De la anul, românii vor avea şi mai multe şanse să se angajeze peste hotare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Anul 2019 vine cu veşti bune pentru românii aflaţi în căutarea unui loc de muncă: se vor putea angaja mai uşor în străinătate. Asta pentru că oficialii de la Comisia Europeană vor să pună bazele unei Autorităţi Europene a Muncii (AEM), o platformă care să asigure mobilitatea echitabilă a forţei de muncă în spaţiul european, dar care să şi ofere protecţie socială atât salariaţilor cât şi lucrătorilor independenţi.

Deşi susţin că iniţiativa este de bun augur, specialiştii în recrutare de la noi afirmă că noua structură, care va deveni operaţională abia de la anul, ar putea încuraja nu doar migraţia românilor fără loc de muncă spre ţările vestice ci şi pe cea a angajaţilor care au acum un loc de muncă stabil, dar mai prost plătit decât o poziţie similară în Franţa, Germania sau Italia. 

„Autoritatea va ajuta cetăţenii şi companiile care doresc să se stabilească într-un alt stat membru să găsească informaţiile potrivite şi va întări cooperarea dintre statele membre pentru aplicarea unor norme echitabile şi eficiente. Prin propunerea noastră privind accesul la protecţie socială, colaborăm cu statele membre pentru a ne asigura că nimeni nu este lăsat deoparte. Scopul nostru este să le garantăm cetăţenilor accesul la prestaţii adecvate, indiferent de cum va evolua situaţia de pe piaţa muncii”, a declarat Marianne Thyssen, comisarul pentru ocuparea forţei de muncă, afaceri sociale, competenţe şi mobilitatea forţei de muncă. 

Exodul persoanelor angajate

AEM, care va deveni operaţională după constituirea legislativă, deşi pare să vină doar cu avantaje, poate ciunti din piaţa forţei de muncă de la noi, marcată deja de o criză a talentelor.

„Mult mai atractive vor fi ţările din vestul Europei. Există şansa să ne confruntăm cu un exod al persoanelor angajate către acele companii din străinătate pentru că la această platformă vor avea acces şi salariaţii din România sau din ţările Europei de Est. Şi automat există şi şansa ca cei care sunt salariaţi, dar care aici câştigă 800-1.000 de euro, iar acolo ar putea obţine 2.500 - 3.000 de euro, să prefere să plece. E clar că o persoană bine pregătită va fi mult mai tentată să îşi lase locul de muncă de aici şi să meargă către vest. Prin urmare, companiile din România o vor lua de la capăt cu recrutarea şi vor vedea ce mai găsesc pe piaţa de la noi”, a explicat, pentru „Adevărul”, specialistul în recrutare Gabriel Chicioreanu. 

Ce se va întâmpla cu şomajul

Acesta arată însă că şomajul din România ar putea să scadă odată ce platforma devine operaţională dat fiind faptul că o parte din românii care sunt acum în şomaj vor vedea posturile respective şi ar putea aplica la locuri de muncă.

„Este interesant de văzut dacă această platformă poate fi utilizată şi de cetăţenii care nu fac parte din Uniunea Europeană şi care automat pot veni din alte zone geografice ale globului către România. Deja în oraşe din vestul ţării, cum sunt Timişoara, Arad, Oradea, se importă forţă de muncă din Ungaria şi Serbia”, a completat consultantul în carieră.

Între altele, agenţia va asigura accesul la protecţie socială pentru persoanele care câştigă bani din activităţi independente şi îşi propune eliminarea disparităţilor formale în materie de protecţie socială, oferirea unei protecţii sociale efective şi adecvate, facilitarea transferului drepturilor de asigurări sociale de la un loc de muncă la altul şi oferirea de informaţii transparente despre drepturile şi obligaţiile în materie de asigurări sociale.

„Poate să fie un plus acest aspect, că vor media conflictele de muncă, eventual să nu se ajungă în instanţe”, a conchis Chicioreanu.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite