În Europa, astăzi şi de câţiva ani, românii, sunt principala sursă pentru victimele traficului de fiinţe umane. Asta ne-a declarat-o zilele trecute la Bucureşti un reprezentant al Consiliului Europei. Mai mare ruşinea. Înfiorător să auzi şi să accepţi asta! Când vin străinii şi-ţi repetă insistent această realitate crudă de ani de zile, când vezi câte eforturi fac autorităţile lor şi noi rămânem la fel de pasivi şi tot pe primele locuri în lista dezonoarei şi inumanului, nu poţi să nu ai regrete şi frustrări şi sentimente de revoltă faţă de statul român.

Tot Consiliul Europei ne avertiza că în perioada 2011-2015, numărul total de victime identificate ale traficului de fiinţe umane, conform unui raport Greta publicat în 2016, a fost de 4.622. Forma predominantă de exploatare a victimelor în perioada de raportare a fost ceea de tip sexual (54% dintre victime), după exploatarea prin muncă (34%) şi cerşetorie forţată (6%).

Situaţia nu s-a schimbat deloc în bine în ultimii 10-15 ani. Îmi amintesc că eram la Roma, în 2008, la o un congres european cu sute de medici şi psihologi participanţi. Când tematica sexualităţii a abordat problematica prostituţiei şi a infecţiilor cu transmitere sexuală, a violenţelor sexuale şi traficului, am văzut cum în repetate studii prezentate de psihologi, în peste 90% din cazurile discutate erau românce şi moldovence. De ruşine, nu ştiam unde să fug. Mi-au luat insigna de la gât şi am introdus-o în buzunarul de la cămaşă, ca nu cumva cineva să mă întrebe de unde vin. Acum, în 2017, auzind afirmaţia înaltului oficial european, mi-am dat seama cât de ineficiente sunt instituţiile noastre încât am rămas tot de ruşinea Europei atâţia ani şi tot cu cifre ridicate în ceea ce priveşte victimele în suferinţă, vieţile traumatizate şi vieţile pierdute prin crimă. 

Problema traficului de fiinţe umane este prea importantă pentru a fi responsabilă doar Poliţia. Bunăoară, ca răspuns băncile din Olanda îşi scanează clienţii pentru că nu doresc ca printre aceştia să existe clienţi care finanţează traficul de fiinţe umane. Serviciile de securitate antitrafic colaborează cu operatorii de internet pentru a proteja copiii de a fi racolaţi în mediile virtuale.

Israelul a câştigat lupta contra prostituţiei

O doamnă procuror din Israel a avut un discurs de psiholog, adică plin de înţelepciune, compasiune şi umanitate:

Abuzatorul nu are nicio permisiune de a practica sclavia, chiar dacă în mod inconştient, eronat, lipsit de libertate, victima îşi dă acordul. Victimele indiferent de cine şi de unde sunt nu pot fi responsabile, nici învinovăţite.

Începând cu anii 2000, când statul Israel a început să se confrunte cu maladia traficului de fiinţe umane, reacţiile multiple inclusiv legislative nu au ezitat să îşi dovedească eficienţa. O primă lege în 2006, 26 octombrie, care aborda integrativ problematica cu accent pre colaborarea între stat şi onguri. Dacă în 2003, poliţia, a estimat un număr de 3000 de victime ale prostituţiei, în 2005 erau câteva sute, pentru ca în 2010, poliţia din Israel să nu raporteze niciun caz de prostituţie. Deci se poate!

Prostituţia nu este cea mai veche meserie, este un stadiu de victimizare

În Suedia, infracţiunea nu o comite victima, ci cel care apelează la aceste servicii. El este cel care suferă consecinţele legii. Victimele nu pot fi în ilegalitate, doar pentru că sunt victime. Mai mult, dacă este vorba de coerciţie sau înşelăciune, acordul victimei este irelevant. Victimele nu cer ajutorul, sunt dificil de identificat, uneori fizic nu arată după cum ne-am aştepta şi nu au puterea de a scăpa din controlul reţelelor de crimă organizată. După ce suferă luni şi ani la rândul abuzuri fizice, teroare, cine mai are puterea să strige după ajutor?

E mai uşor să vorbeşti decât să faci

Traficul de persoane în România este un fenomen social şi criminal. Nu o spunem noi, o spun alţii. România este în primul rând o ţară de origine pentru victimele traficului, ţinând cont de vulnerabilitatea crescută a populaţiei în căutarea unor oportunităţi mai bune de trai. Cererea de servicii sexuale din partea consumatorilor de astfel de servicii, de asemenea, a angajatorilor care au căutat un loc de muncă ieftin, în temeiul unui contract în afara sau în limitele cerinţelor legale, au încurajat „piaţa“ aprovizionării din ţările europene cu victime, vulnerabile din cauza unor condiţii rudimentare de viaţă sau atitudini şi judecăţi care le-au pus în situaţii extrem de periculoase precum cerşetoria şi furturile.

În România, poliţistul care amendează victima nu recunoaşte o victimă sau o face pentru că nu ştie altceva sau poate din păcate pentru că nu înţelege fenomenul şi judecă victima. Mai grav este când auzim de cazuri în care poliţiştii devin complici, cunoscând foarte bine reţele, clanurile şi deseori din frică nu iau atitudine. Dar el are obligaţia de a o transfera către alte servicii pentru a fi salvată, ajutată, consiliată juridic, psihoterapeutic, nu să o amendeze. Din păcate capii acestor reţele, chiar şi după ce sunt identificaţi, învaţă din greşeli şi se adaptează, se reorganizează în alte reţele de crimă organizată. Se pare că, vorba unui procuror din România, una dintre metodele eficiente este confiscarea veniturilor uriaşe.

Ce urmează după salvarea victimelor este mai provocator. Cum să salvezi pe cineva de el însuşi? Cum să tratezi, să reabilitezi suflete care ani de zile au fost supuse unor abuzuri fizice, sexuale, psihice, unor violenţe domestice continue, unor tratamente inumane, cărora le este frică să mai iasă pe stradă?

Din păcate, capacitatea statului de a ajuta victimele este limitată şi fără prea multe rezultate. Agenţia Naţională Împotriva Traficului de Persoane se plângea că nu are suficiente resurse, suficient personal şi nici măcar vreo relaţie de colaborare sau sprijin din partea presei. A, da, şi nici un post de responabil cu presa/comunicarea. Astfel că tot în sarcina unor ONG-uri implicate activ, cu finanţare internaţională, a căzut responsabilitatea de a sprijini victimele şi familiile lor.

Copiii, sunt o categorie vulnerabilă, persoanele cu status social şi educaţional scăzut de asemenea, iar cei care locuiesc în mediul rural sunt o altă ţintă pentru infractori. Poate ar merita mai multe articole dedicate fenomenului loverboy. Nu doar copii care practică cerşetoria sunt victime cât şi cei care rămân acasă.

40 de copii se sinucid anual

Conform unor estimări în anul 2015, 40 de copii ai căror părinţi trăiesc în străinătate s-au sinucis. Cifre despre care nimeni nu vorbeşte. Mamele care se întorc acasă, după ani de absenţă şi cu imposibilităţi de reintegrare suferă depresii. Alte victime. Cine îşi asumă responsabilitatea?

Răpite, violate, exploatate

În Italia (Ragusa, Sicilia) în luna martie a acestui an, nu un cotidian din România, ci The Guardian atrăgea atenţia cum mii de lucrători agricoli, în special femei românce, suferă abuzuri îngrozitoare, fiind răpite, bătute şi exploatate. Când au zis mii, nu au exagerat.

Procurorul Valentina Botti, care anchetează de câte luni acuzaţiile de abuz sexual şi de exploatare a muncii împotriva fermierilor declara că abuzul femeilor din România este un „fenomen uriaş“. Unele estimări vorbesc de o cifră de 7.500 de persoane (dintre care 5.000 din România), victime care lucrează 12h/zi la temperaturi de 50 de grade Celsius în sere şi locuiesc în barăci, fără contracte de muncă, fără a fi înregistrate legal.

Răpirea, asaltul sexual şi păstrarea persoanelor în sclavie sunt trei crime majore pe care le-am detaliat în investigaţiile noastre până în prezent, declara procuroarea.

Vorbim despre potenţiale mii de femei românce ca victime ale abuzurilor grave. Foarte puţine femei ne raportează poveştile lor. Cele mai multe acceptă abuzul ca jertfă personală pe care trebuie să o facă dacă vor să îşi păstreze slujba. Implicaţia pierderii muncii pentru multe dintre ele este devastatoare.

Cu alte cuvinte, există mii de persoane despre care nu se discută niciodată şi care au o viaţă infernală. Însă fenomenul atrage un întreg lanţ de alte consecinţe nefaste. Multe dintre victimele exploatării prin muncă devin şi sclave sexuale pentru patroni. 19% dintre întreruperile de sarcină din Ragusa sunt ale româncelor. Mai mult, cazurile de copii români născuţi în urma unor violuri şi abandonaţi în maternităţile reprezintă un alt fenomen. Dacă cineva îndrăzneşte să se revolte, familiile din România sunt ameninţate. Ce este foarte grav că în cadrul acestor reţele de crimă organizată există români care exploatează proprii români.

Scopul este evident obţinerea a unor venituri de ordinul milioanelor de euro. Un simplu calcul matematic în cazul prostituţiei în Marea Britanie. Într-o zi de lucru de 10 ore, o prostituată încasează aproximativ 1.000 de lire, ceea ce ar însemna cel puţin 20.000 de lire într-o lună (de fapt în 20 de zile). Dacă reţeaua deţine un minim de 50 de femei, venitul pentru capul reţelei, pe lună, ar fi undeva la 1.000.000 de lire. Unde se duc tot aceşti bani? În cazul cerşetoriei, din datele oferite de poliţia din UK, au fost identificate reţele cu câte 200 de copii care produceeau venituri de 16 milioane de lire anual.

Ce opreşte un politician să facă o lege?

Încă nu avem răspunsuri. Silvia Tăbuşcă a adunat la Bucureşti pentru a patra oară specialişti din diverse ţări şi a obţinut sprijinul Ambasadei Republicii Federale Germania, Ambasadei Regatului Ţărilor de Jos, Ambasadei Regatului Unit, Ambasadei Suediei, Ambasada Israelului şi Ambasadei SUA la Bucureşti şi finanţare integrală de la Fundaţia Friedrich Ebert din România. Dom'le, să vină alţii, străinii, să-ţi ţină lecţii de umanitate şi de acţiune anticriminală!

Poate discursurile cu cel mai mare impact au fost ale procurorilor invitaţi şi anume Dalia Avramoff, procuror din Tel Aviv, Alina Albu, procuror şef al Departamentului pentru Combaterea Crimei Organizate în cadrul DIICOT şi Thomas Ahlstrand, procuror şef-adjunct al Biroului Procuraturii Internaţionale din Gothenburg (Suedia). Reprezentanţi ai ONG-urilor din Italia şi Ţările de Nord şi-au prezentat efortul lor în apărarea drepturilor omului şi sprijinirea victimelor. Ce mi s-a părut interesat cum un fost poliţist britanic, cu o carieră de 31 de ani devine unul dintre experţii internaţionali în combaterea traficului de fiinţe umane. Britanic, zic.

Când GRETA, Grupul de experţi din partea Consiliului Europei, responsabil pentru monitorizarea implementării convenţiei acţiunii împotriva traficului de fiinţe umane a vizitat România au trasat câteva măsuri urgente, printre care:

  1. Instruirea inspectorilor de muncă, a ofiţerilor care aplică legea, a procurorilor şi a judecătorilor despre traficul de fiinţe umane în scopul exploatării prin muncă şi a drepturilor victimelor;

  2. Consolidarea monitorizării agenţiilor de recrutare şi de muncă temporară;

  3. Sensibilizarea şi instruirea profesioniştilor în domeniul protecţiei copilului în întreaga ţară, sensibilizarea copiilor prin educaţie şi o atenţie deosebită pentru comunităţile de romi şi copiilor migranţi având în vedere numărul victimelor copii şi din zonele rurale;

  4. Măsurile de asistenţă şi protecţie pentru orice persoană identificată ca o victimă presupusă a traficului şi permiterea victimelor traficului să-şi exercite dreptul la despăgubiri.

Oare când vom spune STOP?