Despre nume şi demnităţi

Nu e frumos să te legi de numele oamenilor, chiar dacă ai dreptul să simţi oarecare nelinişte cînd eşti înconjurat de celebrităţi cu nume care par porecle şi prenume care sună a alintătură euforică.

De-aceea am spus, de curînd, că suntem conduşi de mulţi „Gigei” şi că, aşa stînd lucrurile, unul în plus sau în minus nu contează (era vorba de politicianul propus de PNL pentru funcţia de ministru al culturii). Dar nu eu i-am făcut numele de rîs, ci propria sa ignoranţă. Personajul cu pricina a reacţionat prompt şi agramat: „Sunt mîndru de numele care (sic!) mi l-au dat părinţii”. Şi mai apoi: „Nu trebuie să am două premii Nobel ca să fiu ministru al culturii!”. Nu, drăgălaşule domn, nu trebuie să aveţi două premii Nobel. Trebuie doar să ştiţi bine limba ţării a cărei cultură vreţi să o slujiţi.

Aghiuţă m-a pus să-mi arunc ochii pe lista aleşilor noştri, oarecum stupefiat de abundenţa diminutivelor de pe piaţa onomastică a ţărişoarei. E o dovadă de jubilaţie familială: s-ar zice că părinţii parlamentarilor noştri, zguduiţi afectiv de naşterea odraslelor lor, i-au botezat cu apelative de natură să-i ţină veşnic în postura de bebeluşi şturlubatici şi nevinovaţi. Iată „numele mici” ale unora dintre deputaţii şi senatorii noştri (lista e, fireşte, încropită la repezeală, dar poate fi verificată de oricine): Gigi, Gigel, Gigel-Sorinel, Georgică, Gică, Ionel, Nelu, Ionuţ, Mihăiţă, Ninel, Nini, Nuţu, Costel, Steluţa, Relu, Mirel, Titi, Viorica, Vasilica, Cristinel, Florinel, Adrănel, Mărinică, Irinel, Viorel, Dănuţ, Păunel. Un parlament ca o grădină - dar ce spun? - ca o grădiniţă de copilaşi dulci, care se joacă vesel în curtea ţării.

Dar fiindcă veni vorba de nume şi de oameni, mă gîndesc să reamintesc Partidului Naţional Liberal pe cîţiva dintre predecesorii domnului Gigel-Sorinel Ştirbu, pe care şi-l doresc la cîrma culturii autohtone (la data cînd scriu, nominalizarea nu e confirmată, aşa că mai e loc de surprize). Carevasăzică: Dl. Gigel-Sorinel Ştirbu ar putea sta pe fotoliul pe care l-au ocupat, de-a lungul vremii, următorii: Alexandru Odobescu, Dimitrie Bolintineanu, C.A.Rosetti, Titu Maiorescu, Petre P. Carp, Vasile Conta, Take Ionescu, Spiru Haret, Simion Mehedinţi, Octavian Goga, Alexandru Lapedatu, Nicolae Iorga, Dimitrie Gusti, Radu Rosetti, Ion Petrovici etc. Pînă şi pe vremea lui Petru Groza şi a lui Gheorghiu-Dej, miniştrii au fost Mihai Ralea şi Atanasie Joja. Ministerul Culturii a fost asociat, în mai multe guverne, cu ministerul Instrucţiunii Publice şi al Cultelor, semn al greutăţii pe care o avea în viziunea politică a partidelor vremii. Cu o asemenea galerie de predecesori, e greu să fii ţanţoş, cînd ţi se flutură pe la nas o demnitate publică. N-ar strica o leacă de timiditate, de jenă, de smerenie.

În această privinţă, numele „Gigel” ar putea fi chiar de ajutor: ar atrage atenţia asupra modestiei care se impune cînd raportul dintre oferta publică şi anvergura proprie e strivitor. Cu alte cuvinte: domnule deputat, nu vă comportaţi ca şi cînd aţi fi Ion, sau Gheorghe, sau Nicolae, sau Dimitrie. Fiţi dumneavoastră înşivă! Fiţi Gigel! Ba chiar Gigel-Sorinel! Poate, cine ştie, veţi învăţa să creşteţi!

În fond, nici pentru premierii noştri presiunea memoriei nu e uşor de suportat. Cum e să fii prim-ministru după Mihail Kogălniceanu, Ion Ghica, Lascăr Catargiu, Ion şi Ion C. Brătianu, P.P.Carp, Titu Maiorescu, Alexandru Averescu, Alexandru Marghiloman, Iuliu Maniu, Nicolae Iorga, I.G.Duca, Constantin Argetoianu ş.a.? E greu să ţi-l închipui pe vreunul din ei făcînd mici glumiţe de internat, luîndu-şi titluri academice pe furate şi alegîndu-şi colaboratori de duzină.

Dar parcă primar al Bucureştilor e uşor să fii, după C.A.Rosetti, Christian Tell, Ion Cîmpineanu, Barbu Ştefănescu Delavrancea, Pache Protopopescu, sau după cei cîţiva Cantacuzini şi Brătieni, care au ocupat şi ei, la răstimpuri, fotoliul capitalei?

Politicienii noştri nu par să aibă insomnii pe asemenea teme. Sunt siguri de ei, gata să „rupă” cu trecutul, să ne pună la remorca unei armate de anonimi ignari, fuduli, incompetenţi şi fără ruşine.