Scrisoare de Ziua Ta, Mamă Românie!

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Draga şi Scumpa mea Mamă, Românie, îţi scriu de Ziua Ta şi-ţi cer iertare. Nebunia vremurilor noastre ne-a cuprins fiinţa şi am uitat de Tine, draga noastră Ţară. Ne-am bucurat sufletul pe meleaguri străine, am cules bogăţie, am zis sufletelor noastre să se veselească din roadele acestei lumi trecătoare, ba chiar ne-am aflat patrie nouă acolo unde ne este bine… şi iarăşi am uitat de Tine.

Draga şi Scumpa mea Mamă, Românie, îţi scriu de Ziua Ta şi-ţi mărturisesc că ţi-am uitat chipul. Unde sunt Voievozii, unde sunt Domnitorii, unde sunt Regii Tăi, draga mea Românie, părinţii care te-au crescut, te-au apărat şi te-au binecuvântat cu faptele lor măreţe? Noi nu le mai ştim chipul, iartă-ne…

Unde sunt Eroii Tăi, Scumpa mea, dragă Mamă, Românie, unde sunt oştenii, dregătorii, soldaţii, subofiţerii, ofiţerii căzuţi pe fronturile de luptă, românii Tăi care au renunţat la dulceaţa acestei vieţi şi s-au jertfit pentru ca Tu să ai trup şi suflet până la sfârşitul veacurilor? Unde sunt Sfinţii închisorile comuniste care şi-au dăruit viaţa pentru Hristos şi pentru Tine, Mamă Românie, unde sunt pruncii, copiii, tinerii şi toţi cei căzuţi în Decembrie 1989 pentru ca Tu, Scumpă Mamă, Românie, să-ţi regăseşti demnitatea şi libertatea? Cum de le-am uitat chipurile luminoase? 

Îmi amintesc, dar parcă este un vis, că Tu, Scumpă Românie, ai crescut hrănită de sângele sfânt vărsat pentru apărarea şi întregirea Ta de înaintaşii noştri, la umbra Crucii lui Hristos. Să le ceri iertare, strămoşilor, mărturisind pentru noi, nevrednicii, că abia ne amintim de ei şi doar la ceas de sărbătoare îi pomenim. Să le ceri iertare, strămoşilor, mărturisind pentru noi, nevrednicii, că amintirea faptelor de vitejie şi a jertfei lor a ajuns o biată umbră în pagini prăfuite de hrisov. 

Iartă-ne, draga noastră Mamă, Românie, că suntem fii nevolnici. Nu mai ştim ce daruri să-ţi aducem. Am uitat, dragă Mamă, Românie, că Tu iubeşti rugăciunea smerită, munca cinstită, cuvântul cu dreptate rostit şi dragostea între fraţi. Îţi mărturisesc, draga mea Mamă, Românie, că noi am uitat să ne rugăm lui Dumnezeu, pe buzele noastre şi-a făcut cuib blestemul, faptele noastre au ajuns negustorie de Hristos. Iartă-ne, draga noastră Mamă, Românie, munca cinstită nu-şi mai are locul şi răsplata pe pământul Tău! Mulţi dintre fiii Tăi, dragă Mamă, au plecat printre străini, să-şi afle acolo tihnă prin munca lor. Dreptatea, dragă Mamă, Ţară scumpă, a pierit dintre noi, iar dragostea de fraţi s-a risipit! Ne certăm între noi, draga noastră Mamă, Românie, suntem dezbinaţi şi aproape că ne-am uitat numele de români. 

Draga noastră Mamă, Scumpă Românie, răutatea faptelor noastre ne aduce pedeapsă şi Neamul nostru se împuţinează. Fiicele Tale, dragă Mamă, Scumpă Ţară, îşi ucid pruncii în pântece. Mai drag le este cântecul ispititor al tihnei din această lume, decât plânsul scump de prunc ce caută glasul de alint, sânul plin de lapte hrănitor şi îmbrăţişarea mamei sale. Suntem mânjiţi de sângele pruncilor noştri ucişi înainte de a se naşte, draga noastră Mamă, Românie. Ştiu că plângi cu lacrimi de sânge izvorâte din pământul Tău cel Sfânt pentru fiecare picătură de viitor ucisă de fiicele Tale, dragă Mamă, Românie. Iartă-ne, Mamă, că-ţi ucidem viitorul…    

Mamă dragă, Românie, iarăşi îţi cerem iertare că ţi-am jefuit trupul, ţi-am risipit bogăţia şi am deschis porţile sufletului nostru pentru duhuri străine, venite de aiurea nu pentru binele nostru, ci pentru pieirea noastră. Ne credem liberi, dragă Mamă, Românie, dar suntem sclavii acestor duhuri ciudate, care ne şoptesc că nu există Credinţă, Neam şi Ţară, chemându-ne să aflăm casă în Noul Babilon al acestei lumi rătăcite. Am ajuns să ne ruşinăm de Tine, dragă Mamă, Românie, ne-a otrăvit sufletele mândria de a fi constructori ai Marelui Turn Babel. Nu mai ştim ce înseamnă, cu adevărat, dragă Mamă, Ţară, a fi creştin, a fi român… 

Scumpă Mamă, Românie, vremea colindelor este aproape. Lumina lor, nicăieri altundeva găsită în această lume, care binecuvintează pământul Tău cel Sfânt, ne va reaminti de Hristos Dumnezeu care ne-a îngăduit să ne naştem din Trupul Tău, Scumpă Românie. La ceas de colinde, acum 25 de ani, copiii Tăi, dragă Mamă, Românie, au murit pentru Tine şi pentru noi, nevrednicii, pentru libertatea şi pentru demnitatea noastră... 

În cântec de colinde şi cu rugăciunile lor, ale mucenicilor din Decembrie 1989, îţi cerem iertare, dragă Mamă, Românie. Aceste rânduri, dragă Mamă, Românie, am avut puterea să-ţi scriu. Eu sunt nevrednic, dragă Mamă, nu ştiu altceva a-ţi spune, decât mărturisirea păcatelor noastre. 

Totuşi, îngăduie-mi, la sfârşit de scrisoare şi mărturisire, dragă Mamă, Scumpă Românie, să aduc prinos de Ziua Ta gândurile curate ale unuia dintre fiii Tăi iubiţi şi iarăşi să îţi cer, dragă Mamă, să ne ierţi…

„Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie, Ţara mea de glorii, ţara mea de dor? Braţele nervoase, arma de tărie, La trecutu-ţi mare, mare viitor! Fiarbă vinu-n cupe, spumege pocalul, Dacă fiii-ţi mândri aste le nutresc; Căci rămâne stânca, deşi moare valul, Dulce Românie, asta ţi-o doresc.

Vis de răzbunare negru ca mormântul, Spada ta de sânge duşman fumegând, Şi deasupra idrei fluture cu vântul, Visul tău de glorii falnic triumfând, Spună lumii large steaguri tricoloare, Spună ce-i poporul mare, românesc, Când s-aprinde sacru candida-i vâlvoare, Dulce Românie, asta ţi-o doresc.

Îngerul iubirii, îngerul de pace, Pe altarul Vestei tainic surâzând, Ce pe Marte-n glorii să orbească-l face, Când cu lampa-i zboară lumea luminând, El pe sânu-ţi vergin încă să coboare, Guste fericirea raiului ceresc, Tu îl strânge-n braţe, tu îi fă altare, Dulce Românie, asta ţi-o doresc.

Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie, Tânără mireasă, mamă cu amor! Fiii tăi trăiască numai în frăţie Ca a nopţii stele, ca a zilei zori, Viaţa în vecie, glorii, bucurie, Arme cu tărie, suflet românesc, Vis de vitejie, fală şi mândrie, Dulce Românie, asta ţi-o doresc!”

(Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie, de Mihai Eminescu)

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite