EXCLUSIV Veşti proaste: arabii au făcut pasul înapoi în discuţiile cu Piţurcă. Omul lor de legătură spune ce i-a gonit

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Victor Piţurcă
Victor Piţurcă

Cei care s-au bucurat crezând că echipa naţională a scăpat de Victor Piţurcă ar trebui să-şi tempereze entuziasmul.

Sirianul Aksam Qudura e un agent influent din zona Golfului Persic şi a intermediat plecarea mai multor jucători şi antrenori români în Arabia Saudită. Tot el l-a propus pe Victor Piţurcă la Al-Ittihad, după ce formaţia din Jeddah şi-a demis antrenorul în urma eliminării din sferturile Ligii Campionilor Asiei. „Adevărul“ a aflat de la impresarul sirian ce şanse sunt ca selecţionerul să ajungă în Asia.

Decizia se va lua după 7 septembrie

„Deşi în presa din România s-a scris că domnul Piţurcă a semnat deja cu Al-Ittihad, de fapt, nu s-a semnat niciun act până acum şi nici nu se va semna până după meciul Grecia – România la 7 septembrie. Abia atunci e posibil ca domnul Piţurcă să se vadă cu cei de la Al-Ittihad“, şi-a început discursul Aksam Qudura. 

Acesta a infirmat şi varianta potrivit căreia saudiţii ar urma să plătească o sumă consistentă pentru a rezilia contractul selecţionerului cu Federaţia Română de Fotbal (FRF). „Cei de la club chiar s-au interesat dacă există vreo clauză, care ar trebui să fie achitată, pentru a-i permite domnului Piţurcă să plece de la naţionala României. Nu s-a pus însă problema ca această clauză să fie plătită de Al-Ittihad“, a continuat agentul sirian.

Potrivit informaţiilor „Adevărul“, gruparea din Jeddah n-ar fi de acord să facă alte cheltuieli, după ce a acceptat, de principiu, să-i ofere patru milioane de euro pe sezon lui Piţi.

Acum doi ani a refuzat Al-Nassr

Aksam Qudura a dezvăluit că selecţionerul a mai avut o ofertă din Arabia Saudită, acum doi ani. „Atunci era dorit de Al-Nassr Riad, însă părţile nu s-au înţeles din două motive. În primul rând, domnul Piţurcă a solicitat un salariu lunar de 200.000 de euro, considerat prea mare de club. Apoi, oferta a venit spre sfârşitul lunii decembrie, când campionatul saudit începuse de mult, iar domnul Piţurcă era reticent să preia o echipă din mers“, a încheiat agentul sirian.

Piţi: „Şanse de sub 1% să plec“

Victor Piţurcă a avut, ieri, o conferinţă de presă prilejuită de reunirea lotului pentru meciul cu Grecia (duminică, ora 21.45, TVR1), primul din preliminariile Euro 2016. Totuşi, principala curiozitate a jurnaliştilor a fost legată de viitorul selecţionerului.

Iniţial, Piţi a negat vehement varianta Al-Ittihad: „Şansele ca eu să plec în momentul de faţă sau după meciul din Grecia sunt sub 1 la sută. Nu e nimic serios, n-am vorbit cu niciun oficial al vreunei echipe din Golf. Sunt doar speculaţii“.

Apoi însă, şi-a schimbat discursul, lăsând o portiţă deschisă unei plecări: „M-a sunat un domn din România, am vorbit de câteva ori. Nu e impresar. În viaţa unui antrenor se poate întâmpla însă orice. Poate vine acum un club şi mă convinge să plec, înaintea meciului cu Grecia. Dacă acel club îmi plăteşte contractul cu FRF şi îmi dă dublu, atunci voi fi mulţumit şi eu, dar şi cei de la federaţie“.

CITEŞTE ŞI:

*Altă campanie, acelaşi Piţurcă: selecţionerul a explicat ce se va întâmpla dacă grecii vor marca primii la Atena

500 de mii de euro e clauza de reziliere a contractului pe care îl are Victor Piţurcă cu Federaţia Română de Fotbal.

Sandu a dat în judecată federaţia

Până să se lămurească situaţia selecţionerului, federaţia are o altă grijă pe cap. Potrivit „Sursa zilei“, Mircea Sandu a dat în judecată FRF, după ce Răzvan Burleanu a anulat renta viageră pe care „Naşul“ o obţinuse de la Comitetul Executiv, exact înainte de schimbarea conducerii federaţiei. Sandu susţine că ar trebui să fie despăgubit cu 500.000 de euro, întrucât Burleanu a dezvăluit în presă date confidenţiale din contractul validat în C.Ex pentru renta sa viageră.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite