Avem recordul european în materie de incompetenţă: mai mulţi antrenori demişi decât etape jucate. Triplă Ceahlăul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Formaţia nemţeană l-a concediat, acum trei runde, pe Costel Ilie. În locul acestuia a fost numit Marian Bondrea. Iar de etapa viitoare, pe bancă se va afla un alt tehnician.

Ceahlăul dă afară antrenorii pe bandă. Ajunsă la şase înfrângeri la rând, fără gol marcat, echipa a început să „jongleze“ cu tehnicienii, într-o tentativă disperată de a scăpa de la retrogradare. 

Costel Ilie şi Marian Bondrea au fost „sacrificaţi“, în doar câteva săptămâni, dar rezultatele nu s-au îmbunătăţit. După concedierea lui Bondrea, în urma eşecului cu de pe teren propriu cu Gaz Metan (scor 0-1), moldovenii au fost în negocieri cu Viorel Hizo şi cu Cristi Pustai. Amândoi au refuzat însă să preia echipă.

În aceste condiţii, potrivit stiridesport.ro, Ceahlăul a bătut palma cu Marin Barbu (55 de ani). Acesta va sta pe bancă în cele cinci etape rămase, având ca obiectiv salvarea de la retrogradare. „Magiun“ a mai pregătit Ceahlăul în trei mandate: în 2001-2002, în 2005-2006 şi în 2010-2011. 

După 29 de runde, Ceahlăul ocupă poziţia a 13-a cu 33 de puncte, la două puncte de locul 15, primul care duce în liga secundă.

Înlocuirea lui Bondrea cu Barbu a reprezentat cea de a 30-a schimbare de antrenor în acest sezon, ceea ce e un record absolut în campionatele din Europa!

Sport



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite