Decizie radicală pe care a luat-o Regele Carol al II-lea în privinţa fotbalului românesc
0Regele Carol al II-lea, care a condus ţara între 1930 şi 1940, era recunoscut ca un iubitor de sport, şi a influenţat decisiv fotbalul românesc.
În 1930, la numai câteva zile după înscăunare, Regele Carol al II-lea, atunci în vârstă de 37 de ani, a spus că principala sa prioritate e să-şi trimită naţiunea la primul Campionat Mondial de Fotbal.
Cu un efort considerabil, a reuşit să asigure un loc României la această competiţie disputată în Uruguay trimiţând cererea de participare cu doar trei zile înainte ca termenul limită anunţat de FIFA să expire. Monarhul a graţiat toţi jucătorii suspendaţi pentru diverse abateri şi împreună cu antrenorul Costel Rădulescu a ales jucătorii din lot. Se spune că el ar fi avut ultimul cuvânt, dar e destul de puţin probabil să fie aşa, pentru că nu avea de unde să-i cunoască.
Regele a rezolvat însă problemele administrative.Mulţi dintre jucători erau angajaţii unei companii petroliere britanice, care nu era dispusă să îi lase trei luni în concediu cu plată, cât aveau nevoie pentru a participa la competiţie. Mai mult de atât, conducerea firmei i-a ameninţat pe jucători dacă vor pleca în Uruguay, la întoarcere nu vor mai avea loc de muncă. Carol al II-lea a pus piciorul în prag şi le-a spus şefilor companiei că dacă jucătorii nu pleacă la turneul final afacerea lor va fi închisă. Evident, lucrurile s-au rezolvat. Tot Carol a aranjat transportul echipei în Uruguay, cu trenul până la Genoa şi de acolo cu vaporul până la Montevideo.
România afost una dintre puţinele echipe europene care au participat la Cm din 1930, alături de Belgia, Franţa şi Iugolslavia. Tricolorii au învins Peru cu 3-1 şi au pierdut în faţa Uruguayului cu 4-0.