de faptul de cultură, faţă de evenimentul cultural, faţă de actul literar, muzical, cinematografic, teatral, care se petrece, cât se petrece, într-o indiferenţă oficializată, păgubitoare după opinia mea. Nu e nicio noutate când spun că nu prea am văzut, sau rar am văzut, lideri ai lumii noastre politice prezenţi la o premieră teatrală, cinematografică, nici când filmul lua premii internaţionale la un festival de muzică simfonică, vreau să spun cultă, la o lansare de carte dincolo de târgurile la care cititorul de toată ziua e prezent demonstrând că încă se mai citeşte la noi. Ajuns aici, aş vrea să spun, şi rog să nu se supere nimeni, că mă tem de o anchetă francă de presă prin lumea politică a zilelor noastre în căutarea răspunsului la întrebarea, Ce carte aţi citit în ultima vreme?, ci mult mai simplu, Ce carte aţi citit dumneavoastră, domnule politician, de când aţi intrat în politică măcar?

În această împrejurare pe care suntem totuşi datori să o constatăm ca fiind o realitate ce nu poate fi ocolită şi ce nu trebuie ocolită, ideea libertăţii cu orice preţ şi a răspunderii singure, particulare, a iniţiativei culturale în afara prezenţei active determinate şi determinante a factorului administrativ, vreau să spun a statului, nu ne eliberează de orice griji în spaţiul cultural când ajungem la putere sau când cineva, un partid sau altul, un lider sau altul ajunge la putere. Mă gândesc cu aceeaşi preocupare şi la existenţa unei mari tradiţii cărturăreşti şi în general de implicare a statului, chiar burghez, în faptul de cultură. Această tradiţie manifestă în toate domeniile şi fireşte şi în arta populară, dar şi în arhitectură şi în editarea cărţilor şi în comandarea statuilor de for public şi a portretelor unor personalităţi reprezentative pentru fenomenul social cultural şi istoric, această tradiţie bogată se cuvine neapărat cultivată de actualele administraţii care ţin şi au nevoie, dar şi datoria, să lase o amintire folositoare şi modelatoare moral şi estetic viitorimii.

M-am gândit la toate acestea în zilele din urmă, revenind asupra unui album judeţean, absolut admirabil, tipărit sub auspiciile Consiliului Judeţean Buzău, Primăriei Municipiului Buzău, Muzeului Judeţean Buzău, Primăriei Municipiului Râmnicu Sărat sub semnătura unui bătrân sociolog, Gheorghe Petcu, în 2007.

Albumul se intitulează Judeţul Buzău, palate, vile, case celebre, conace boiereşti, case ţărăneşti şi este o autentică operă de cercetare sociologică, o operă în acelaşi timp de mărturie asupra unei geografii anume sociale şi culturale, şi, în sfârşit, o operă editorială. Am scris atunci, în 2008, despre album şi l-am lăudat salutând iniţiativa locală, patriotismul local adevărat, exprimându-mi speranţa că opera va avea ecou şi se va bucura de o frumoasă continuare.

Cred şi azi că este una dintre cele mai frumoase şi inspirate lucrări de sociologie culturală. Dar, din păcate, nu am întâlnit ecoul ei pe măsura aşteptărilor. Este adevărat că judeţul Buzău este unul din cele mai bogate judeţe privit din perspectiva arhitecturii palatelor, conacelor boiereşti, caselor ţărăneşti celebre, dar şi din perspectiva aplecării administraţiei lui de foarte mulţi ani asupra acestei zestre şi asupra punerii ei în valoare. Sunt, fireşte, multe judeţe, dacă nu chiar toate, la fel de bogate sau aproape la fel de bogate, dar rar am întâlnit o asemenea solidaritate locală cu valorile locale şi această solidaritate ar merita să fie urmată în toată geografia naţională.

Această solidaritate ar merita să facă subiectul unui Minister al Culturii şi al preocupărilor unei întregi administraţii. Această solidaritate ar merita să devină subiectul unui Simpozion naţional, al unei Dezbateri naţionale, al unui mare interes naţional, cu atât mai mult într-o vreme când chestiunea identităţii naţionale constituie o preocupare, nu numai europeană, pentru că identitatea naţională apărată şi demonstrată cu argumentele culturii şi spiritualităţii vine să susţină hotărâtor prestigiul şi autoritatea unei ţări întregi.