Educaţia sanitară ar putea deveni disciplină obligatorie în şcoli. Ministrul Sănătăţii vrea să majoreze orele de sport din învăţământul gimnazial şi superior

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Nicolăescu vrea ore de educaţie sanitară în şcoli FOTO Adevărul
Nicolăescu vrea ore de educaţie sanitară în şcoli FOTO Adevărul

Ministerul Sănătăţii vrea să introducă ore de educaţie sanitară în programa şcolară, dar şi să majoreze numărul de ore de educaţie fizică de la primul an de studiu, până la ultimul an din mediul universitar. În acest sens, au fost deja demarate discuţii cu reprezentanţii Ministerului Educaţiei, a precizat Eugen Nicolăescu.

„Vrem ca educaţia sanitară să fie o disciplină obligatorie, astfel încât să ne atingem obiectivul. Cu cât lăsăm lucrurile mai voluntare cu atât rezultatele vor fi mai mici sau mai îndepărtate. Cu cât le reglementăm mai bine cu atât putem să le urmărim, să intervenim, să corectăm şi să ne aşteptăm la rezultate corecte, pozitive", a declarat ministrul, citat de Agerpres.

O altă măsură care urmăreşte îmbunătăţirea stării de sănătate a populaţiei o reprezintă creşterea numărului de ore de sport în învăţământ. „Deja este o decizie politică luată în sensul de a se majora numărul de ore de educaţie fizică de la primul an de studiu până la ultimul an din mediul universitar”, a afirmat demnitarul.

Posibile sancţiuni pentru cei care nu au grijă de sănătate

De altfel, ministrul a spus că se gândeşte la posibile sancţiuni în viitor pentru cei care nu se vor prezenta la programele derulate de minister, precum cel privind evaluarea stării de sănătate a populaţiei.

„România a efectuat în anii 2007-2008 un amplu program de prevenţie care s-a numit Program naţional de evaluare a stării de sănătate a populaţiei, program care a cuprins aproape toată populaţia României — spun aproape, pentru că o parte din cetăţeni nu au vrut să se prezinte la un asemenea program. Şi ne gândim ca în viitor să introducem sancţiuni împotriva celor care nu vor să aibă grijă de sănătatea lor. Statul oferă toate posibilităţile dar şi cetăţeanul trebuie să aibă responsabilitate, pentru că până la urmă trebuie şi el să înţeleagă că, aşa cum îşi poartă de grijă, aşa va trăi”, a completat Nicolăescu.

Potrivit rezultatelor programului naţional derulat în acea perioadă, 54% din populaţia României avea tendinţe de obezitate. Din acest procent, 12% erau elevi, circa 29% tineri sub 35 de ani. Populaţia cu vârsta cuprinsă între 35 şi 54 de ani suferea de obezitate în procent de 60%, iar populaţia cuprinsă între 55 şi 74 de ani era în procent de 68% obeză.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite