„Il Luce“ a venit „rege“, a plecat ca o legendă: românul a luat un nou trofeu la ultimul meci cu Şahtior
0Citatul cu care Ibrahimovici şi-a anunţat plecarea de la PSG descrie perfect şi perioada de 12 de ani în care Mircea Lucescu a stat în Ucraina, acolo unde a format una dintre cele mai respectate echipe din Estul Europei.
Mircea Lucescu şi-a încheiat mandatul pe banca celor de la Şahtior Doneţk, câştigând Cupa Ucrainei, la Lvov, în faţa celor de la Zorya Luhansk, scor 2-0 (Gladkiy 42, 57).
A fost trofeul cu numărul 22 luat de tehnicianul de 70 de ani cu Şahtior. Iată colecţia impresionantă a românului care a fost instalat pe banca „minerilor“ în mai 2004:
*Cupa UEFA (1): 2008–09
*Titlul în Ucraina (8): 2004–05, 2005–06, 2007–08, 2009–10, 2010–11, 2011–12, 2012–13, 2013–14
*Cupa Ucrainei (6): 2003–04, 2007–08, 2010–11, 2011–12, 2012–13, 2015-2016
*Supercupa Ucrainei (7): 2005, 2008, 2010, 2012, 2013, 2014, 2015
Finala Cupei Ucrainei a fost marcată de plecarea lui Lucescu de la Şahtior, jucătorii formaţiei din Doneţk îmbrăcând, după joc, tricouri pe care scria: „Spasiba, Mister!“ (n.r. - „Mulţumesc, Mister“).
De asemenea, site-ul oficial al clubului a anunţat că din sezonul viitor, echipa va avea alt antrenor pe bancă: „După 12 ani, Mircea Lucescu pleacă de la Şahtior. Vă mulţumim pentru tot, Mister!“.