Industria jocurilor de noroc deschide noi drumuri în campania naţională de vaccinare

Publicat:
Ultima actualizare:
Noroc

Industria jocurilor de noroc a venit cu una dintre cele mai mari surprize ale acestui an, propria campanie pro-vaccinare finanţată din fonduri proprii. Deşi au existat persoane sceptice că o industrie precum cea de gambling poate să facă diferenţa în campania naţională de imunizare, la mai puţin de o lună de la primul mesaj #NoiNeVaccinăm, rezultatele sunt vizibile.

Dan Iliovici, vicepreşedinte Rombet, explică pentru Adevărul.ro de ce industria jocurilor de noroc a ales să scris istorie prin această campanie pro-vaccinare.

Reporter: Tocmai derulaţi una dintre cele mai mari campanii private pro-vaccinare, iar imunizarea încă reprezintă un subiect controversat pentru anumiţi români, inclusiv politicieni. Care sunt reacţiile de până acum?

Dan Iliovici, vicepreşedinte Rombet: Eram pe deplin conştienţi că acest subiect este unul sensibil, care va genera reacţii. Dar nu acesta era scopul, să primim doar laude, strângeri de mână sau felicitări publice, ci să ajungem cu mesajele noastre pro-vaccinare la cât mai multă lume, pentru a crea un impact real în comunitate. Şi nu vorbim doar de comunitatea celor 45.000 de angajaţi pe care îi are industria noastră, ci să ajungem inclusiv la clienţi, la angajaţii altor domenii – care au simţit din plin efectele restricţiilor, inclusiv pe plan economic. Am investit eforturi pentru susţine campania naţională de imunizare iniţiată de statul român pentru că suntem convinşi că imunizarea este singura opţiune care va pune economia şi implicit industria de gambling, din nou, în mişcare.

În niciun caz intenţia nu a fost de a forţa angajaţii din industria noastră să se vaccineze, ci de a ne apropia de colegi, de a le înţelege temerile, de a fi alături de ei cum putem mai bine şi de a le da speranţă că lucrurile vor merge într-o direcţie mai bună. În general, reacţiile au fost pozitive. Totodată, ne bucură că am fost deschizători de drumuri, industria jocurilor de noroc fiind singura industrie care până acum a ales să investească într-o campanie naţională pro-vaccinare. Şi sperăm ca şi alte industrii să conştientizeze impactul pe care îl pot avea comunităţile lor în gestionarea acestei crize.

Noroc

Reporter: Cum a fost primită această campanie de către angajaţii din industrie?

Dan Iliovici, vicepreşedinte Rombet: Ne-am bucurat să vedem cât de multă solidaritate este de fapt în industria noastră. Am fost foarte plăcut surprinşi să vedem reacţiile din interiorul industriei, care au fost pozitive. Mulţi colegi s-au implicat activ atât în campanie, cât şi în diseminarea informaţiei pentru că s-au regăsit în mesaje şi în intenţia campaniei şi au dorit să ne susţină. Şi pentru asta le mulţumim. Avem 45.000 de angajaţi în industria de gambling din România, oameni care lucrează atât în mediul urban, cât şi în mediul rural, în locaţii din marile oraşe, cât şi în oraşele mai mici din ţară. Aceşti 45.000 de angajaţi erau trecuţi în etapa a III-a de vaccinare, iar în mai puţin de 1 lună – lucrurile s-au pus în mişcare. Suntem extrem de încrezători că în această vară vom ajunge la o rată de vaccinare de 75%. Ne dorim ca în acest fel să dăm încredere şi clienţilor, că sunt în deplină siguranţă în sălile de jocuri. Pe lângă eforturile de vaccinare pentru angajaţi, industria a fost foarte precaută şi a investit resurse pentru a crea toate condiţiile de siguranţă în sălile de jocuri.

Reporter: V-aţi lovit de reticenţe din partea anumitor companii din industrie de a se asocia cu această campanie?

Dan Iliovici, vicepreşedinte Rombet: Nu doar că nu ne-am lovit de reticenţe, mai mult, industria a dovedit că este una foarte solidară, că nu are nevoie de prea mari eforturi de convingere pentru a se implica într-o cauză de responsabilitate socială, care poate avea cu adevărat un impact, atât în industrie cât şi în societate. Peste 20 dintre cele mai importate companii din industria de pariuri şi noroc s-au implicat activ în campanie. Pe Facebook, în total, aceste companii au peste 3 milioane de urmăritori. În fiecare zi postăm un testimonial din partea unui angajat vaccinat, argumente pro vaccinare şi demontăm mituri despre imunizare. Campania nu conţine elemente de branding (nume ale firmelor) ci doar argumente pentru care toţi românii ar trebui să se imunizeze.

Reporter: Cum a fost afectată industria de gambling pe perioada pandemiei?

Dan Iliovici, vicepreşedinte Rombet: Industria noastră a fost printre cele mai afectate, alături de industria de divertisment, turism, Horeca. Am funcţionat aproximativ o lună în 2021, iar pierderile financiare sunt imense întrucât industria de gambling deţine spaţii comerciale mari, pentru care plăteşte chirie, impozite, şi 45.000 de angajaţi pentru care este responsabilă. Deşi am avut pierderi foarte mari, am insistat că e nevoie să investim resurse financiare şi umane în această campanie de conştientizare. Totodată, ultimele luni de incertitudine şi funcţionarea industriei pe cote de avarii a fost şi în defavoarea statului român. În fiecare zi în care industria jocurilor de noroc nu funcţionează la capacitate maximă, statul încaseaza taxe directe şi indirecte de 2,5 milioane de euro pe zi. Industria noastră este printre cei mai mari contribuitori la bugetul de stat.

Noroc

Reporter: Cât timp a durat de la idee la implementare?

Dan Iliovici, vicepreşedinte Rombet: La foarte scurt timp după ce am pus conceptul campaniei pe hârtie, am găsit resursele şi susţinătorii necesari pentru implementare. Ne-am mobilizat imediat deoarece toţi am realizat rolul vital pe care această campanie îl are succesul campaniei naţionale de vaccinare şi automat pentru revitalizarea economiei, inclusiv a industriei jocurilor de noroc. Să nu uităm, este prima campanie pro-vaccinare finanţată exclusiv de o industrie din România, mesajele principale fiind #NoiNeVaccinăm, #JucămResponsabil şi #ÎmpreunăOprimPandemia.

Reporter: Trăgând linie, a ajutat această campanie la o schimbare a percepţiei românilor asupra industriei?

Dan Iliovici, vicepreşedinte Rombet: Industria noastră este una stigmatizată pe nedrept deoarece percepţia generală este diferită de ceea ce se întâmplă în companiile din industrie şi în sălile de jocuri. Este o industrie foarte bine reglementată, angajaţii au multe oportunităţi de dezvoltare a carierei , regăsiţi în cele mai multe companii profesionişti, de la oameni de marketing, vânzări, management până la cei de la operaţional şi resurse umane. Deşi scopul campaniei noastre a fost altul, sperăm ca acest tur de forţă pro-vaccinare să creeze o imagine mai reală asupra industriei, prin poveştile oamenilor care lucrează în industrie şi care au fost aduşi în prim plan prin intermediul campaniei. Sunt oameni cu poveşti în care ne regăsim toţi. Secundar, am vrut să transmitem şi alte adevăruri mai puţin cunoscute despre angajaţii industriei: sunt foarte mulţi tineri, care şi-au plătit facultatea lucrând într-o sală de jocuri, au făcut trecerea de la un job de vară la o carieră, cresc în companie, învaţă şi fac rapid trecerea de la sala de slot machines la ”birouri”.

Această campanie pro-vaccinare este susţinută de Romslot - Rombet - Romanian Bookmakers.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite