Care este jucătoarea din Top 5 WTA care ameninţă poziţia Simonei Halep după prima săptămână din 2017

0
Publicat:
Ultima actualizare:

2017 n-a început deloc fericit pentru vedetele tenisului feminin. Situaţia nu e însă nouă. Jucătoarele de top se încălzesc mai greu după vacanţa de iarnă, iar principalul obiectiv al celor din WTA este Australian Open, turneu care anul acesta începe pe 16 ianuarie şi se termină pe 29 ianuarie.

Practic, cu excepţia americancei Madison Keys, care e accidentată, din Top 10 WTa o singură jucătoare şi-a respectat blazonul. Este vorba despre cehoaica Karolina Pliskova, care s-a impus la Brisbane, după un parcurs bun pe tot timpul turneului. Pliskova atrecut în finală de Alize Cornet, locul 41 WTA, fără a avea emoţii, scor 6-0, 6-3, într-o oră şi opt minte de joc. Pliskova se află într-o formă foarte bună şi a pierdut un singur set în 2017, iar graţie titlului de la Brisbane va urca de azi pe locul 5 WTA, depăşind-o pe Dominika Cibulkova. Îngrijorător este faptul că ea s-a apropiat şi de Simona Halep şi dacă îşi adjudecă titlul şi la Sydney atunci va deveni numărul 4 WTA, trecând peste Halep, care nu mai joacă deloc până la Australian Open.

Siniakova şi Davies au produs surpriza
Exceptând-o pe Pliskova, celelalte jucătoare din Top 10 au clacat pe linie, lăsând loc de surprize în circuit. Katerina Siniakova, spre exemplu, cea care a eliminat-o pe Simona Halep în turul II la Shenzhen, a mers ceas până în finală şi a câştigat primul ei turneu WTA. În ultimul act al competiţiei din China, Siniakova, care va urca de pe locul 52 pe poziţia 37 în lume, a trecut de Allison Riske, care care o eliminase pe principala favorită Agnieska Radwanska.

Şi la Auckland, în Noua Zeelandă, s-a produs o surpriză. Turneul, care a avut-o la start pe Serena Williams, revenită pe teren după patru luni de absenţă, a fost câştigat de americanca Lauren Davies, locul 61 în lume. Aceasta a trecut în finală de croata Ana Konjuh, trecându-şi în palmares primul turneu WTA.

Jucătoarele din Top 10 WTA în 2017

 Angelique Kerber (1 WTA) - eliminată în sferturi la Brisbane de Elena Svitolina (14 WTA)

Serena Williams (2 WTA) - eliminată în turul II la Auckland de Madison Brengle (72 WTA)

Agnieska Radwanska (3 WTA) -eliminată în sferturi la Shenzhen de Allison Riske (39 WTA)

Simona Halep (4 WTA) - eliminată în turul II la Shenzhen de Katerina Siniakova (52 WTA)

Dominika Cibulkova (5 WTA) -eliminată în sferturi la Brisbane de Alize Cornet

Karolina Pliskova (6 WTA) - a câştigat turneul de la Brisbane

Garbine Muguruza (7 WTA) - eliminată prin abandon în semifinale la Brisbane de Alize Cornet (41 WTA)

Madison Keys (8 WTA) - e accidentată şi a ratat startul sezonului. Nu va juca nici la Australian Open

Svetlana Kuzneţova (9 WTA)- eliminată în sferturi la Brisbane de Garbine Muguruza 

Johanna Konta (10 WTA) - eliminată în semifinale de Katerina Siniakova (52 WTA)

Sport

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite