Calificarea scandaloasă a CFR-ului poate fi anulată: „Meciul cu CS Mioveni se poate rejuca“. Pe ce se bazează „Il Luce“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mircea Lucescu a făcut o paralelă între faza lipsită de fair play din care ardelenii au egalat scorul în Cupa României şi momente similare petrecute în grupele Ligii Campionilor.

„CFeRicire ruşinoasă“, a titrat „Adevărul“, după modul urât în care clujenii au obţinut calificarea în semifinalele Cupei României. Mai mult, ziarul a amintit de episoade similare petrecute în Europa, dar şi de un caz în care unul dintre elevii lui Mircea Lucescu a fost suspendat de UEFA.

Contactat de Digi Sport, „Il Luce“ a lăsat de înţeles că, dacă CS Mioveni – CFR Cluj ar fi fost o partidă disputată într-o competiţie internaţională, atunci meciul putea fi rejucat.

„În mod normal, mingea se returnează în astfel de situaţii. S-a luat hotărârea ca în astfel de situaţii arbitrul să intervină, să oprească jocul, să anuleze golul şi să se reia jocul din zona respectivă. Există această posibilitate după acel gol marcat de Adriano. Dacă această situaţie e prinsă şi în Regulamentul FRF, dacă decizia luată de UEFA e obligatorie, sigur, se poate rejuca meciul“, a declarat antrenorul celor de la Şahtior.

El a refuzat să-i condamne însă pe cei de la CFR: „Eu nu pot să judec în niciun fel dacă n-am văzut faza. La meciul cu Barcelona, toţi jucătorii mei erau cu mâna pe sus, s-au oprit şi totuşi ei au marcat. Din păcate, ei nu ne-au lăsat să marcăm cum am făcut-o noi cu Nordsjaelland“, a încheiat „Il Luce“.

Sport

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite