Chiar dacă nu a câştigat încă nici un turneu de mare şlem, ea a urcat mereu în clasament, a fost constant pe primele poziţii în ultimii ani, aşa că plasarea sa pe treapta cea mai înaltă a fost o confirmare, nicidecum vreo surpriză. Locul unu mondial este pe deplin meritat, din toate punctele de vedere.

Dincolo de performanţa sportivă în sine, Simona Halep a reuşit să ne unească şi să ne facă să fim mândri că suntem români. Pentru câteva zile, parcă am uitat ceea ce ne desparte şi am avut în faţa ochilor valorile comune în care credem.

Din păcate, euforia provocată de Halep nu a ţinut mult. După ce ne-am dezmeticit, ne-am amintit că trăim în România şi că performanţa ei trebuie să fie pusă în contextul corect. Ar trebui să lăsăm de o parte orgoliile şi, mai ales, ipocrizia şi să spunem lucrurilor pe nume: Simona Halep este numărul unu mondial exclusiv prin munca ei de o viaţă, prin antrenamentele asidue, cantonamentele şi perioadele în care a crescut departe de familie, prin sacrificii şi privaţiuni avute de la vârsta de cinci ani. Atât ea, cât şi cei apropiaţi ei, şi în primul rând familia, au făcut în aceşti ani eforturi gigantice şi cheltuieli uriaşe.

Să lăsăm ipocrizia deoparte şi să vedem adevărul gol-goluţ: Simona Halep ţine numai cu numele de România, numai cu o bucată de hârtie numită act de identitate.

A făcut România ceva pentru ea? Absolut nimic. Politicienii, poate, s-or fi pozat cu ea, dar federaţii, instituţii, organizaţii, guvern, Parlament etc. nu au ajutat-o nici măcar cu un singur fir de pai. Numai ipocrizia, cinismul şi lipsa de bun simţ îi face pe unii să vorbească de Halep, căci ei ştiu foarte bine situaţia, dar au impresia că pot folosi capitalul de încredere al unui sportiv excepţional pentru a creşte în sondaje.

Să lăsăm, deci, ipocrizia deoparte şi să vedem adevărul gol-goluţ: Simona Halep ţine numai cu numele de România, numai cu o bucată de hârtie numită act de identitate; în rest, ea este o prefesionistă a rachetei asemenea lui Federer, Nadal, Justine Henin sau Chris Evert.

A făcut vreun guvern al României, de după 1996, ceva pentru Simona Halep? Răspuns negativ: toate guvernele erau (sunt) în plină întrecere socialistă la furat (cu o singură excepţie notabilă: guvernul Cioloş). Nu numai că nu i-au dat nimic, dar au avut grijă să ia. Să ia baze sportive, hoteluri, instituţii,  întreprinderi, clădiri sau pământ, ce erau cândva ale „întregului popor“, să le „privatizeze“, să le vândă pe nimic unor yesmeni, să scoată bani şi din piatră seacă numai ca să-şi umple propriile buzunare sau conturi de partid.

Dincolo de meritele sportive ale excepţionalei performanţe a Simonei Halep, exemplul dat de ea va fi contagios.

Pe net se pot vedea multe comentarii ale unor persoane care şi-ar dori ca Simona Halep să fie preşedinte. E un alt semn că profesionalismul, corectitudinea şi munca sunt apreciate de mulţi români. Exemplul dat de sportivi reprezintă un potenţial fantastic pentru România.

Dincolo de meritele sportive ale excepţionalei performanţe a Simonei Halep, exemplul dat de ea va fi contagios, aşa că nu ne vom mira să vedem în anii următori cum sportivi de frunte, campionii de azi, vor fi liderii Românei de mâine.