Cu George Pruteanu la teatru

După un spectacol de mare succes de la Teatrul Naţional, cu comedia muzicală „Chicago“, George Pruteanu a vrut să le felicite pe actriţe şi, cum văzuserăm spectacolul împreună, m-a luat şi pe mine cu el. Soţiile noastre ne-au urmat fără prea mare convingere, de la distanţă.

Am ajuns în culise pe un coridor slab luminat, împiedicându-ne de tot felul de cabluri, tocmai când artiştii, după mai multe reprize de aplauze, abia îşi mai trăgeau sufletul şi voiau să meargă în culise să se schimbe.

Apariţia lui George Pruteanu, care era pe atunci nu numai senator, ci şi o vedetă TV, graţie emisiunii sale urmărite de toată lumea, „Doar o vorbă să-ţi mai spun“, a atras imediat atenţia. Într-un limbaj fantezist şi plin de culoare, cu un umor irezistibil, George le-a felicitat entuziast pe actriţe (mai mult decât pe actori!), le-a imitat, le-a fredonat cântecele interpretate de ele cu puţină vreme înainte pe scenă. A fost aplaudat (din sală se auzeau aplauze în culise!) şi îmbrăţişat. Ca prieten al lui, m-am bucurat şi eu de câteva îmbrăţişări.

Am mâncat gulaş şi am dansat ceardaş

De câte ori mă întâlneam cu George Pruteanu, făceam un fel de show-uri în doi (el fiind de fiecare dată protagonistul). Nu era niciodată plictisit sau plictisitor. Pe vremea când cerea, pe bună dreptate, printr-un proiect de lege ca fiecare inscripţie publică din România să fie redactată în română sau să aibă alături şi traducerea ei în română, i se atribuiau, în mod nejustificat, sentimente antimaghiare. Aflându-ne amândoi la o petrecere, i-am propus ca, în replică, să mâncăm gulaş şi să dansăm ceardaş, ceea ce am şi făcut, dezlănţuind o orgie de râs, la care au participat toţi invitaţii.

Gulaşul, gătit pe loc de gazde, a ieşit prea ardeiat, astfel încât după ce l-am mâncat ne-au dat lacrimile şi am început să răsuflăm ca după urcarea pe jos a zece etaje. În schimb, ceardaşul ne-a ieşit foarte bine. În interpretarea noastră semăna, este adevărat, mai mult cu ciuleandra, dar noi l-am declarat ceardaş şi am avut succes.

Desen de LINU (dreapta)

O polemică politică în peisaj cu brazi

O singură dată ne-am certat, dar ne-am certat rău, o zi întreagă. Fuseserăm invitaţi de un medic celebru la casa lui de vacanţă din munţi şi eram fericiţi că vom petrece o zi întreagă în aer liber. Abia aşteptam ca, după masa sărbătorească, să ieşim cu toţii (erau şi alţi invitaţi) pe terasă, să privim munţii din jur luminaţi de soare şi să tragem adânc în piept aerul cu miros de brad. Sau chiar să părăsim pentru câteva ore casa şi să hoinărim pe cărările dintr-o pădure apropiată. Dar n-a fost să fie aşa.

La cafea, a venit vorba despre trecerea lui George de la PNŢCD la PSD şi apoi la PRM. L-am ironizat pentru această versatilitate, el a ripostat, eu am devenit vehement, el − şi mai vehement şi tot aşa până când s-a încins o adevărată ceartă. Ceilalţi invitaţi n-au rămas neutri, ci s-au împărţit în două, unii – de partea mea, alţii – de partea lui. Ore întregi ne-am adresat unii altora cele mai tăioase replici, ne-am jignit, ne-am făcut răni sufleteşti adânci, greu de vindecat. Încet-încet s-a lăsat întunericul. Pe la miezul nopţii ne-am suit toţi, surescitaţi, în maşini şi am plecat spre casele noastre. Eram palizi, aveam ochii ieşiţi din orbite şi ne tremurau mâinile. O zi în care eu şi George cel puţin (extenuaţi de munca noastră, care de multe ori nu înceta nici noaptea) ne puseserăm mari speranţe, crezând că ne va ajuta să ne refacem, se irosise aiurea, numai din cauza unor caraghioase pasiuni politice. Poate chiar în timp ce noi ne certam, rechinii vieţii politice râdeau de naivitatea unora ca noi şi îşi adăugau în conturi milioane de euro...

Dacă s-ar putea întoarce timpul înapoi

Apoi, bineînţeles, eu şi George ne-am împăcat. Am mai trăit multe momente frumoase împreună, cu o dragoste frăţească. Dar în ziua de 27 martie 2008, pe neaşteptate, în urma unui atac de inimă, el a murit.

Acum, ori de câte ori o întâlnesc pe soţia lui, Nina Pruteanu, iremediabil tristă, iubindu-l în continuare pe George cu un devotament care va intra probabil în legendă, îmi vine să plâng. Aş vrea să smulg trecutului ziua aceea plină de furie şi să-i dau alt curs. Să stau cu George pe terasă, la soare, şi să discut cu el despre toate întâmplările vieţii politice ca despre un spectacol de teatru. ;