”Dragă Guvernule, ne-am săturat...”

Mă uit la el şi mă minunez. Dumnezeu mi-a scos în cale, în carne şi oase, un tânăr român care predă cursuri de economie la o universitate din Franţa. Tot vorbim de Intelighenţia românească risipită pe toate meridianele, de oameni care îi învaţă pe alţii cum să-şi facă ţara mai prosperă, în timp ce a lor rămâne tot mai mult în paragină. Acum putem vorbi pe viu.

Iată-l! Mai întâi a predat câţiva ani aceleaşi cursuri în Statele Unite ale Americii, la Chicago. Îşi permite să-i surprindă pe locuitorii acestui continent într-o singură frază:

Americanii nu sunt prea deştepţi, dar ştiu ce vor pe termen lung şi urmăresc cu tenacitate acest lucru

Acolo a cunoscut studenţi din mai multe zone geografice, dar l-au impresionat mai ales ruşii, chinezii, polonezii şi ungurii. Sunt foarte serioşi, muncesc mult şi îşi iubesc ţara din care provin.

Mai mult, vorbesc cu admiraţie despre liderii lor. Inclusiv despre Putin? Da, acesta este văzut ca un apărător inteligent al intereselor Rusiei, care nu vrea să renunţe la imaginea sa de ”imperiu”, spre deosebire de mai vechii Elţân sau Gorbaciov, percepuţi ca pro-vestici şi naivi într-o oarecare măsură.

După terminarea studiilor, sau după câţiva ani de predare la o catedră universitară,  cei mai mulţi din foştii studenţi se întorc în ţara de origine. Preluând modelul chinez, Putin a avut grijă să asigure noilor sosiţi salarii aproape la nivelul celor din Occident. Şi ungurii au luat măsuri în această privinţă, alături de polonezi.

În ce-i priveşte pe ei, împreună cu soţia şi cei doi copii au simţit nevoia să se apropie de casă, traversarea oceanului, mai ales de către părinţi şi bunici, fiind cam migăloasă.

S-ar fi întors direct în România, dar aici a constatat că salariul lui ar urma să fie de cca. 300 Euro, incomparabil mai mic decât în SUA sau Europa.

Îşi aminteşte că dintre cei trei şefi de stat de după 1989, doar Emil Constantinescu a organizat un Forum al tinerilor români cu studii în străinătate, dar fără nicio urmare concretă. Cădem de acord că, la noi, multe asemenea întruniri sunt organizate într-un mod festiv, mai mult pentru o imagine favorabilă a organizatorilor în ochii electoratului, iar eventualele hotărâri care se iau sunt uitate în orele următoare.

În asemenea împrejurări, românii spun: ”Am bifat-o şi pe asta”. Iar gândul lor zboară încă din timpul discuţiilor la momentul protocolar de după, la sarmalele forfotinde şi vinul rubiniu care aşteaptă să fie luate la întrebări. Când e vorba de mâncare şi băutură, avem uneori în noi o voioşie căreia cu greu i se poate pune capăt.

Franţa! Cei ca el sunt repectaţi la adevărata lor valoare, nu sunt ironizaţi în legătură cu faptul că cetăţeni români de o anumită etnie fură sau te împiedici de ei când cerşesc. Francezul te citeşte dintr-o privire şi îţi acordă atât respect cât meriţi. Dar, dacă intervine o asemenea ironie, li se răspunde cu o glumiţă, de exemplu: ”Voi să fiţi mulţumiţi că în Franţa au venit ţiganii cei mai buni şi talentaţi, ceilalţi au rămas acasă”. Se gustă gluma, se râde şi atât.

Dacă vrei să alcătuieşti o imagine completă a României în Franţa, sub forma unui tablou, din el nu vor putea lipsi, printre altele, chipurile inestimabililor Brâncuşi, Emil Cioran şi Eugen Ionescu, dacă ne referim doar la vârfuri, dar nici pasionantele dansuri ţigăneşti în fuste viu colorate din ultimii ani. Aşadar, o imagine pestriţă, dar, în general, onorabilă.

Salariile în Franţa sunt mai mici decât cele din SUA, însă aici te simţi mai bine pentru că eşti în Europa, aproape ca acasă. Dar, chiar dacă îţi doreşti foarte tare, acasă nu poţi să ajungi, deoarece cu banii obţinuţi într-o lună îţi plăteşti doar chiria, restul cheltuielilor rămân suspendate în aer.

I s-a făcut o ofertă foarte avantajoasă, a fost invitat să predea cursuri de specialitate în China. A refuzat, din dorinţa de a rămâne cât mai aproape de casă, unde speră să se întoarcă dacă se schimbă ceva în bine. Îşi doreşte ca cei doi copii să înveţe în România şi, chiar dacă se perfecţionează în străinătate, să se întoarcă în ţara lor.

În legătură cu cele discutate, cum ar putea să sune o scrisoare din partea celor doi copii către cei de care depinde soarta României în ziua de azi? – l-am întrebat. Cam aşa, mi-a spus:

Dragă Guvernule, ne-am săturat să tot umblăm prin străinătăţi, împreună cu mama şi cu tata. Vrem să venim acasă cu toţii, să fim alături de bunici, să învăţăm la o şcoală românească, iar tata şi mama să lucreze la catedră. Părinţii noştri spun că, deocamdată, nu se poate veni la voi. De ce? Puteţi să faceţi ceva, să ne ajutaţi? Vă pupăm : Cosmin şi Radu.

Stimaţi domni miniştri ai educaţiei, care vă tot schimbaţi mereu, după cum bate vântul...politic, asemenea apeluri sau scrisori pot fi imaginate ca venind din partea a mii şi mii de studenţi şi absolvenţi cu studii în străinătate, dintre care unii au tot bătut pe la porţile ferecate ale Guvernului, pentru un loc de muncă corect remunerat, dar fără succes.

De ce guvernanţii din Rusia, China, Ungaria, Polonia şi alţii pot, iar dumneavoastră nu puteţi? Oamenii v-au ales, aşteaptă să vă faceţi datoria, să vă îndepliniţi promisiunile! Deschideţi! Se aude?