Cum va fi traseul pacientului român începând din aprilie şi ce sancţiuni primesc medicii din spital care nu se obosesc să dea reţete bolnavilor

Cum va fi traseul pacientului român începând din aprilie şi ce sancţiuni primesc medicii din spital care nu se obosesc să dea reţete bolnavilor

12.000.000 de dosare electronice au fost deschise până în prezent FOTO Adevărul

Presiunea pusă de medicii de familie dar şi valul de nemulţumiri din partea pacienţilor a determinat autorităţile să vină cu o serie de propuneri prin care circuitul bolnavului în sistemul medical să fie simplificat începând cu luna aprilie.

Ştiri pe aceeaşi temă

Mai puţină birocraţie în sistemul de sănătate începând cu luna aprilie. Cel puţin asta promit mai marii din sănătate, care spun că traseul pacientului român va fi simplificat: îşi va putea ridica medicamentele sau se va putea duce la orice laborator de analize indiferent de casa de asigurări de sănătate de care aparţine sau îi va putea cere, în scris, medicului de familie să nu-i completeze datele medicale în dosarul de sănătate electronic. Anunţul a fost făcut joi de noul preşedinte al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, care a venit cu o serie de propuneri de debirocratizare în sistem, atât în sprijinul pacienţilor cât şi în cel al medicilor. 
 
Concret, pacientul român care este înscris pe lista unui medic de familie va putea beneficia de medicamente care acum îi sunt scrise strict de către medicul specialist. „Se doreşte revizuirea protocoalelor terapeutice astfel încât medicul de familie să poată prescrie medicamente pe care nu le poate prescrie la ora actuală, vorbim de medicamente care se dau strict cu aprobarea comisiilor de specialitate”, a declarat Laurenţiu Mihai, şeful CNAS, precizând că în 24 de luni vor intra în vigoare două programe europene prin care pacienţii vor putea beneficia de concedii medicale şi bilete de trimitere online. 
 
De unde îşi va putea ridica pacientul medicamentele
 
Până atunci însă, se doreşte renunţarea la documentele de hârtie, ceea ce îi va da medicului de familie şansa să acorde mai multă atenţie pacientului şi nu laptopului. „Una din restricţiile care era legată strict de sistemul informatic şi care a fost eliminată era legată de faptul că pacientul îşi va putea ridica medicamentele sau se va putea duce la orice laborator de analize, indiferent de casa de asigurări de sănătate de care aparţine. Spre exemplu, un pacient din provincie care venea într-un centru universitar pleca de la spital cu o reţetă şi cu o recomandare de analize şi acelea puteau fi onorate doar în judeţul unde erau emise, respectiv în centrul universitar. E o modificare importantă, de acum va putea să-şi ridice medicamentele şi de la el de acasă”, a completat Laurenţiu Mihai. 
 
De asemenea, pacienţii care au nevoie de un medic de familie care se află în concediu, vor putea merge la adresele cabinetelor medicale din proximitate, a mai spus oficialul. Iar dacă nu primesc reţetă de la medicul din spital, aşa cum ar fi normal, bolnavii pot merge la medicii de familie cu scrisoarea medicală pentru a solicita tratamentul, însă acestora din urmă nu li se vor mai imputa reţetele. 
 
Sancţiuni pentru medicii din spital care nu dau reţetă pacienţilor
 
Dimpotrivă, modificările anunţate de CNAS vin cu sancţiuni dure pentru medicii din spital care nu dau reţete. „Obligaţia medicului din spital este să emită atât scrisoare medicală cât şi reţetă. Se mai întâmpla că nu se emitea şi reţeta. Era obligaţie, dar nu era sancţiune. Pacientul ajungea cu scrisoarea medicală la medicul de familie, era obligaţia şi legală şi morală a mf, să scrie o reţetă compensată, numai că fiind doar reţeta un document medico-legal, se ajungea în situaţia de a-i fi imputate sumele. Am introdus sancţiunea pentru neeliberarea pentru medicul din spital a reţetei. În cazul în care pacientul primeşte doar scrisoare medicală la ieşirea din spital se redefineşte medicul prescriptor astfel încât medicul de familie să poată prescrie medicamentul respectiv pe baza scrisorii medicale fără să-i mai fie imputată suma”, a punctat preşedintele CNAS. 
 
Potrivit acestuia, spitalul va fi sancţionat cu o reducere de 10% din plata pe acel caz rezolvat dacă medicul curant nu îi dă pacientului şi reţetă, aşa cum îl obligă legea. „Faptul că n-a mai eliberat şi reţetă, e un lucru pentru care va plăti. Pe noi ne interesează ca pacientul să-şi primească tratamentul”, a comentat oficialul. 
 
Ce spun cei din sistem despre propunerile înaintate de oficiali
 
Deciziile sunt de bun augur, spune şi Cezar Irimia, preşedintele Asociaţiei Pacienţilor cu Boli Cronici, care afirmă că de trei luni, pacienţii cu cancer nu au acces la analize amănunţite. „Pacienţii nu au acces la analize, medicii nu pot recomanda un tratament pe o boală cronică pentru că nu are la dispoziţie fonduri care să îi dea dreptul să facă acest lucru”, a punctat Irimia. 
 
„Considerăm că simplificarea circuitelor hârtiilor şi utilizarea datelor electronice în deplină siguranţă vor permite colectarea mai rapidă a unor date reale de morbiditate, estimări corecte, alcătuirea unor strategii de durată privind serviciile preventive şi monitorizarea patologiilor care împovărează sistemul de sănătate, astfel încât să depăşim etapa acţiunilor formale”, a explicat şi medical Rodica Tănăsescu, preşedintele Societăţii Naţionale de Medicina Familiei, făcând referire la modificările anunţate de CNAS. 
 
Propunerile aduse de oficiali vin după ce, săptămâna trecută, medicii de familie au protestat timp de câteva zile, prin refuzul de a mai elibera reţete compensate şi trimiteri.
citeste totul despre: