Iranul cenzurează indecenţa în şapte secunde: cum vor fi transmise meciurile Mondialului la televiziunea de stat
0
Pe durata turneului final se va aplica o metodă tradiţională şi foarte eficientă pentru a se asigura că partidele Cupei Mondiale vor fi „curate“.
Iranul a fost singura ţară calificată la Mondialul din 2014 în care tragerea la sorţi pentru grupele turneului final s-a văzut doar parţial.
Atunci, Fernanda Lima (foto, jos), prezentatoarea ceremoniei, s-a îmbrăcat cu o rochie sexy, cu un decolteu generos, motiv pentru care transmisia evenimentului a fost „ciuntită“. Practic, s-au văzut doar cadrele în care secretarul general FIFA, Jerome Valcke, deschidea câte o bilă extrasă din urne. Continuarea, adică plasarea echipei respective într-o grupă de către Fernanda Lima, era cenzurată aproape de fiecare dată!

La vremea respectivă, modul în care televiziunea iraniană a transmis tragerea la sorţi a stârnit reacţii vehemente şi ironice în ţară. Degeaba însă! Cenzura va funcţiona şi pe durata Mondialului. Având în vedere că Iranul e o ţară islamică, televiziunea de stat are reguli stricte. Iar femeile pe jumătate dezbracte, precum Fernanda Lima, sau spectatoarele sexy, care vor fi prezente pe arenele turneului final, nu pot trece de „filtrul“ impus de normele religioase.
Acelaşi cadru, dat întruna
Drept urmare, televiziunea iraniană va aplica o metodă tradiţională şi foarte eficientă pentru a se asigura că partidele Mondialului brazilian vor fi „curate“. Fiecare meci va fi transmis cu o întârziere de şapte secunde, timp suficient pentru ca orice apariţie feminină în tribune, care e prea sexy, să fie tăiată.
Iranienii sunt obişnuiţi cu acest procedeu folosit frecvent, atunci când echipa naţională joacă în străinătate. Cadrele cenzurate sunt înlocuite cu reluarea unui gol sau cu scene în care apare galeria iraniană. De aceea, e posibil ca, pe durata celor 90 de minute, telespectatorii să vadă de zeci de ori aceeaşi fază!
Trimit şi un „paznic“ cu echipa
Pe vremea comunismului, echipele româneşti, care făceau deplasări în afara graniţelor ţării, erau însoţite de câte un securist. Acesta îi ţinea sub supraveghere pe membrii delegaţiei ca nu cumva cineva să nu se mai întoarcă în ţară.
În Iran, un sistem oarecum similar e în vigoare şi acum. Tocmai de aceea, un membru al parlamentului, Hamid Resaei, face parte din delegaţia Iranului, care a ajuns deja în Brazilia. Oficial, Resaei va avea misiunea de a combate „indecenţa“ pe durata şederii echipei naţionale în America de Sud. Asta înseamnă că jucătorii şi cei din stafful tehnic vor fi urmăriţi pentru a nu călca strâmb. Ceea ce s-a întâmplat la ultimul cantonament dinaintea plecării în Brazilia.
Atunci, în Austria, un cântăreţ iranian, interzis de guvernul de la Teheran, i-a vizitat pe fotbaliştii naţionalei. A făcut poze cu ei, fotografiile au ajuns pe reţelele de socializare şi au dat naştere la un mic scandal. „Băieţii au făcut poze cu acel individ împotriva voinţei lor“, a comentat un oficial al federaţiei, în încercarea de a explica episodul.
În 1998, jucătorii au numărat zilele până la plecare
Echipele iraniene sunt însoţite frecvent de câte un supervizor religios, atunci când pleacă din ţară. La turneul final din CM 1998, din cauza unui astfel de individ, jucătorii abia au putut părăsi hotelul unde au fost cazaţi pe durata competiţiei. Mulţi s-au plâns din acest motiv la revenirea în ţară. „După cel de-al doilea meci din grupă, cel cu SUA, abia aşteptam să ne întoarcem acasă, deşi mai era un joc cu Germania şi, dacă îl câştigam, am fi ajuns în următoarea fază“, au povestit internaţionalii de la vremea respectivă.