Medicii de familie protestează joi în toată ţara: „Cabinetele nu sunt rentabile. Medicii aleg să îşi vândă afacerea şi să emigreze”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Medicul de familie Rodica Tănăsescu FOTO Adevărul
Medicul de familie Rodica Tănăsescu FOTO Adevărul

Medicii de familie şi asociaţiile de pacienţi, reuniţi în Coaliţia „Solidari pentru Sănătate”, organizează joi proteste faţă de faptul că medicina de familie a ajuns „Cenuşăreasa” specialităţilor medicale, sumele alocate pentru finanţarea acesteia fiind tot mai mici de la an la an. Prin urmare, tot mai mulţi medici de familie aleg să îşi închidă cabinetele, arată medicul Rodica Tănăsescu, şefa Societăţii Naţionale de Medicină de Familie.

Concret, protestul are loc joi la nivel naţional şi vizează sediile prefecturii şi casei de asigurări de sănătate din fiecare judeţ, anunţă medicul Rodica Tănăsescu.

În Capitală, protestul va începe la ora 11 în faţa sediilor Casei de Asigurări de Sănătate a Municipiului Bucureşti, Casei Judeţene de Asigurări Ilfov şi Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, însă numărul de protestatari va fi mic, avertizează medicii. 

Aceştia intenţionează să depună şi un memoriu în care detaliază revendicările legate de îmbunătăţirea calităţii actului medical în asistenţa medicală primară. 

Declinul medicinei de familie

Spre deosebire de anii trecuţi, reţeaua de medicină de familie pierde masiv din personal. În 2016 s-a remarcat o diminuare a cabinetelor, fiind cu 123 mai puţine decât în 2015. În continuare, însă, cele mai multe cabinete de familie există în Dâmboviţa, Giurgiu, Vrancea, Teleorman şi Ilfov, la colţ opus sunt Braşov şi Hunedoara. 

Situaţia se va agrava în următorii ani, a explicat, pentru „Adevărul”, medicul Rodica Tănăsescu, preşedintele Societăţii Naţionale de Medicina Familiei. 

„Cabinetele se închid pentru că nu sunt rentabile şi medicii aleg să îşi vândă afacerea şi să emigreze. Numărul cabinetelor este în scădere şi situaţia se va înrătutăţi. De vină e faptul că nu ne putem face meseria aşa cum trebuie. Ne-am săturat să spunem pacientului că nu se pot face diverse investigaţii, că nu-l putem ajuta”, a declarat medicul de familie. Consecinţele depopulării cabinetelor de medicină de familie se vor vedea în primul rând în mediul rural, unde funcţionează 40% din aceste instituţii medicale şi unde există doar 9% din spitalele ţării, restul de 91% fiind concentrate în mediul urban. 

„În prezent, suntem singura reţea la care au acces toţi românii. Sunt 600 de localităţi fără medic de familie, ceea ce este îngrijorător. Dar reţeaua din rural se deşertifică iar accesul oamenilor de la sate la servicii se diminuează de la an la an”, a mai spus medicul de familie, precizând că exodul medicilor şi-a pus amprenta şi asupra acestei specialităţi.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite