Ienei, lordul din iarbă

„Adevărul“ prezintă în fiecare sâmbătă numele mari din fotbalul românesc. Azi e rândul lui Emeric Ienei. Antrenorul Ienei, câştigător al Cupei Campionilor Europeni cu Steaua în 1986, e un personaj celebru pentru toţi iubitorii de fotbal. Însă, fotbalistul Ienei este o figură mai puţin cunoscută.

Retras la Oradea, acolo unde locuieşte alături de soţia sa, nea Imi, acum în vârstă de 74 de ani, a rememorat cu drag cariera sa de fotbalist. Una chiar strălucită. Ca jucător, Ienei a câştigat titlul cu gruparea roş-albastră în 1960, 1961 şi 1968, participând cu echipa naţională la Jocurile Olimpice de Vară din 1964, din Japonia, unde România s-a clasat pe locul al cincilea. Arădean get-beget, fostul mare antrenor a debutat la UTA în 1953 (pe atunci Flamura Roşie Arad), echipă pe poarta căreia a păşit prima oară pe când avea numai 9 ani, „ochit" de un antrenor direct de pe maidan. Şi-a făcut ucenicia admirându-şi idolii copilăriei, pe celebrii Petschovschi şi Mercea. „Primul meu joc a coincis cu ultimul meci al lui Coco Dumitrescu", a rememorat nea Imi.

Voia la Dinamo

Tânărul Ienei a ajuns în vizorul căutătorilor de talente de la CCA şi Dinamo în urma evoluţiilor avute în selecţionata oraşului Arad. "Aş fi preferat Dinamo, unde concurenţa nu era atât de acerbă, clubul fiind chiar dispus să ofere drept compensaţie CCA-ului un boxer şi un canotor. «Militarii» nu au fost de acord, aşa că am ajuns sub escortă la Craiova, unde am făcut o armată ca lumea, cu mască pe figură şi alergări! Au fost cele mai urâte două luni din viaţa mea!", şi-a reamintit Ienei, care a ajuns component al marii echipe a CCA-ului din anii '50 imediat după terminarea stagiului militar. Până în 1969 a fost unul dintre oamenii de bază ai clubului, după care a primit permisiunea să se transfere, alături de Gheorghe Constantin, în Turcia, unde a activat timp de două sezoane la Kayserispor.

Dat afară după ce a luat patru trofee

Ca fotbalist, Ienei s-a remarcat în special prin faptul că, în ciuda postului de mijlocaş defensiv, a fost întotdeauna elegant atât pe teren, cât şi în afara lui. A evitat clinciurile cu adversarii, şi-a tratat mereu cu respect antrenorii şi a fost unul dintre puţinii domni ai fotbalului românesc.

Din 1971, odată cu întoarcerea în ţară după experienţa din Turcia, Emeric Ienei şi-a început cariera de tehnician, mai întâi la echipa de tineret a Stelei, la cârma căreia a câştigat la pas campionatul. După ce o perioadă a fost secund al lui Valentin Stănescu, nea Imi a ajuns pentru prima oară principal al trupei din Ghencea în 1975. În trei ani a câştigat două titluri şi două Cupe, dar conducerea a considerat că nu a fost suficient. „M-au dat afară pentru că luasem titlul la golaveraj în faţa Argeşului. Nu mi-e ruşine să spun că am fost îndepărtat chiar de patru ori de la Steaua", a povestit nea Imi.

Duckadam şi Ienei, portarul şi antrenorul Stelei în celebra finală din 1986 de la Sevilla, cu trofeul Cupei Campionilor  Foto: Arhivă Personală

De fiecare dată când au renunţat la serviciile sale, generalii din minister l-au detaşat în provincie, de cele mai multe ori la Oradea, după care era din nou chemat să redreseze corabia. Aşa a revenit cu succes şi în 1984, când l-a înlocuit pe Halagian şi a reuşit să creeze echipa alături de care a obţinut cea mai mare performanţă a fotbalului românesc: cucerirea Cupei Campionilor Europeni, pe 7 mai 1986, la Sevilla, în celebra finală cu Barcelona. Imediat după acel moment de vârf a fost însărcinat să se ocupe de echipa naţională, împotriva voinţei sale. A izbutit atunci să califice din nou prima reprezentativă, după două decenii, la un Campionat Mondial şi chiar să o aducă la un pas de sferturi, eliminată fiind în optimi de Irlanda, după executarea loviturilor de la 11 metri. S-a retras apoi din proprie iniţiativă, preferând să-şi continue cariera la echipa naţională a Ungariei, iar ulterior la Steaua, Panionios, Parmalat Videoton, Universitatea Craiova şi din nou la Steaua, în 1999. Anterior mai îndeplinise şi funcţiile de director tehnic al FRF şi de secretar de stat în MTS.

Ultima oară când Ienei a stat pe banca tehnică de antrenor s-a petrecut în 2000, când a condus echipa naţională până în sferturile de finală ale Euro 2000, după ce Piţurcă fusese mazilit de la prima reprezentativă în urma scandalului cu vedetele Hagi şi Popescu. „Am mai fost ofertat apoi numai din ţările arabe şi din China, dar am refuzat, pentru că nu m-aş putea adapta acolo. În ţară, am mai fost preşedinte şi director tehnic la Oradea şi director tehnic la naţională, în timpul mandatului lui Bölöni", a explicat nea Imi. Fostul mare antrenor a fost aproape de o nouă revenire la echipa sa de suflet, Steaua, anul trecut. Atunci, Piţurcă l-a chemat pentru a-l numi în funcţia de preşedinte al clubului roş-albastru. Până la urmă, Gigi Becali n-a reuşit să-i găsească o casă în Bucureşti, iar Piţurcă a plecat după doar trei etape, astfel că Ienei a rămas la Oradea.

"Jos pălăria pentru ce a făcut domnul Ienei în fotbalul românesc. A fost un domn toată viaţa şi un mare antrenor."
Anghel Iordănescu
fost antrenor

Soţia a renunţat la antrenorat pentru el

Emeric Ienei este căsătorit cu fosta mare scrimeră a Stelei Ileana Gyulai, medaliată la patru Olimpiade consecutive şi multiplă campioană mondială şi europeană. Cei doi au o fată, Cristina. Nea Imi mai are însă un băiat, Călin, din prima sa căsătorie, cu actriţa Vasilica Tastaman. Deşi era o antrenoare de succes, soţia Ileana a decis să renunţe la activitatea sa la începutul anilor '80 de dragul căsniciei. „Am purtat o discuţie şi mi-a mărturisit că ajunge un antrenor în familie şi că eu sunt cel care trebuie să meargă înainte. O admir pentru asta", ne-a mai spus reputatul tehnician.

Emeric Ienei

Data naşterii: 22 martie 1937, Agriş, judeţul Arad
Post ca fotbalist: Mijlocaş defensiv
Ca jucător, a evoluat la:
- Flamura Roşie Arad (1955-1956), Steaua (1957 - 1969), Kayserispor (1969 - 1971).
- Are 254 de meciuri şi 7 goluri marcate pentru Steaua.
- Are 12 selecţii, însă nu a marcat niciodată pentru echipa naţională.
- A câştigat trei titluri şi patru Cupe.

Ca antrenor:

- A pregătit: Steaua (1975-1978, 1983-1984, 1984-1986, 1991, 1993-1994, 1998-2000), FC Bihor (1978-1979), CS Târgovişte (1981-1982), FC Fehervar (1993), Panionios (1996-1996), Universitatea Craiova (1996), România (1986-1990, 2000), Ungaria (1992-1993).

- A câştigat cinci titluri ale României, patru Cupe ale României şi Cupa Campionilor Europeni, toate cu Steaua.