Codul galben de ninsori şi vânt, extins pentru majoritatea regiunilor, până vineri seară

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a extins atenţionarea Cod Galben de ninsori şi intensificări ale vântului, vineri dimineaţă, pentru cea mai mare parte a ţării, inclusiv municipiul Bucureşti, aceasta urmând să fie valabilă începând de vineri dimineaţă de la ora 10.00 şi până în seara aceleiaşi zile la ora 20.00.

Potrivit meteorologilor, în intervalul menţionat vor fi precipitaţii mai ales sub formă de ninsoare în Oltenia, în cea mai mare parte a Transilvaniei, în centrul şi sudul Moldovei, mixte în Muntenia şi predominant sub formă de ploaie în Dobrogea.

La munte va ninge şi se va depune strat nou de zăpadă. Cantităţile de apă vor depăşi local 15 - 20 l/mp şi izolat 30 l/mp. Vântul va avea intensificări cu viteze ce vor depăşi local 50 - 60 km/h îndeosebi în sud şi sud-est, iar la munte vor fi rafale de peste 70 km/h, viscolind şi spulberând zăpada.

Pe de altă parte, de vineri după-amiază se va restrânge la 10 numărul judeţelor pentru care meteorologii menţin Codul Galben de ninsori pentru încă 24 de ore.

Astfel, până sâmbătă dimineaţă la ora 10,00 va continua să ningă în sudul Olteniei, vor fi precipitaţii predominant sub formă de ninsoare în sudul şi în estul Munteniei şi mixte în Dobrogea. Vântul va avea intensificări locale în sudul şi în sud-estul ţării, cu viteze ce vor depăşi la rafală 50 - 60 km/h.

Aceleaşi fenomene vor fi prezente şi în Capitală.

Societate



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite