ANALIZĂ: Diferenţele dintre echipele anului desemnate de FIFA şi UEFA

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sepp Blatter îşi ţine discursul în cadrul celui de-al 61-lea Congres FIFA din Zurich

Cele două foruri ale fotbalului profesionist, FIFA şi UEFA, au postat fiecare pe propriile site-uri echipa ideală a anului trecut. „Adevărul” vă prezintă mai jos care sunt diferenţele dintre cele două versiuni.

În viziunea forului european fotbalistic condus de Michel Platini, echipa anului conţine opt jucători care evoluează în Primera Division la cele două super-puteri ale fotbalului spaniol, Real Madrid şi Barcelona. Din aceşti opt jucători, cinci sunt de origine spaniolă, deci aproape jumătate de echipă. Ceilalţi trei fotbalişti care completează primul 11 provin din Ligue 1, 1.Bundeliga şi Serie A.

Echipa anului 2012 în viziunea UEFA:

Iker Casillas (Real) - Sergio Ramos (Real), Gerard Pique (Barcelona), Thiago Silva (AC Milan/ PSG), Philipp Lahm (Bayern Munchen) - Andres Iniesta (Barcelona), Xavi Hernandez (Barcelona), Andrea Pirlo (Juventus), Mesut Ozil (Real) - Lionel Messi (Barcelona), Cristiano Ronaldo (Real).

FIFA a nominalizat doar jucători din Primera Division

Spre deosebire de UEFA, forul internaţional fotbalistic condus de Sepp Blatter a ales în echipa anului trecut doar jucători care evoluează în prima ligă spaniolă. Mai mult decât atât, zece din cei 11 fotbalişti joacă la Real Madrid şi Barcelona, iar Radamel Falcao este singurul intrus în această formaţie. Europenii domină primul 11 al UEFA, fiind şapte jucători iberici (spanioli sau portughezi) şi cpatru sud-americani, fie ei brazilieni, argentinieni sau columbieni. 

Echipa anului 2012 în viziunea FIFA:

Casillas (Real) - Dani Alves (Barcelona), Pique (Barcelona), Sergio Ramos (Real), Marcelo (Real) - Xavi Alonso (Real), Xavi (Barcelona), Iniesta (Barcelona) - Messi (Barcelona), Falcao (Atletico Madrid), Cristiano Ronaldo (Real).

Şi prestigiosul cotidian francez L’Equipe a desemnat cea mai bună echipă a anului 2012. Ca în cazul FIFA şi UEFA, şi în viziunea jurnaliştilor francezi cei mai mulţi jucători nominalizaţi provin din campionatul spaniol.

Echipa anului în viziunea L’Equipe:

Casillas (Real) – Lahm (Bayern Munchen), Kompany (Manchester City), Sergio Ramos (Real), Jordi Alba (Barcelona) – Xavi (Barcelona), Xabi Alonso (Real), Iniesta (Barcelona) – Ramires (Chelsea), Messi (Barcelona), Cristiano Ronaldo (Real).

Sport



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite