Strategia Ştefan cel Mare ocroteşte şi azi România

Tactica străbună, aplicată consecvent de politicienii României ultimilor 25 de ani, ne-a ferit, până acum, de urgia refugiaţilor musulmani. Ştim cu toţii din cărţile de Istorie că Ştefan cel Mare pârjolea holdele şi otrăvea fântânile în calea otomanilor. Politicienii de după '89 au adaptat perfect strategia la timpurile noastre, punând pe butuci infrastructura sau economia şi falimentând sistemele de Educaţie şi de Sănătate.

Această politică coerentă de furt a dat rezultate remarcabile. Refugiaţii se feresc ca dracu' de tămâie de România. Aidoma turcilor odinioară, sunt speriaţi de perspectiva de a trăi pe un tărâm pustiit şi ne ocolesc. Nici măcar prin tranzit nu vor să treacă pe la noi.

Să-i dăm Cezarului ce-i al Cezarului! O mostră de pragmatism şi eficienţă maximă a politicilor testate pe pielea românilor. În paranteză fie spus, nu pot să nu mă întreb dacă valahii de acum 600 de ani pârjoleau holdele şi otrăveau fântânile înainte să vină armatele otomane sau respectivele nenorociri erau rezultatul unor banale vendete locale şi aşa era peisajul mioritic în mod normal. Poate că turcii au crezut că-i tactică militară împotriva lor o stare de fapt cu valenţe de tradiţie locală.

Întorcându-ne în zilele noastre, nu pot să nu remarc efervescenţa dezbaterilor pro şi contra primirii refugiaţilor în ţara noastră, deşi ei nu vor cu niciun preţ aşa ceva. Cu alte cuvinte, pericolul refuză să ne pândească. Mai mult, autorităţile însele se arată preocupate şi se pregătesc intens. Sau doar mimează. În fine, nu contează. Ceea ce contează cu adevărat este că refugiaţii le joacă festa şi ne ocolesc, iar România nu are nevoie de gard de sârmă ghimpată! Vi se pare o veste bună? Nu e! Păi, dacă am fi fost nevoiţi să facem şi noi măcar un 10 kilometri de gard, ar fi costat cât ar plăti pe Viktor Orban ca să facă Canalul Balaton-Atlantic. Comenzi în industrie, comenzi pe orizontală, pe diagonală, locuri de muncă, vizite de lucru şi câte şi mai câte. Ce mai tura-vura, România a ratat un impuls irezistibil pentru economie. Unde mai pui că pica perfect acum, în an pre-electoral, când se chivernisesc politicienii-gospodari care vor să aibă o campanie bogată în oferte pentru alegători. O şansă ratată pe care trebuie s-o judecăm, probabil, ca pe o jertfă mică pentru un ţel nobil.

Pe altarul binelui public, în ultimii 25 de ani, demnitarul român a înţeles să-şi sacrifice liniştea, ba chiar şi libertatea de când s-a înviorat DNA, numai ca să asigure subdezvoltarea României. Furt, înşelăciune, escrocherii, de la nimic nu s-au dat în lături pentru ca România să fie, azi, ocolită de pericolul refugiaţilor. Asta înseamnă să fii patriot! În România, fireşte.