Mai încet cu incorectitudinea politică pe scări!

Apar tot mai multe voci care se pronunţă împotriva „corectitudinii politice“. Sunt puţini, totuşi, cei care înţeleg „corectitudinea politică“ şi mai ales ce se ascunde în spatele criticilor ei. Criticile vin deopotrivă dinspre gânditori elitişti şi dinspre iluştri necunoscuţi. Se publică articole, interviuri, postări Facebook, se traduc cărţi pe această tematică. Ce deranjează?

Mai întâi, îi deranjează faptul că oameni care aparţin unor minorităţi - etnice, de gen, de orientare sexuală, de credinţă, de apartenenţă la alte spaţii religioase sau spirituale, de vârstă etc au o voce publică şi se folosesc de ea, având uneori şi legea de partea lor. Am auzit mai demult afirmaţia cum că „majoritarii sunt discriminaţi“ – dar acum aceste afirmaţii sunt aruncate în spaţiul public cu mai mult aplomb. De ce? Pentru că traversăm o perioadă în care mediul internaţional este mai propice întoarcerii la modul nostru tradiţional de a gândi şi de a proceda, în care „corectitudinea politică s-a rezolvat istoric cu parul“ (Ciprian Domnişoru). Dacă în SUA „s-a dat liber“ la incorectitudinea politică, atunci (de ce nu?!) putem şi noi să ne spunem oful pe care l-am ţinut strâns ascuns şi reprimat ani de zile, de când „Occidentul“ a venit peste noi cu toate condiţiile astea de respect pentru alte grupuri decât cele aşezate patriarhal tradiţional în fruntea societăţii. Infuzia de feminism de inspiraţie occidentală irită de mult timp pe mioritici. Toleranţa obligatorie în spaţiul public pentru „ţiganii“ care ne-au „stricat imaginea în Europa“ ne-a ajuns în gât; „ei sunt ei, noi suntem noi, puri, Români, ei sunt undeva sub noi dar nu o putem spune tare şi răspicat că supărăm Europa“ (care nici ea, când vine vorba de fapte nu e uneori chiar aşa cum spune). Rasismul este ascuns sub faldurile zâmbetelor de complezenţă. Şoferi, popi, profesori, oameni de pe stradă, îmi spun aceeaşi şi aceeaşi poveste: „ţiganii sunt ţigani“. Adică altfel decât noi, „inferiori“ citim în subtext. Argumentele legate de faptul că au fost eliberaţi din sclavie abia de un secol şi ceva, că sărăcia şi şomajul sunt mult mai mari în rândul comunităţilor de romi, că există discriminare la angajare şi altele, trec ca gâsca prin apa tulbure a convingerii superiorităţii de sine a multora. Egalitatea creştinească a sufletelor rămâne o figură de stil, prăfuită în scriptele religioase. Dar acum „s-a dat liber“ la incorectitudine politică şi în Uniunea Europeană, unde sunt de succes figuri politice care promovează viziuni rasiste, separatiste, xenofobe, homofobe... după caz – Nigel Farage, Marine le Pen, Beppe Grillo, Alternativa pentru Germania sunt figuri şi forţe politice pentru care minorităţile etnice, imigranţii, ceea ce e străin şi diferit faţă de majoritarii la putere e privit cu suspiciune şi aversiune.

Cine îi mai deranjează? Păi deranjează Soros: pentru că e evreu, pentru că e ungur, pentru că e putred de bogat, pentru că e american - şi de ce să vină el să ne spună cum e cu democraţia? Cine e el să ne spună ce e democraţia? Un evreu?! Un ungur?! Un american?! Un multimiliardar care „cumpără oamenii“?! Discursul criticilor corectitudinii politice pretinde că Soros a plătit şi plăteşte oameni care afişează, chipurile, convingeri care corespund unor interese meschine de-ale lui; că are interese absconse şi vrea să submineze ordinea societăţii româneşti, chiar ordinea mondială. Daddy însuşi s-a pronunţat în favoarea acestui tip de interpretare de tip conspiraţional. Nu e singurul lider politic care face acest lucru. Cel puţin un altul de anvergură cvasi-globală, la est, face la fel. Şi se află, probabil, la rădăcina conspiraţiei. Celebra lucrare „Protocoalele înţelepţilor Sionului“, dovedit contrafăcută în penumbrele Ohranei ţariste ca să creeze imaginea unei consipraţii evreieşti mondiale la începutul secolului XX, este o ilustrare vie a modului în care organizaţii represive pot manipula minţile oamenilor creînd ficţiuni şi ţapi ispăşitori totodată. „Conspiraţia Soros“ se înscrie exact în aceeaşi tradiţie a invenţiilor unor structuri de propagandă, care ştiu că oamenii caută vinovaţi: cu cât sunt uşor identificabili (un om anume, un grup anume) şi cu cât reflectă mai bine temerile oamenilor, cu atât manipularea va fi mai de succes. Nu contează că afirmaţiile respective nu corespund realităţii, că nu există dovezi, că se afirmă minciuni. Temerile oamenilor se pot descărca pe acel om, pe acel grup.

Constat că au început să se manifeste tot mai mult diverse persoane şi grupuri – unele aflate în legătură cu grupuri religioase din afara României, atât din est cât şi din vest – şi care funcţionează ca potere virtuale de apărare în faţa „corectitudinii politice“.

Ce înseamnă corectitudinea politică

Dar pentru că vorbim de corectitudine politică, să vedem totuşi ce înseamnă? „Evitarea formelor de expresie şi acţiune care sunt percepute că exclud, marginalizează, sau insultă grupuri de oameni care sunt dezavantajaţi social sau discriminaţi“ (Oxford Dictionaries). Expresiile şi acţiunile care sunt percepute de diverse grupuri minoritare ca fiind insultătoare sau care conduc la excluderea lor intră în sfera corectitudinii politice (CP). Astfel, a numi „ţigani“ pe romi nu e corect politic. De ce? Pentru că de sute de ani romii se numesc  pe ei înşişi „romi“. Este o chestiune de identitate a lor. În limba romani ei se autoidentifică a fi „romi“. Termenul „ţigan“ are o conotaţie peiorativă. Chestiunea numelui şi a contestării denumirii „romi“ trimite la contestarea dreptului de a avea o identitate autoasumată. CP are rolul ei – ne obligă să le respectăm identitatea. Nimic rău în asta. Este adevărat, unii etnici români au avut experienţe neplăcute în raporturile lor cu unii romi – multe sunt totuşi legende, povestiri, care amplifică caracteristicile negative ale romilor. De multe ori, faptele reprobabile ale unor romi sunt îngemănate cu faptele reprobabile ale unor români (cazul evacuărilor forţate de locuinţe de către romi în Timişoara anilor 2000, celebru, ar fi fost oare posibil fără cooperarea forţelor de ordine predominant româneşti?!)

Ceea ce fac contestatarii CP descrişi mai sus indică totuşi o dimensiune care merită luată în considerare: respectul nu se poate impune cu forţa decât cel mult la nivel formal, superficial. Respectul înseamnă o poziţionare morală faţă de un om sau faţă de un grup social. În cazul romilor, de multe ori constatăm că se aruncă anatema pe întregul grup în ciuda faptului că mulţi romi au realizări sociale remarcabile obţinute în condiţii sociale adverse. Nu sunt de acord cu aceste generalizări şi cred că nimeni de bună credinţă nu ar fi de acord. Chestiunea este că mulţi romi se află printre noi deşi nu vor să îşi recunoască identitatea în mod public, tocmai pentru că ştiu care le-ar fi soarta. La fel se întâmplă şi în cazul concetăţenilor noştri cu orientare sexuală diferită de cea heterosexuală. Trăiesc printre majoritari dar nu îşi declară identitatea, ba se mai şi căsătoresc şi fac copii, trăind vieţi duble, nefericindu-se pe sine şi pe cei din jur. Ipocrizia se multiplică. Răul se extinde.

În acest context, constat că au început să se manifeste tot mai mult diverse persoane şi grupuri – unele aflate în legătură cu grupuri religioase din afara României, atât din est cât şi din vest – şi care funcţionează ca potere virtuale de apărare în faţa „corectitudinii politice“. Poterele se ocupă cu un antreprenoriatul, cu importul de exagerări de tip CP. Acest import funcţionează în societatea românească ca un atac la libertăţile căştigate cu sânge în decembrie 1989, un atac la drepturile cetăţeneşti – mai general, un atac la adresa valorilor societăţii liberal-democratice. În spatele criticilor aduse corectitudinii politice se află respingerea şi repudierea libertăţilor democratice, a drepturilor diferitelor grupuri sociale dezavantajate şi marginazate. Pentru o parte a celor care am participat activ la schimbarea de regim din decembrie 1989, principala motivaţie de a dori schimbarea a fost obţinerea acestor drepturi şi libertăţi. De aceea, trivializarea acestor libertăţi deranjează mult.

Împingerea spre derizoriu a ceea ce înseamnă corectitudinea politică este o altă formulă folosită de Robin Hoo(d)zii eliberării de CP. 

Dacă vrem să ştim cum ar fi arătat România pornind de la tendinţele autohtone „naturale“ e suficient să ne uităm la prăbuşirea reprezentării politice a femeilor imediat după Revoluţie: de la peste 30% (procent formal impus prin ideologia PCR) la 4% în alegerile din 1990. Poate că feminismul occidental nu a fost sursa perfectă de inspiraţie pentru femeile din România, dar cu siguranţă că a insuflat valori liberal-democratice pe care le preţuim azi. O ilustraţie: fenomenul violenţei împotriva femeilor în familie. În afara valorilor liberal-democratice care s-au construit pe parcursul ultimilor 27 de ani, a afirmării respectului pentru femei ca grup cu un profil şi interese sociale distincte, multe femei ar fi rămas în cultura lui „dacă nu te bate înseamnă că nu te iubeşte“. Sunt încă multe de făcut în acest domeniu, dar faptul că tema se află pe agenda publică, chiar politică, că au fost făcuţi paşi la nivel guvernamental pentru a contracara fenomenul, că activează organizaţii neguvernamentale, coaliţii ce vizează ameliorarea situaţiei femeilor agresate – indică o evoluţie.

Una dintre metodele folosite de Robin Hoo(d)zii eliberării de CP este trivializarea. Un exemplu. Pe platforma rostonline.ro găsim o serie de ilustrări, printre care situaţia în care tenismenul român cu reputaţie internaţională Ilie Năstase (de etnie romă, se spune) a întrebat-o public în derâdere (enervat fiind) pe jucătoarea americană Serena Williams dacă culoarea pielii copilului cu care era însărcinată va fi ciocolatie. Intenţia din spatele remarcii publice a fost clară: umilirea Serenei Williams, în contextul în care e cunoscută istoria rasismului din SUA şi puternica luptă pentru drepturi a cetăţenilor afro-americani (da! prefer acest termen întrucât este agreat de cei care îl poartă). Iată cum prezintă rostonline chestiunea: „La noi, Ilie Năstase s-a întrebat dacă viitorul copil al Serenei Williams va avea culoarea pielii ciocolatie având în vedere că tatăl este alb iar mama este neagră. Imediat s-a sesizat poliţia corectitudinii politice şi l-au acuzat pe Ilie Năstase de rasism, Federaţia Internaţională de Tenis demarând chiar şi o anchetă pe această temă.“ Ilie Năstase nu „s-a întrebat“ ci a făcut o afirmaţie publică, având intenţia de a o jigni pe Serena Williams. Este interesant cum o personalitate marcantă a sportului românesc precum Ilie Năstase, de etnie romă, alege o formulă care ştie că doare. Sunt cunoscute cazurile în care membrii unei comunităţi discriminate sau marginalizate devin „torţionari“ ai propriului grup.

Împingerea spre derizoriu a ceea ce înseamnă corectitudinea politică este o altă formulă folosită de Robin Hoo(d)zii eliberării de CP. Un exemplu. Pe pagina facebook a scriitorului Alexandru Petria găsim următoarele:

„Ştefan cel Mare- un nenorocit de violator, şi-a bătut joc de femei. Curvari şi Alexandru Ioan Cuza, şi Kogălniceanu. Impardonabili macho. Ruşine lor. Eject!
Constantin Brâncoveanu a acceptat să i se omoare copiii, de fanatic religios ce-a fost. Un exemplu revoltător.
Vlad Ţepeş- un sadic sinistru. La gunoi!
Mihai Viteazu şi-a ucis creditorii, a vrut să aibă cât mai mulţi iobagi, nu merită un loc în istorie.
Biserica ortodoxă este o instituţie blamabilă, fiindcă a avut robi ţigani. Este o insultă şă i se audă vocea în spaţiul public.
Cine vrea n-are decât să mai caute exemple prin sertarele trecutului, sunt cu duiumul.
În acest mod o să se reinterpreteze istoria României, din perspectiva corectitudinii politice, cum se face acum în SUA. Desigur, dacă le vom permite.“ (Alexandru Petria, scriitor – postare Facebook, 8 sept 2017)

Poterele anti-CP prezintă corectitudinea politică ca pe o „poliţie a vorbirii“, proiectându-se ca un fel de Robin Hoo(d)zi ai eliberării de sub jugul corectitudinii.

Astfel de exagerări sunt puse pe seama corectitudinii politice şi ele amuză pe unii, deci atrag în acelaşi timp. Postarea pare a face trimitere la dezbaterea recentă privind denumirea unui liceu cu numele unui om politic şi de cultură român, Mircea Vulcănescu, care în calitatea lui de secretar de stat la Ministerul de Finanţe în timpul guvernului Ion Antonescu, a fost responsabil de spolierea averilor evreieşti – acţiune efectuată în temeiul unei ideologii adoptate la nivel de stat prin care un întreg grup social a fost privat de drepturi cetăţeneşti pe criteriul apartenenţei etnice. Evreii au avut mult de suferit în România, la fel ca în Germania, Ungaria şi în alte ţări europene în perioada de dinaintea şi în timpul celui de-al Doilea Război Mondial din cauza faptului că erau evrei, membri ai grupului etnic evreiesc. De ce am da numele „Mircea Vulcănescu“ unui liceu în România?!

Corectitudinea politică nu e o „poliţie“

Poterele anti-CP prezintă corectitudinea politică ca pe o „poliţie a vorbirii“, proiectându-se ca un fel de Robin Hoo(d)zi ai eliberării de sub jugul corectitudinii. Ceea ce fac ei, însă, nu este altceva decât a contribui la erodarea libertăţilor şi drepturilor cetăţeneşti democratice. Cine exagerează în România cu „corectitudinea politică“?! Mai curând ei, aceste potere şi Robin Hoo(d)zi, care acţionează preemptiv exagerând cu incorectitudinea politică. Făcând acest lucru, ei semnalizează o negare a faptului că drepturile unor grupuri minoritare sunt legitime. Prin negarea liberalismului, promotorii criticilor CP îşi pot da mâna cu propaganda care vine dinspre Rusia lui Putin.

Nu este prima oară în istorie în care România este un teren de bătălie între diferite puteri politice internaţionale. Azi, România este un câmp de război informaţional şi ideologic. Cred că tema (in)corectitudinii politice este cel mai adecvat încadrabilă în acest câmp. Se conturează la ora actuală o adevărată Internaţională Conservatoare Anti-liberală, care tinde să influenţeze tot mai mult discursul public din România. Viziunile evanghelicilor americani care instruiesc şi finanţează conducerea Coaliţiei pentru Familie se îngemănează cu viziunile emanate dinspre Patriarhul Kiril şi cu eforturile „preasfântului“ Vladislav Surkov (consilier al preşedintelui Putin, eminenţă cenuşie a războiului „non-linear“ actual). Noi, la mijloc. De aceea, consider că moderaţia şi conştienţa afirmaţiilor şi acţiunilor publice sunt mai necesare ca niciodată.