Cu ce drept adepţii religioşi îşi bagă nasul şi judecă relaţiile de iubire ale concetăţenilor lor? Nu au cu ce să-şi ocupe timpul? Cu ce mandat? Am putea să iniţiem o petiţie pentru interzicerea lumânărilor şi a tămâiei în Bucovina deoarece afectează pictura interioară a multor biserici monumente istorice, patrimoniu cultural-naţional, nu?

Un preot îşi permite să ţină lecţii de iubire pe blog şi induce cumva ideea că ortodocşii trăiesc iubirea adevărată (agape), iar iubirea persoanelor LGBT nu este iubire, este instinct, eros care cauzează grav familiei. Iată ce înseamnă superioritatea şi aroganţa clericilor.

Mi-a atras atenţia şi opinia eronată a domnului Radu Preda, numit de Octavian Hoandră la Realitatea TV, distins şi eminent teolog, jurnalist care de altfel susţinea acelaşi fals-argument „noi suntem o ţară ortodoxă, totuşi”. Şi eu care credeam că jurnaliştii-moderatori sunt obiectivi şi imparţiali. Să înţeleg deci că cei neortodocşi nu aparţin acestei ţări? Deşi în Constituţie nu am citit că România este un stat ortodox. Îi şi aud pe Trump declarând: noi suntem o ţară de prezbiterieni sau pe proaspătul Macron (botezat târziu catolic), noi suntem o ţară de romano-catolici. Păi se poate.

Radu Preda declara că:

„A face din orientarea sexuală un criteriu democratic este cam mult, ca şi cum ai spune că consumul de alcool sau de marijuana este un indicator pentru libertatea cetăţenească. Trebuie să facem o distincţie între opţiuni personale şi principii fundamentale pe care o societate le consideră...”

Cu alte cuvinte, în opinia eminentului teolog, homosexualitatea reprezintă o opţiune personală. Complet fals. Aceasta este marea greşeală a teologilor care citesc doar teologie şi pe aceea superficial. Puţină lectură din neurologie, neuroştiinţe, psihologie, dacă ar fi deschişi la dialog, i-ar îndemna probabil să accepte explicaţiile adevărate.

Ca să scurtez efortul, în 4 minute puteţi afla explicaţia lui Dragoş Cîrneci, doctor în psihologie, specialist în neuroştiinţe.

Homosexualitatea nu este specific umană. Sunt vreo 350 de specii la care se manifestă, nu este o opţiune de alegere, nici culturală, ci BIOLOGICĂ! Studiile arată că nu este o chestiune genetică, ci ţine mai mult de felul în care în timpul sarcinii fetusul a fost expus la mai mulţi hormoni estrogeni - va fi orientat spre a fi mai feminin, sau testosteron-orientat spre a fi mai masculin (prin placentă).

Deci, sunt modificări chimice, nu modificări genetice, ci ca urmare a mediului intrauterin.

De fapt, aversiunea religioşilor vine şi din faptul că ei înţeleg homosexualitatea, aşa cum concluziona domnul Preda, ca o simplă opţiune, aşa cum un consumator alege alcoolul sau marijuana. De fapt, şi această comparaţie este nefericită, deoarece odată instalată dependenţa, persoana consumatoare nu poate funcţiona fără alcool, deci nu mai este vorba de o opţiune personală.

Cu toate acestea, mi se pare grav să combini religia cu ştiinţa şi mai ales să impui practicile, convingerile şi credinţele tale religioase tuturor cetăţenilor. Culmea, episcopii vorbesc despre familie, ei nefiind deloc căsătoriţi, deci neavând experienţa vieţii de familie. Aş fi mai cumpătat. Şi încă ceva relevant: mi-au trecut pe la ureche zeci de relatări reale despre relaţiile de tip homosexual din cercurile monahale. Unii au avut curajul să-şi recunoască orientarea sexuală şi să renunţe la haina de preot. Alţii au comis abuzuri şi acte sexuale cu minori sau au infectat cu HIV alte persoane. Totuşi...

Că un cult nu oficiază un ceremonial religios de cununie (pentru care oricum nu primeşti chitanţă) pentru cuplurile gay e bucătăria lor şi pot decide ce vor vrea în ograda lor. Constituţia României însă ne garantează că:

România este patria comună şi indivizibilă a tuturor cetăţenilor săi, fără deosebire de rasă, de naţionalitate, de origine etnică, de limbă, de religie, de sex, de opinie, de apartenenţă politică, de avere sau de origine socială. (art. 4)

Libertatea individuală şi siguranţa persoanei sunt inviolabile (art. 23)

Cetăţenii sunt egali în faţa legii (art. 16)

Autorităţile publice respectă şi ocrotesc viaţa intimă, familială şi privată. (art. 26)

Adevărul despre copiii părinţiilor homosexuali

Un alt argument eronat des uzat este cu referire la suferinţele copiilor care cresc având părinţi homosexuali. Subiectul a fost îndelung studiat şi dezbătut în multiple ţări din lumea aceasta în ultimii 30-35 de ani, rezultatele fiind utile inclusiv juriştilor şi avocaţilor. Redau doar câteva studii.

În 2010, sociologul de la Stanford, Michael Rosenfeld, a examinat 3.500 de copii în familii cu părinţi homosexuali şi a concluzionat că aceştia au rezultate şcolare similare cu cele ale copiilor din familiile heterosexuale. Datele s-au bazat pe studiile reprezentative la nivel naţional.

În 2013, Universitatea din Cambridge (prin Centrul pentru Cercetarea Familiei) a analizat 41 de cupluri de taţi gay, 43 de mame lesbiene şi 49 de părinţi heterosexuali care au adoptat copii cu vârstele cuprinse între 3 şi 9 ani. Rezultatele au indicat o stare de bine mai pozitivă în cadrul familiilor de taţi gay comparativ cu familiile heterosexuale unde au fost identificate mai multe probleme de stres. Acum, criticaţi dumneavoastră Stanford şi Cambridge.

Şcoala de Drept din Columbia a analizat 79 de cercetări care urmăreau starea de bine a copiilor cu părinţi homosexuali. 75 dintre aceste studii, unele datând inclusiv din anii 1985, deci o analiză pe 30 de ani, au concluzionat că a avea un părinte gay sau lesbian nu dăunează copiilor.

Între anii 1978-2000, 615 copii cu vârstele între 1,3 şi 44 de ani cu părinţi gay şi lesbi au fost comparaţi cu un grup de control de 387 de copii, din ţări precum Belgia, Olanda, Danemarca, Marea Britanie şi America folosind teste psihologice, chestionare şi interviuri, urmărindu-se diferite tipuri de rezultate precum funcţionarea cognitivă, emoţională sau stigmatizarea. Concluzia a fost că nu există diferenţe sistematice între copiii cuplurilor gay şi lesbi şi cei din părinţi heterosexuali (Andersssen, 2002).

Sute de alte cercetări au subliniat rolul vital şi unic al mamei şi al tatălui în dezvoltarea copilului. Nu există urmă de îndoială. Aceste studii au demonstrat, de asemenea, efectele psihologice, educaţionale şi sociale negative asupra copiilor care au fost privaţi de creşterea într-o casă cu ambii părinţi biologici care sunt căsătoriţi unul cu celălalt. Totodată, experienţa clinică a accentuat că absenţa mamei cauzează un prejudiciu chiar mai mare unui copil decât absenţa tatălui, deoarece rolul mamei este important în stabilirea capacităţii copilului de a avea încredere şi de a se simţi în siguranţă.

Ce este iarăşi demn de reţinut că, în 2013, Academia Americană de Pediatrie, a emis un comunicat de susţinere a diferitelor tipuri de părinţi heterosexuali sau homosexuali, singuri, bunici sau tutori legali, care oferă copiilor un cămin stabil. AAP este totuşi o organizaţie profesională care cuprinde 64.000 de specialişti în pediatrie.

Copiii se pot naşte, pot fi adoptaţi sau îngrijiţi temporar de cupluri căsătorite, cupluri necăsătorite, părinţi singuri, bunici sau tutori legali, iar oricare dintre acestea pot fi heterosexuali, homosexuali sau lesbieni sau altă orientare.

Copiii au nevoie de relaţii sigure şi durabile cu adulţii devotaţi şi plini de grijă pentru a-şi îmbunătăţi experienţele de viaţă pentru o dezvoltare social-emoţională şi cognitivă optimă. Dovezile ştiinţifice afirmă că, copiii au nevoi de dezvoltare şi emoţionale similare şi primesc parenting asemănător fie că sunt crescuţi de părinţi de acelaşi gen sau de gen diferit.

Dacă un copil are doi părinţi care aleg să creeze o legătură permanentă prin căsătorie civilă, este în interesul superior al copilului lor ca instituţiile juridice şi sociale să le permită şi să îi susţină să facă acest lucru, indiferent de orientarea lor sexuală.

Dacă nu sunt disponibili doi părinţi, adopţia sau părinţii adoptivi rămân opţiuni acceptabile pentru a oferi o casă iubitoare pentru un copil şi ar trebui să fie disponibile fără a ţine seama de orientarea sexuală a părintelui (părinţilor).

Cum subliniam mai sus, parte din adversitatea faţă de homosexualitate este dată de convingerile, prejudecăţile şi erorile în gândire şi mai ales datorită necunoaşterii şi neinformării. Şi trebuie să recunoaştem că românii (ăştia majoritari ortodocşi) nu sunt chiar un popor citit.

Cu cât eşti mai citit, eşti mai tolerant. De exemplu, rezultatele unui studiu din Spania demonstra cum credinţele legate de etiologia orientării sexuale pot fi modificate prin intermediul lecturii unui text scris. După ce au citit textul, participanţii care au crezut că orientarea sexuală are o etiologie genetică au arătat un sprijin mai mare pentru drepturile sociale şi mai puţin respingeau părinţii de acelaşi sex.

Concluzia: puneţi mâna şi citiţi, fraţi creştini. Ignoranţa şi incultura sunt păcate care nu se iartă nici în veacul aceasta, nici pe lumea cealaltă.