Enclave româneşti în bastioane rusofone. Cum se încăpăţânează limba română să supravieţuiască

Românii ăştia sunt uitaţi de lume, dar se încăpăţânează să înveţe limba pe care zi de zi politicienii din România o faultează fără jenă. Lor le este de multe ori ruşine că nu vorbesc perfect, se tem de orice greşeală de exprimare. Tot ceea ce au au obţinut în ciuda rusofonilor care-i conduc. Li se dă o clădire dărăpănată şi-o fac şcoală frumoasă, cu flori la geamuri şi elevi premianţi.

„Aşa de mult timp nu s-a scris despre asta, că...” Invariabil, astea au fost cuvintele care ne-au întâmpinat de fiecare dată în care am intrat într-o şcoală de limba română dintr-un loc în care „român” e jignire. La fel s-a mirat şi Nadejda Hurciuc, profesoară la singurul liceu cu predare în română din Comrat, capitala regiunii cu ambiţii separatiste Găgăuzia din Republica Moldova. 

Astăzi, Liceul Mihai Eminescu are câte o clasă de la I până la a XII-a, are 200 de elevi şi anul trecut a fost pe primul loc în Comrat şi al doilea în Găgăuzia după rata de promovabilitate la BAC. Nu sunt doar români, sunt şi găgăuzi, şi ucraineni, şi ruşi şi ţigani care învaţă aici. La fel ca el, în Găgăuzia mai este doar Liceul Luceafărul din Vulcăneşti. Pe lângă ele funcţionează şi Liceu Grigore Vieru din Chioselia Rusă, liceu mixt, cu clase şi de română, şi de rusă. 

Acum 20 de ani însă, nu exista nici unul. Liceul de limbă română din Comrat a început dintr-o clasă pe care găgăuzii le-au dat-o românilor în ciudă. „Hai să vedem ce faceţi voi acolo. Şi ne-am descurcat de minune”, spune Hurciuc. 

Acum e mândră, dar n-a avut mereu încredere că limba română ar putea răzbi acolo, în mijlocul găgăuzilor care se cer independenţi, dar vorbesc în rusă. 

„Când a venit Sufica la mine să mă convingă să vin la liceu, eram profesoară de română la liceul în limba rusă. Trei ani la rând a venit la mine să-mi propună să vin aici. Eram şi nesigură pe mine să vin la liceu de limba română, dacă nu mă descurc?”, îşi aminteşte profesoara. Dar Sufica a avut suficientă încredere pentru amândouă.

Bunica liceului 

Ca să ajungi la Liceul Mihai Eminescu din Comrat, trebuie să urci din bulevardul Lenin mult, până se termină străzile asfaltate. Acolo, în aceeaşi curte cu Şcoala Nr. 2, cu predare în rusă, românii au o clădire doar a lor. Şi-au făcut săli de curs şi sală de sport din două clase. Toate câte sunt acolo i se datorează Sofiei Rusu, profesoară de istorie, alintată bunica liceului sau Sufica. 

„Liceul a început cu cel mai mic copil al meu, iar acum copiii lui învaţă aici, sunt clasa a IV-a”, zâmbeşte ea. Pe la jumătatea anilor `90, liderii găgăuzi care tocmai ce-şi căpătaseră autonomia faţă de Chişinău au vrut să-i arate că limba română n-are cum să supravieţuiască acolo. I-au dat o clasă pe care s-o facă de română într-o şcoală de-a lor. 

„În fiecare zi mă întrebau: Mai este clasa? Mai este clasa încă? Şi eu tăceam şi-mi vedeam de treabă”, îşi aminteşte femeia. „Nici până azi n-o acceptă conducerea raională. Aşa sperau c-o să eşueze... Când a început dumneaei, nu era taman o perioadă în care se acceptau toate celea”, adaugă Hurciuc. 

Cum se zbat copiii români din Găgăuzia să înveţe în limba lor

Spune-mi la ce şcoală îţi dai copilul ca să ştiu unde vrei să pleci

„Avem copii din familii găgăuze, ruse, de romi. Nimeni nu-i împiedică, avem familii get-beget găgăuze care-şi aduc copiii aici”, spune doamna Rusu. Un găgăuz şi-a adus cei doi copii aici pentru că are afacerea lui şi vrea ca ea să le rămână copiilor, dar pentru asta copiii trebuie să rămână acasă, nu să-şi caute norocul peste hotare.  Aşa că i-a adus pe amândoi la Mihai Eminescu. De anul acesta, Grădiniţa nr. 9 din Comrat a devenit prima care a înfiinţat grupe cu predare în română ca limbă de bază, pe lângă grupele în rusă şi găgăuză. 

Dar sunt şi români care, deşi au şcoala românească la doi paşi, îşi dau copii la rusă. „Trebuie să ştie rusa, că noi o să plecăm în Rusia”, explică mama unuia dintr ei, în română. Cam aşa se decide la ce şcoală merg copiii. Dacă părinţii vor să plece în Europa sau să-i trimită măcar pe ei în România, la şcoală, atunci îi dau la română. Dacă vor să plece spre Rusia, atunci îi dau la rusă. 

Mai toţi elevii clasei a XII-a de la Mihai Eminescu vor pleca la facultate în România sau la Chişinău. Doar că admiterea asta este pentru ei, de fapt, primul pas către Uniunea Europeană. Le place muzica românească, spun că au Facebook-ul în română sau engleză. Doar Petru, găgăuz care s-a transferat la liceul român în clasa a X-a, recunoaşte că-l are în rusă.

S-au plimbat prin România, au fost la Galaţi, la Sulina, le-a plăcut în Centrul Vechi din Bucureşti. Sunt tare mândri de insula lor de românism din Comrat, unde au prieteni care, deşi înţeleg româna, refuză să le răspundă altfel decât în rusă. Toţi vorbesc acasă şi o altă limbă, ori rusă, ori găgăuză, ori bulgară. Cu totul, vreo 4.500 de oameni din populaţia totală de 160.000 de persoane a Găgăuziei s-au declarat moldoveni şi români la referendumul din 2004. 

Exact invers este la Bălţi, fief rusofon din nordul Molovei. Acolo, din 144.000 de locuitori, 69.000 sunt moldoveni şi români, adică peste 54%. Şi, cu toate acestea, acum 31 de ani în Bălţi era doar o şcoală românească, îşi aminteşte Nicolae Leahu, şeful catedrei de Jurnalism de la Universitatea Alecu Russo.  

Acum sunt şapte, fiecare cu peste 1.000 de elevi. Românii au fost mereu majoritari aici, urmaţi de evrei, ruşi, ucraineni, ţigani, care împreună formau puţin peste jumătate din populaţie. Primarii erau, la început, români. Acum, în democraţie, Bălţiul n-a avut niciodată un primar român. 

Reţeta sovietică n-a dat vreodată greş: educaţia în limba rusă, deznaţionalizarea, parul care-i făcea pe moldoveni să uite limba română şi să vorbească chiar şi acasă tot în rusă. 

„Universitatea este o enclavă, trebuie să recunoaştem lucrul acesta. Dar este suficient de puternică pentru a rezista oricăror presiuni şi suficient de puternică pentru a da semne că aici există o comunitate care poate merge oricând pe contrasensul liniilor politice pe care le trasează partidul lui Voronin sau altcineva. De altfel, Voronin nu o singură dată a venit la Bălţi şi de fiecare dată amintea că la Universitate există un cuib de românaşi care ar trebui să fie destrămat”, spune Leahu. 

Bălţi: bastion rusofon în care românii sunt majoritari

Istoria Moldovei se preda în clasa a VIII-a un trimestru, câte o oră la fiecare două săptămâni. De regulă însă, în locul orelor de istorie a Moldovei, profesorii făceau ore de istorie a URSS, pe motiv că elevii dădeau asta la examen, nu istoria Moldovei. „Nu ştiu în ce măsură erau dirijaţi profesorii să facă asta, dar asta era starea de fapt. La mine aşa a fost”, îşi aminteşte profesorul universitar. 

Iar tradiţia de rusificare continuă. La fel ca găgăuzii, care înţeleg româna, dar refuză să-ţi răspundă dacă nu-i întrebi în rusă, fac şi rusofonii din Bălţi. 

„Există unii care nu vor răspunde niciodată la «Bună ziua» altfel decât «Zdraveite». Eu pot să-i salut pe colegii mei de la catedra de rusă cu «Zdraveite», ştiind că ei îmi vor răspunde «Bună ziua». Nişte oameni inteligenţi aşa ar trebui să procedeze, să-l salute în limba lui ca semn de bunăvoinţă, chiar dacă nu se iubesc sau au poziţii total diferite.”

Iar Bălţiul rămâne un punct al provocărilor. Vineri, la prânz, Socialiştii lui Dodon, Comuniştii lui Voronin şi Patrioţii lui Usatîi s-au strâns în centrul oraşului pentru a protesta faţă de decizia Curţii de Apel de a-l elimina pe acesta din urmă din cursa pentru alegerile de duminică. 

Dar sunt şi oameni dirijaţi din exterior, care fac un naţionalism român agresiv, violent, finanţaţi de Moscova. „Tocmai pentru a face ca masa şovăielnică, foarte mare, să se îndepărteze de acest ideal al unirii. Este o strategie străveche rusească, de a arăta faţa riscantă a unei mişcari naţionaliste. Moscova alimentează necontenit ideea că Moldova se va uni cu România, transformând tema în sperietoare”, spune Leahu. 

Acum, în Bălţi nu mai există nicio publicaţie de limba română. De-a lungul timpului au fost mai multe, dar toate proiectele au murit treptat după ce şi-au pierdut finanţarea. Toate finanţările veneau din România, de la Institutul Cultural Român sau de la Departamentul pentru Românii de Pretutindeni. „Trebuie subliniat că în Basarabia, în 25 de ani de independenţă, nu a apărut nicio publicaţie de cultură în limba română finanţată de statul moldovenesc. Toate care s-au tipărit se făceau cu bani de la Bucureşti. În 2012, când a venit la putere USL şi a schimbat conducerea ICR, ne-au oprit finanţarea.  

„Oamenii care s-au dedicat unui ideal nu pot fi descurajaţi”

„Eu ştiu că nici unirea Principatului Român cu cel al Moldovei nu s-a făcut în condiţii foarte uşoare. Este bine că au fost atunci oameni suficient de consecvenţi care să ducă la capăt idealul acesta, care nu era al majorităţii. Idealurile naţionale nu se realizează niciodată prin majorităţi, idealurile politice în general nu se realizează prin majorităţi, ci prin nişte oameni care reuşesc să convingă o parte din concetăţenii lor să se mişte într-o direcţie anume.

Probabil că n-am avut clasa politică în stare să-şi asume până la capăt, nici de o parte a Prutului, nici de cealaltă. Poate că va apărea o astfel de clasă politică la un moment dat, nimeni nu are garanţia că nu va apărea, nici Dodon, nici Voronin”, spune Leahu.