O altă metodă de a-ţi compromite CV-ul

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Şi la mine vin mereu oameni care mă imploră să le arăt cum să-şi „aranjeze” CV-ul ca să impresioneze pe angajator. Şi ei, ca şi mine, vedem sute, dar ce zic eu, mii de articole în care, încă din titlu, ţi se promit nişte tehnici şi trucuri prin care să-l dai pe spate pe angajator.

Dacă pui pe Google „cum să faci cv impresionant”, îţi apar 285,000 de articole! Dar, spre diferenţă de mine, mulţi dintre ei chiar cred asta, că poţi să îi impresionezi pe cititorii de CV-uri, adică, şi sunt convinşi că doar nu au nimerit articolul care trebuia din cele sute de mii.

Nu, nu îţi poţi face un CV care să impresioneze cititorul, nu există aşa ceva! Dar există o mie de metode de a-l impresiona negativ, de a te face de râs şi de a-ţi compromite definitiv toate şansele!

Foarte schematic spus, când ai un CV în mână, te uiţi la conţinut, la informaţiile propriu-zise, adică, şi la formă. Din conţinut deduci ce a făcut şi, deci, ce se presupune că ştie să facă acel om, iar din format, din formă tragi mai ales concluzii despre cum este: inteligenţă, logică, atenţie la detalii, frustrare, capacitate analitică şi multe altele.

Nu, nu există nicio metodă şi nicio tehnică prin care să semnalezi în CV că eşti deştept, în alt fel decât prin concluzia pe care o poate trage cititorul, eventual, din combinaţia de educaţie şi de lucruri pe care le-ai făcut. Nu poţi face asta prin vreun truc ştiut numai de câţiva guru, prin vreo tehnică subliminală sau pur şi simplu prin formatul CV-ului. Poţi doar să semnalezi că NU eşti astfel, că logica şi inteligenţa NU sunt punctele tale forte, că nu eşti atent, motivat, sau toate la un loc. Şi e extrem de uşor, sunt sute de astfel de „trucuri” şi „tehnici” de a atrage atenţia asupra inteligenţei tale. Şi mulţi le folosesc din plin, adesea pe toate odată, probabil ca să fie siguri de efect...

Am scris şi eu sute de articole despre ele. Multe aici, pe site. Şi, sigur, s-au supărat cititorii: „Dom'le, contează ce ştiu, nu fleacuri din astea...”. „Dom'le candidat, pentru mine contează mai puţin ce ştii, mă interesează cum eşti, în primul rând!” Şi de aici scandalul...

Mai dau şi azi un exemplu. Mulţi se miră că pun aici atâtea „secrete” ale meseriei, pentru că asta îmi îngreunează munca, evaluez mai greu candidaţii dacă ştiu dinainte de ce să se ferească. Da, aşa este, însă mă amuză să-i văd pe anumiţi cititori cum se enervează. E drept, am şi eu slăbiciunile mele, şi îmi permit să-mi fac din când în când câte o astfel de plăcere vinovată.

Spun azi despre mărunţişurile din CV. Să ştii ce să nu pui într-un CV e mai greu decât să decizi ce treci, e un lucru care îţi pune inteligenţa la treabă mai mult decât crezi. Sigur, fiecare pune în CV lucrurile cele mai importante din educaţia, din cariera, uneori chiar din toată viaţa lui, limitele de sus pe care le-a atins. Pe bună dreptate, te gândeşti că CV-ul acela îţi arată valoarea profesională maximală a candidatului respectiv, şi că, în realitate, nu poate să fie decât cel mult egal cu imaginea pe care ţi-ai schiţat-o de la prima citire.

Or, cu cât dai mai multe informaţii şi detalii în CV, cu atât această limită (superioară) e mai clară, mai bine definită. Dacă nu îmi dă un anumit reper, pot măcar să fantasmez că a trecut dincolo de el, şi să revin cu picioarele pe pământ când mă întâlnesc cu el faţă în faţă. Dar când chiar el îmi semnalează foarte clar, iată, asta e nivelul maxim la care am ajuns, trebuie să mă conformez.

De pildă, cei care pun în CV un lung şir de training-uri, de-a valma, unele de două zile făcute acum douăzeci de ani. Şi nu orice candidat, ci unii care sunt, sau care vor să fie directori generali sau, oricum, directori importanţi cu salarii de mii sau zeci de mii de Euro pe lună. Să-mi atragi atenţia mie, ca recrutator sau ca angajator, că, iată, ăsta e un lucru important din cariera mea, asta mă susţine pe mine ca profesionist, că training-ul ăsta de două zile, făcut în nu ştiu ce apartament de bloc, e lucrul pe care trebuie să-l ştii despre mine, asta spune, într-adevăr, ceva despre acel candidat care vrea să fie mare manager. Şi ceva nu nesemnificativ.

Şi mai citesc, uneori, în CV-uri de manageri care vor să ajungă manageri cu lefuri şi mai mari, că au participat la nu ştiu ce conferinţă inspiraţională a marelui Guru Cutare, care a venit în România şi 80 de minute dintr-o oră şi jumătate a înşirat platitudini pe care le poţi citi seară pe Internet, gratis şi cu un pahar de bere în mână. Şi eu ştiu cât a plătit candidatul ca să ajungă acolo. Oare drept cine mă ia?

Nu există, repet, “super CV-uri”, CV-uri “beton”, “supermeseriaşe, bestiale”. Pe lumea asta există doar CV-uri “normale”, daca vreţi să le numiţi astfel, şi CV-uri proaste! Cei care mă roagă să-i ajut cu CV-ul sunt dezamăgiţi când le spun că da, pot să le fac un CV “normal”. Şi parcă nimeni nu işi pune problema astfel, adică să vadă cât de mult iţi poate compromite şansele un CV prost sau neglijent făcut, toţi visează la cât de sus îi poate duce CV-ul-beton promis de cele 285,000 de articole… Forma CV-ului (structurarea informaţiei, designul, formulările etc.), deci, nu te pot urca in faţa celorlalţi, ci numai să te tragă in jos. Dar, ca să nu închei într-o notă prea pesimistă, se întâmplă adesea ca CV-ul să iţi ajungă sus doar fiindcă ale celorlalţi s-au dus in jos…

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite