ACS Poli - Oţelul Galaţi 1-0: primul antrenor neamţ din istoria Ligii I a dat-o în bară la debut: la propriu şi la figurat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ewald Lienen
Ewald Lienen

Ewald Lienen şi-a început mandatul pe banca fostei campioane cu un eşec, dar a avut un ghinion fantastic, iar totul a culminat cu faza din minutul 90+2.

După două victorii consecutive cu interimarul Constantin Schumacher pe bancă, Oţelul a redevenit o echipă incapabilă să câştige, ca pe vremea lui Ionuţ Badea. Totuşi, spre deosebire de predecesorul său, fără victorie în campionat de la 31 august, neamţul Ewald Lienen poate invoca, cel puţin pentru acest meci, ghinionul.

Oţelul a avut cele mai clare ocazii în fiecare repriză: în prima, Marquinhos a lovit transversala cu un şut din afara careului, iar după pauză, Henrique a lovit şi el bara. Şi, pentru ca seara de coşmar a lui Lienen să fie completă, la ultima fază a partidei, în minutul 90+2, Brăneţ a trimis în bară şutul lui Scutaru, numai că balonul a sărit până la Szekely, care a înscris un gol de trei puncte.

ACS Poli Timişoara a ajuns pe locul 9 cu 19 puncte după 14 jocuri. De partea cealaltă, Oţelul, cu o singură victorie în ultimele zece etape, e pe 14 cu 14 puncte, la un punct de poziţia a 15-a, prima care duce în liga secundă.

Sport

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite