Halep la French Open: Simona e la doilea miracol din 2017. A mai câştigat un meci „imposibil“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Simona Halep mai are de muncit până să câştige primul ei trofeu de Grand Slam, însă şi-a câştigat deja locul în istoria French Open. Cum? Oferindu-ne una dintre cele mai spectaculoase partide de la Roland Garros!

Şi nu oricum, ci în compania unei adversare de clasă, cu nervi de oţel. 

În turul precedent, ucraineanca de 22 de ani reuşise un come-back de poveste la rândul ei: a scos-o pe Petra Martici (Croaţia, 290 WTA), în condiţiile în care, în setul decisiv, sportiva din Croaţia a avut 30-0 la 5-2!

Pentru Halep, meciul cu Svitolina a început de la 0-5! Abia la acest scor, în primul set, Simona a punctat pe tabelă, salvând şi o minge de set. A fost un mic indiciu că adversara ei poate clătina, fiindcă, la un moment dat, Halep s-a apropiat la 5-3. Totuşi, românca se trezise prea târziu, iar Svitolina s-a impus cu 6-3.

Setul doi a început aproape la fel de prost pentru Simona: mai întâi, cu un break, iar apoi ucraineanca s-a dus la 2-0. Halep şi-a făcut serviciul pentru 2-1, dar apoi a cedat trei game-uri la rând şi totul părea pierdut. De fapt, 5-1 a devenit începutul sfârşitului pentru Svitolina! 

Simona a luat cinci game-uri consecutive, iar la 6-5 a avut patru mingi pentru a închide setul. N-a reuşit! Aşa că s-a ajuns la tie-break. Aici, a urmat o nebunie. Svitolina, „resuscitată“ după game-ul anterior, a avut 2-1, 4-2 şi 7-6. La acest scor, îi mai trebuia un punct pentru a ajunge în semifinale! Halep a salvat însă mingea de meci şi apoi a câştigat tie-break-ul: 8-6!

Decisivul n-a mai avut istoric: 6-0 pentru Halep care a câştigat al doilea set alb după cel din meciul cu Kasatkina din turul III.

Stosur a păţit la fel la Miami

Nu e prima dată în acest an când Halep reuşeşte să câştige după ce adversara are minge de meci. La fel s-a întâmplat şi la Miami, în turul IV. Atunci, în setul doi, australianca Stosur a avut minge de meci la 5-4, dar Simona a rezistat, a luat setul cu 7-5 şi s-a impus în decisiv cu 6-2.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite