partida tur, câştigată extrem de lejer (5-1), cei de la Dinamo Zagreb se aşteaptă şi ei la o altă desfăşurare a ostilităţilor, astăzi, la Giurgiu. 

„Nu cred că suntem favoriţi. Astra a făcut jocuri bune acasă şi este o echipă bună. Oricum, sigur va fi mai greu decât în tur. Budescu e un jucător foarte bun, un jucător mare al României. Pentru mine e cel mai bun jucător de la Astra“, a declarat ieri Ivo Pinto, fundaşul portughez al lui Dinamo Zagreb, fost la CFR Cluj. 

Citeşte şi 

Rezultatele din Liga Europa. Se cunosc primele patru echipe calificate în 16-imi

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite