FOTO Povestea neştiută a noului selecţioner al României. Christoph Daum nu e nici pe departe ceea ce pare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Neamţul Christoph Daum este antrenorul desemnat să conducă naţionala româniei în următorii doi ani, având ca obiectiv calificarea la campionatul Mondial din Rusia, ediţia 2018.

Tehnician foarte valoros, socotit între primii zece din fotbalul german, Daum are în „palmares” şi episoade controversate, precum cel din 2000, când a fost deconspirat ca fiind consumator de cocaină şi mare amator de orgii sexuale cu prostituate. Christoph Daum ştie că aceste lucruri îl vor urmări toată viaţa, dar pe de altă parte nu se mai sinchiseşte câtuşi de puţin de erorile pe care le-a comis acum destul timp.
Dincolo de povestea cocainei, Daum e un personaj fascinant, un tip carismatic, descris de toţi cei care au lucrat cu el, ca fiind un profesionist desăvârşit, un om care impune o disciplină de fier, dar care pune foarte mare accent pe relaţiile inter-umane şi care vorbeşte cu jucătorii ore în şir, până se convinge că a fost înţeles. Nemţii spun despre el că este un fanatic al fotbalului şi chiar dacă nu mai este în circuit din 2014, Daum n-a stat departe de fotbal.


Presa germană îl caracterizează pe Christoph Daum ca fiind un om care n-are timp să se plictisească şi care niciun moment nu se gândeşte la pensie. Anul trecut, el a acceptat invitaţia de a participa la o acţiune în India. A susţinut câteva conferinţe la Bangalore, pe teme sportive şi sociale, explicându-le indienilor impactul sportului în societate şi educaţie. Apoi, s-a retras împreună cu soţia sa, Angelica, într-un ashram din afara metropolei indiene, unde a stat o săptămână, încercând să pătrundă în filozofia şi îmbrăţişând mesajele profesorului spiritual şi ambasador al păcii, Sri Sri Ravi Shankar. Daum a stat departe de lume şi a deprins meditaţia, pe care o practică ori de câte ori are posibilitatea, el învăţând tehnici de relaxare şi exerciţii de respiraţie ayurveda.
Daum a ieşit din ashram încărcat pozitiv şi cu multă poftă de muncă. Dar întrucât nu avea echipă la care să antreneze a plecat într-un stagiu de trei săptămâni în Anglia, asistând la natrenamentele celor mai puternice echipe din Premier League: Manchester City, Manchester United, Chelsea şi Tottenham, conştient că şi la 62 de ani mai poate învăţa ceva.

image
image


Tabloul principiilor sale
Christoph Daum este considerat un foarte bun pedagog şi un bun teoretician. Deloc întâmplător el a fost chemat să vorbească şi în Parlamentul Europei, unde a abordat tema „ Valori etice în sport şi societate”. Iniţial, prezenţa sa i-a făcut pe unii să strâmbe din nas, evident din cauza episodului cocaina, întrebându-se dacă un astfel de om poate da lecţii cuiva, dar Daum a impresionat prin prelegerile sale, în care a vorbit inclusiv despre eşecurile personale, „care m-au făcut să relectez serios la ceea ce am greşit”. Neamţul a făcut o paralelă interesantă în sport şi mediul de afaceri, între cluburi şi corporaţii. El a susţinut că important este crearea unui climat deschis în care fiecare să-şi poată spună părerea. „Nu trebuie să ne aşteptăm la pedepse şi ostracizări, ci doar să ne putem spune unii altora ce gândim”, a punctat el. Aceasta este de altfel, una dintre ideile lui de bază, transpusă într-un tabel al principiilor care nu poate lipsi din activitatea sa. În afara terenului, Christoph Daum este un tip foarte deschis, un om simpatic şi săritor, care participă adesea la acţiuni caritabile, unde nu se dă înapoi nici de la îmbrăca diverse costumaţii.

image


E pasionat de psihologie
Noul selecţioner al României este recunoscut ca un antrenor care pune mare preţ pe pregătirea psihologică, psihologia fiind una dintre pasiunile sale. Din acest motiv, în 1980, când avea 27 de ani şi şi-a luat carnetul de antrenor, Daum şi-a susţinut teza „ Importanţa şi semnificaţia măsurilor educative şi psihologice ale unui antrenor de fotbal".

„În viaţă poţi să cazi jos. Nici nu e important de câte ori cazi. Important e să te ridici mereu şi să fii întotdeauna peste ce ai fost”

motto-ul lui Christoph Daum
 

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite