Filmul iniţial îl găsiţi AICI: VIDEO "Dacii - Adevăruri tulburătoare 2012": un film documentar, vizionat de sute de mii de români, răstoarnă toată istoria noastră

Istoricul Ioan Piso despre „Dacii - Adevăruri tulburătoare 2012": „Sunt bazaconii comunistoide sau fascistoide care apar periodic în peisajul nostru subcultural"

Zoe Petre desfiinţează teza "dacologilor": Tezele tracomane răspundeau trufiei primare a lui Nicolae Ceauşescu

Una dintre cele mai puternice dovezi prezentate în filmul iniţial era un studiu de paleogenetică nou, realizat în Germania, potrivit căruia populaţia actuală a României ar fi clar înrudită genetic cu populaţiile care au locuit pe teritoriul ţării noastre acum 3000- 5000 de ani, ceea ce ar fi dovada continuităţii poporului român pe aceste meleaguri. 

De asemenea, cercetarea a arătat că, raportându-ne la populaţia actuală a Europei, ne înrudim genetic cu grecii şi bulgarii, care s-au dezvoltat în spaţii locuite cândva de traci, şi doar într-o mică măsură cu italienii. Ceea ce realizatorii documentarului au numit "cea mai şocantă concluzie" este aceea că o parte dintre italieni, cei din nord, sunt înrudiţi cu populaţiile care au trăit în Arcul Carpatic acum 3000 - 5000 de ani. "Nu noi suntem urmaşii Romei, ci o parte dintre italieni sunt urmaşi ai tracilor", susţin ei.

Noi dovezi şi argumente ale cercetătorilor şi istoricilor

Valentin Roman, jurnalist, expune în cadrul documentarului mai multe surse antice şi recente care arată că etruscii, despre care se spune că au avut o contribuţie majoră în dezvoltarea şi civilizarea Romei, sunt traci.

"Despre etrusci s-ar putea spune, aproape cu certitudine, că sunt traci pentru că sursele antice care vorbesc despre acest lucru sunt foarte numeroase. Tucidide spune că aria de răspândire a triburilor etrusce era din zona Dunării până teritoriul Italiei de astăzi -chiar şi în zona Greciei şi a insulelor greceşti", arată el.

Potrivit acestuia, istoricul roman Iosephus menţiona că etruscii au fost cei care le-au dat romanilor alfabetul, i-ar fi organizat în organizarea statală şi i-ar fi influenţat religios.

Cum falsificăm istoria României: dacomania şi romanomania

"Tracii ocupau acum 3000 de ani un spaţiu imens din Europa şi Asia Mică. Marea Neagră era înconjurată de neamurile tracice, pe care istoricii greci o numeau Marea Getică. "Sunt cei mai numeroşi după inzi", spunea Herodot.

Istoricul roman Titus Livius susţinea că Eneea, ginerele regelui Priam al Troiei, şi troienii săi fugiţi pe mare după căderea cetăţii sunt consideraţi întemeietorii Romei. Troia era o cetate localizată pe actualul teritoriu al Turciei, în Anatolia, o zonă locuită atunci de traci.

Realizatorii documentarului arată că celebra epopee a lui Homer "Iliada" descrie parada militarilor să-l sprijine pe Troieni în lupta împotriva aheilor, iar acei comandanţi sunt descrişi ca fiind trimişi de regi ai tracilor sau ai geţilor, uneori se prezintă gradul de rudenie cu dinastia troiană sau întâlniri avute cu ei la manifestări de tip militar sau religioase.

Scriitorul Daniel Roxin, prezentatorul documentarului, susţine la un moment dat: "Despre împăratul Traian, istoricul roman Diocasius: "Să nu uităm că Traian a fost un trac veritabil. Războaiele dintre Traian şi Decebal au fost războaie fratricide, iar tracii au fost daci."

Împăratul Traian: Mă cheamă Traian de la toponimul trahianus, "din Trahia"

Potrivit istoricului contemporan Jesus Pardo, Împăratul Traian ar fi lăsat, după lupta cu parţii la 117 e.n, un testament în care scrie următoarele: "Pe mine mă cheamă Traian de la toponimul trahianus, "din Trahia", şi m-am născut în anul 801 de la facerea Romei, în 13 a lui octombrie, într-un sat care era locuit de tribul coloniştilor turdeani vorbindu-se limba lor veche şi o latină aproximativă aşa cum de altminteri o vorbeau toţi dacii."

Potrivit cercetătorilor care apar în film, afirmaţia întăreşte ipoteza că limba dacilor şi limba romanilor ar fi putut să fie limbi surori născute dintr-o limbă mai veche - cea a tracilor.

Pe de altă parte, ei se întreabă: dacă noi suntem urmaşii tracilor iar o parte dintre italieni au la origine tracii, de ce astăzi românii şi italienii se înrudesc genetic atât de puţin? Ei susţin teoria că la înfiinţarea Romei, în teritoriul respective existau şi triburi care nu aveau origini tracice - sabinii şi samniţii. Acestea s-au amestecat cu cele tracice în procesul de formare a poporului roman, apoi Roma a dus o politică agresivă a amestecare a populaţiilor în interiorul imperiului. De asemenea, ulterior teritoriul Italiei a fost supus invaziilor diferitor triburi, care şi-au lăsat amprenta asupra poporului italian.

Continuitatea dacilor pe teritoriul României de astăzi

Profesor univ. dr. Aurel David, istoric, susţine încercând să aducă argumente care să ateste că dacii nu ar fi putut fi romanizaţi. "Romanizarea a însemnat acceptarea unei ordini politice impuse, şi nu o transformare etnică", susţine David. El arată că dacii s-au supus, dar nu au putut fi asimilaţi, iar acest lucru este demonstrat în primul rând de toponimie, dar şi de onomastică, precum şi de alte elemente care nu ţin de limbă.

Generalul în rezervă Mircea Chelaru pomeneşte scrierile lui Pitagora, care face zece trimiteri la getodaci, la valoarea lor supremă spirituală, la puterea lor de a înţelege lumea şi unicitatea cosmică deistică, dar mai ales la modelul lor cu totul deosebit de viaţă.

Obiceiuri şi tradiţii ale dacilor:

- Vindecarea prucilor de febră cu lapte şi miere date prin gura unui lup;
- Primul scăldat al noilor născuţi - fetele se scaldă într-o copaie cu o furcă de tors, băieţii cu un topor sau un cuţit;
- În satul Urşici - primul născut dacă e băiat să fie uns cu grăsime de urs;
- Bocitul la naştere şi banchetul la înmormântări.

"Cât a fost de extinsă şi de profundă această romanizare între anii 106 şi 271 nu se ştie exact. Cert este însă că ea a fost destul de puternică pentru ca, după părăsirea Daciei de către împăratul Aurelian, nu numai să nu dea înapoi, ci dimpotrivă, să se extindă şi asupra dacilor liberi din afara fostei provincii. Aşa dispar dacii din istorie". Hadrain Daicoviciu istoric şi arheolog "Dacii" 1965. Cercetătorii şi istoricii din film încearcă însă să dărâme această teorie.

Generalul în rezervă Gheorghe Spiroiu, fost ministru al Apărării, explică faptul că armata romană era alcătuită din legiuni. Nucleul ei era format numai din cetăţeni romani, adică infanterie grea bine dotată şi bine instruită, la care se adăugau detaşamente auxiliare, din care puteau să facă parte şi cetăţeni din provinciile Imperiului Roman. Au fost folosiţi 60.000 de luptători pentru cucerirea Daciei în al doilea război, aceasta înseamnând 14-15 legiuni. El susţine că unsprezece legiuni au stat scurt timp pe teritoriul Daciei, dar două legiuni au rămas permanent - a cincea Macedonia, în spaţiul actualului oraş Turda, şi a treisprezecea Gemina, în spaţiul actualului oraş Alba Iulia. Acestea aveau 8- 9.00 de luptători şi este puţin probabil ca doar acest număr relativ mic de oameni să fi putut să exercite o influenţă culturală atât de mare asupra populaţiei băştinaşe, care era destul de însemnată, susţine Spiroiu.

Alte argumente care contrazic teoria romanizării

  • Nu se găsesc construcţii civile în Dacia, aşa cum se găsesc în alte teritorii ocupate de Imperiu, pentru că romanii nu au venit să civilizeze şi să romanizeze teritoriul, ci să-l jefuiască.
  •  Imediat după jaful din Dacia, împăratul Traian a organizat cele mai mari jocuri din istoria omenirii, care au durat 123 de zile şi i-a scutit pe locuitorii Romei de plata taxe timp de un an de zile, ceea ce vorbeşte despre imensele bogăţii luate din Dacia.
  •  Teodoret din Cyrus vorbeşte, în secolul al IV-lea despre Serdica, metropolă locuită de neamul dacilor şi sunt pomeniţi ierarhi din Dacia, din o a doua Dacie subdunăreană şi din Tracia.
  • În biserica din Deva apare o placă funerară închinată de Dominic Dobo, voievod al Transilvaniei, pe la 1540, când îşi îngroapă soţia, pe Ecaterina Dobo, şi pe care scrie că "rămâne veşnic neconsolat, stăpân peste geţii şi dacii din munţi". A fost o placă descoperită de Nicolae Iorga, care face dovada că în secolul al XVI-lea vorbim despre geţi şi daci. 
  • La 1598 - maghiarii îl numesc pe Mihai Viteazul "malus dacus" - dacul cel rău care pregăteşte un mare război împotriva lor.
  • Horia, un simplu ţăran cu codiţe şi cu suman, aşa cum a fost prezentat în manualele de istorie, a fost primit de trei ori de împăratul de la Viena. Cronica pictată de la Viena apare ca Horia, Rex Dacia, adică rege al Daciei.

În finalul documentarului, cercetătorii fac apel pentru protecţia cetăţii Sarmizegetusa Regia, dar şi pentru cercetarea riguroasă din punct de vedere arheologic a teritoriului.

VEZI DOCUMENTARUL AICI:

I

Istoricii clujeni nu comentează documentarul care susţine că dacii şi romanii au strămoşi comuni

„Niciunul dintre compatrioţii noştri nu are un stră-străbunic dac de care să-şi amintească” 

Sintagma «strămoşii noştri daci» ar trebui discutată 

Dacomania sau cum mai falsificãm istoria 

Mitul strămoşilor în „epopeea naţională“: Dacii, Columna şi Burebista