Chiricheş a dezvăluit ce le-a spus Victor Piţurcă jucătorilor în vestiar după meci

0
Publicat:
Ultima actualizare:

România a făcut o dublă manşă slabă contra Greciei şi a ratat calificarea la Mondialul din Brazilia, deşi a avut în faţă un adversar accesibil.

Vlad Chiricheş, căpitanul naţionalei României, a dezvăluit ce atitudine a avut selecţionerul Victor Piţurcă la finalul partidei de pe Arena Naţională.

"Domnul Piţurcă era foarte trist la final, a încercat să ne ridice moralul, ne-a spus că nu am făcut un joc rău, dar din păcate este tardiv". 

Fundaşul lui Tottenham a continuat: "Într-un fel, îi înţeleg pe suporteri, pentru că se aşteptau să vadă o calificare aici, poate după minutul 80 le-a fost mai greu să ne susţină. Când am egalat îmi trecea prin gând că am putea să ne calificăm. Eram mai încrezător. 

Tragerile de timp au fost multe, dar greşeli de arbitraj s-au făcut mai multe în meciul tur decât acum. Sper ca la următoarele campanii să fim mai puternici şi să ne calificăm. Cu siguranţă, vor fi mulţi cei care ne vor critica şi blama pentru că nu am reuşit să ne calificăm, dar trebuie să trecem peste acest eşec"

Citeşte şi:

FOTO România - Grecia: 1-1. „Tricolorii“ şi-au luat „adio“ de la CM din Brazilia. Urmează demisia lui Victor Piţurcă?

România a obţinut doar un egal marţi seară, împotriva Greciei, şi acela survenit în urma unui autogol al oaspeţilor. Cei 53.174 de spectatori au fost suficienţi pentru stabilirea unui record de asistenţă, însă nu şi pentru calificare. Astfel, selecţionata lui Victor Piţurcă şi-a luat gândul de la Campionatul Mondial din 2014, organizat în Brazilia, la Rio, bifând încă un turneu final de la televizor.

Grecia se duce la Rio, România rămâne acasă. Explicaţiile lui Victor Piţurcă şi ale jucătorilor, după meciul de baraj

România a încheiat la egalitate manşa secundă din meciul de baraj cu Grecia (1-1), rezultat care le-a asigurat „tricolorilor“ încă un turneu final văzut de acasă.

Victor Piţurcă: „Sunt prea supărat şi nefericit pentru a mă gândi la demisie” Antrenorul echipei naţionale de fotbal, Victor Piţurcă, a declarat, marţi seară, la finalul partidei dintre România şi Grecia, încheiată cu un egal, că se consideră vinovat pentru faptul că nu a putut bucura fanii cu o calificare la Cupa Mondială, afirmând totodată că este prea supărat pentru a se gândi la demisie.

Adrian Mutu: „Trebuie să începem de la zero să construim echipa naţională de fotbal, fără Mutu, fără Piţurcă. Sunt atâţia antrenori buni”

Adrian Mutu a afirmat, marţi seară, la finalul meciului România - Grecia, încheiat cu un egal, că antrenorul echipei naţionale de fotbal, Victor Piţurcă, este „primitiv” în pregătirea unei partide şi că ar trebui să demisioneze de la conducerea tehnică a selecţionatei României după ratarea calificării la Campionatul Mondial de fotbal din 2014, potrivit Mediafax.

Mutu l-a făcut dictator pe Piţurcă şi a explicat de unde a pornit conflictul cu selecţionerul: „Pune interesele personale mai presus de orice“ Adi Mutu a făcut declaraţii dure la adresa lui Victor Piţurcă, imediat după finalul partidei cu Grecia. „Briliantul“ a acuzat că selecţionerul este un veritabil dictator şi că a pus interesele şi orgoliul personal mai presus de orice.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite