VIDEO Fotbalist „extraterestru“: Ryan Giggs a mai bifat o realizare impresionantă în Liga Campionilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Giggs (dreapta), alături de Ronney
Giggs (dreapta), alături de Ronney

Galezul lui Manchester United nu mai e la fel de atractiv, din punct de vedere comercial, precum Messi şi Cristiano Ronaldo, însă sunt şanse mici ca aceşti doi jucători ultramediatizaţi să reuşească ce a realizat Giggs.

La 29 noiembrie, Ryan Giggs a împlinit 40 de ani. E o vârstă la care colegii săi de generaţie s-au retras de ani buni, iar mulţi oameni obişnuiţi, epuizaţi de excesele făcute în viaţa de zi cu zi, abia mai sunt capabili să facă un sprint, dărămite să alerge 90 de minute.

La 40 de ani, Ryan Giggs joacă titular la Manchester United. A fost în primul „11“, marţi seară, în victoria obţinută de trupa pregătită de David Moyes în faţa celor de la Şahtior Doneţk, scor 1-0. Mijlocaşul galez a fost schimbat după 63 de minute, însă perioada petrecută pe teren l-a urcat într-un clasament al longevităţii.

Giggs a devenit al 5-lea cel mai în vârstă fotbalist care a evoluat în grupele Ligii Campionilor. Iată cine se află în faţa lui în acest moment:

1. Alessandro Costacurta (40 de ani şi 211 zile)

David Weir (40 de ani şi 211 zile)

3. Tasos Mitropoulos (40 de ani şi 109 zile)

4. Donato (40 de ani şi 51 de zile)

5. Ryan Giggs (40 de ani şi 11 zile)

Veteranul lui United mai deţine un record în Liga Campionilor: e cel mai vârstnic marcator în această competiţie. La 14 septembrie 2011, Giggs a punctat în poarta celor de la Benfica, pe când avea 37 de ani şi 289 de zile.

TOP 10 CELE MAI FRUMOASE GOLURI ÎNSCRISE DE GIGGS

Sport

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite