Ei „trag semnale de alarmă“: guvernaţii şi autorităţile să ia măsuri! Să-i întoarcă pe românii plecaţi la muncă în străinătate. Altfel, va fi rău, România va fi condamnată la stagnare şi înapoiere. Scenarii apocaliptice!

Corul acesta de „bocitoare“ îmi provoacă silă, repulsie, revoltă şi, repet, o mare scârbă. Până să bocească dispariţia forţei de muncă, patronii români ar trebui mai întâi să-şi toarne cenuşă în cap şi să recunoască, cu demnitate, că se numără printre vinovaţii care au pus pe fugă forţa de muncă din România. În cei 27 de ani de aşa-zis capitalism, angajaţii la patroni au fost umiliţi, exploataţi, sfidaţi, sacrificaţi, batjocoriţi, lipsiţi de apărare, muncind în tăcere, cu noduri, scrâşnind şi înjurând printre dinţi, munca le-a fost călcată în picioare de alţi români, aroganţi, lacomi, nesimţiţi, cinici, care s-au pretins antreprenori şi manageri. Nu lefurile de mizerie i-au pus pe fugă pe românii care au muncit la patronii români, ci faptul că munca lor le-a fost batjocorită şi desconsiderată de aceşti „favorizaţi“ ai vieţii, adică patronii din sistemului românesc de cumetrie de piaţă.

Până să bocească dispariţia forţei de muncă, patronii ar trebui mai întâi să-şi toarne cenuşă în cap.

Munca nu este respectată în România, oricât ar pretinde acei patronii care susţin că implementează o cultură organizatorică „modernă“. Aiureli, minciuni, cruntă ipocrizie! Criza economică din perioada 2009 – 2013 a făcut victime în rândul românilor care au muncit la patroni. Masa asta tăcută, restructurată şi umilită, a făcut ca „mediul de business autohton“ să supravieţuiască. Managerii au declarat cu mândrie că au depăşit criza, firmele au devenit mai „flexibile“, mai puţin „vulnerabile“, vrăjeli! Să fie clar: în acea criză, patronii şi managerii, adică şefii, nu şi-au sacrificat nici averile, nici standardul de viaţă, nici neamurile şi nici vieţile. Ei au sacrificat alte vieţi, alte destine.

Munca la patron în România este grea. Pentru că li se inoculează angajaţilor că li se face o favoare pentru că muncesc la patron, în schimb trebuie să facă tot ce li se ordonă, nu li se dă nicio speranţă sau perspectivă, pentru că patronii n-au nicio viziune, fiind în marea lor majoritate nişte mărginiţi, parveniţi, altfel, dacă nu faci tot ce ţi se pune în cârcă, „uşa e acolo!“ Pe aceşti angajaţi nu-i apără nici sindicatele, nici Inspecţia Muncii, nici partidul şi nici guvernul.

Grija pe care o declară public anumiţi patroni pentru angajaţii lor mi se pare de-o ipocrizie bună să mişte stomacurile la vomă. Românii au vocaţia de slugi. Când slugile ajung şefi sau patroni, este un coşmar pentru angajaţii ce vor fi transformaţi în slugi.

Patronii români s-o lase mai moale cu lacrimile de crocodil vărsate după forţa de muncă, pentru că nu-i mai crede nimeni. Să se descurce! Dacă nu au oameni, atunci să angajeze roboţi.