Cazul norvegian al familiei Bodnariu, căreia i s-au luat copiii de către autorităţile norvegiene în data de 16 noiembrie 2015, ţine prima pagină a presei scrise din ultimele zile. Nu ştim încă toate detaliile acestui caz, se vorbeşte mult pe speculaţii şi prezumţii, însă am putea – şi ar trebui să o facem – să discutăm despre situaţia copiilor din România, despre drepturile şi interesele lor.

Am cunoscut foarte multe cazuri de copii cu destine afectate, prin natura profesiei, de divorţul, separarea sau neînţelegerile dintre părinţii lor. Am văzut şi cum se poziţionează instanţele, de-a lungul anilor şi cât de mult contează factorul uman: empatia, disponibilitatea şi înţelegerea judecătorului pus în faţa unui caz (din sute sau mii) de divorţ, evident cu situaţii extrem de similare, natura umană fiind caracterizată de un număr limitat de reacţii şi emoţii în situaţii date. Sunt mulţi judecători cu vocaţie pentru dreptul familiei, mai ales cei specializaţi în secţiile de minori-familie, însă sunt foarte mulţi judecători care ar trebui să se auto-recuze din lipsă de empatie minimală, judecători obosiţi, plictisiţi şi exasperaţi de nesfârşitele lupte şi acuze domestice care sfârşesc să arăte la fel în instanţă.

Ceea ce se uită frecvent şi de către părinţi, şi de către judecători, şi de către avocaţi (ancoraţi în narativul părţii pe care o reprezintă şi care nu mai văd argumentele pertinente ale părţii adverse) este interesul superior al copilului, un principiu fundamental de drept internaţional, care există ca atare şi în legislaţia naţională, mai precis în Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului. Principiu care a fost aplicat şi în cazul norvegian al familiei Bodnariu. Am văzut însă şi foarte mulţi părinţi, ajunşi în situaţie de conflict, care îşi folosesc copiii ca instrument de negociere, şantaj sau presiune, ceea ce întotdeauna am considerat abominabil.

Ce spune principiul interesului superior al copilului, conform Convenţiei privind drepturile copilului din 1989, cea mai rapid ratificată convenţie internaţională: perioada copilăriei este cea mai vulnerabilă din perspectiva dezvoltării fizice şi mentale, de aceea copilul trebuie protejat în conformitate numai cu interesul său, aşadar orice decizie parentală sau a tutorelui trebuie făcută din această perspectivă, cu evaluarea impactului pe termen lung. Toate deciziile şi acţiunile care privesc copilul trebuie să garanteze asigurarea drepturilor copilului, astfel cum sunt protejate şi garantate prin această Convenţie (şi legislaţiile naţionale care o transpun în dreptul intern în fiecare stat semnatar). Scopul este de a proteja dezvoltarea armonioasă şi sănătoasă a copilului atât mental, fizic, cât şi social, în acord cu particularităţile şi nevoile fiecărui copil. Aşadar, adultul respectiv – părinte, bunic, tutore, curator, asistent maternal – trebuie să aibă şi el anumite competenţe cognitive. 

Atât România, cât şi Norvegia au ratificat această Convenţie pe 26 ianuarie 1990[1] şi au transpus în dreptul intern prevederile şi principiile fundamentale cu privire la respectarea drepturilor copilului şi interesul superior al copilului. Ce spune Codul penal român, art. 197[2] referitor la relelel tratament aplicate minorului: „punerea în primejdie gravă, prin măsuri sau tratament de orice fel a dezvoltării fizice, intelectuale sau morale a minorului, de către părinţi sau de orice persoană în grija căreia se află minorul se pedepseşte cu închisoarea de la 3 la 7 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi”.  Ce spune legea norvegiană[3]? Probabil că acelaşi lucru, implementarea prevederilor Convenţiei în dreptul intern. [a se vedea secţiunea 30, capitolul 5 din linkul postat la nota de subsol 3, din care traduc: „Copilul este îndreptăţit la grijă şi atenţie din partea celor care au responsabilitatea parentală. Aceste persoane au dreptul şi obligaţia de a lua decizii pentru copil în chestiunile personale în limitele stabilite de secţiunile 31 şi 33 (dreptul copilului la co-determinare şi la auto-determinare – un alt principiu fundamental). Responsabilitatea parentală trebuie exercitată pe fundamentele nevoilor şi interesele copilului. (…) Copilul nu trebuie supus violenţei sau tratat în oricare alt fel care îi poate vătăma sau periclita sănătatea fizică sau mentală. Aceasta se aplică şi atunci când violenţa este utilizată în legătură cu creşterea copilului. Folosirea violenţei şi comportamentul care pot înfricoşa sau enerva, precum şi alt comportament lipsit de respect faţă de copil este interzis.Dacă un copil se plânge că a fost abuzat sau violentat el este crezut şi se demarează o anchetă imediat.

Mai aflăm dintr-o investigaţie jurnalistică[4] că, „în cazurile în care se descoperă că un copil a fost expus unui tratament violent se va face mai întâi un efort de a schimba acţiunile părinţilor prin măsuri voluntare. Totuşi, în unele cazuri violenţa este atât de brutală, încât ne vedem obligaţi să preluăm custodia copilului. Acest lucru se întâmplă, deoarece pedepsirea fizică şi psihologică a copiilor este interzisă prin lege în Norvegia.”

Aşadar avem protecţie legală puternică şi în România, şi în Norvegia. Diferenţa o face însă implementarea legislaţiei: dacă autorităţile norvegiene acţionează imediat şi iau copiii fără multe discuţii, dacă există indicii de violenţă, în România acest lucru nu se întâmplă, deşi legea este similară (chiar mai dură în România). Se pare că în Norvegia copiii chiar au o protecţie legală extrem de puternică sub această Convenţie. Mai mult decât atât, copiii sunt crescuţi de mici într-un mod liber şi tratându-i ca indivizi cu personalitate proprie încă din primii ani.

Pe de altă parte, autorităţile norvegiene au fost acuzate în ultimii ani de abuzuri şi inflexibilitate faţă de diferenţele culturale cu privire la preluarea copiilor din familiile imigranţilor şi plasarea lor în custodie. În 2012 au fost luaţi din familii un număr de 6.737 copii, dintre care 1.049 erau imigranţi sau născuţi din părinţi imigranţi[5]. Cifrele sunt în creştere comparativ cu anul 2009, când au fost luaţi de lângă părinţi un număr de 5.846 copii, dintre care 744 copii ai imigranţilor. Autorităţile norvegiene insistă că acţionează conform principiului interesului superior al copilului. În orice caz, modul în care acţionează a creat norvegienilor o serie de probleme diplomatice cu alte ţări, cea mai recentă fiind cu România, în cazul Bodnariu, însă au existat precedente cu India[6], Lituania şi alte ţări est europene.

În concluzie – o concluzie preliminară deocamdată, întrucât nu avem toate datele – situaţia cazului Bodnariu se prezintă ca fiind o combinaţie de educaţie est europeană aplicată într-o ţară vest europeană. Orice semnal, inclusiv unul eronat, că unui copil i se încalcă drepturile sau sănătatea sau integritatea sa psihologică sau fizică sunt în pericol este luat în serios. Însă nu pot să nu mă gândesc la creşterea numărului de astfel de cazuri, acuzele de rigiditate în interpretarea situaţiilor concrete, particulare ale fiecărui caz care se aduc autorităţilor norvegiene şi temerea că funcţionarii publici, în România sau oriunde sunt permanent sub riscul de a-şi pierde empatia, umanitatea şi deschiderea pentru a putea înţelege complexitatea situaţiilor cu care se confruntă; interpretarea excesivă a unor legi, strict formală, literală, a generat de multe ori tragedii şi erori judiciare. Cazul adolescentei care s-a sinucis la finalul anului trecut, din cauză că a fost luată – tot de către un funcţionar rigid – de lângă asistenta maternală care o avea în îngrijire de mai mulţi ani trebuie să ne pună serios pe gânduri aici, la noi, înainte de a face ordine la distanţă în sistemul de protecţie al copilului norvegian. Util ar fi să ne gândim sau să vizionăm şi tulburătorul film al danezului Thomas Vinterberg, Jagten (The Hunt)[7], co-producţie Danemarca-Suedia, despre cazul unui profesor acuzat pe nedrept de abuz sexual asupra unei minore, în timp ce luptă cu fosta soţie pentru custodia propriului copil.



[1] https://treaties.un.org/Pages/ViewDetails.aspx?src=IND&mtdsg_no=IV-11&chapter=4&lang=en

[2] http://www.dreptonline.ro/legislatie/codul_penal_2009.php

[3] https://www.regjeringen.no/en/dokumenter/the-children-act/id448389/

[4] http://www.hotnews.ro/stiri-esential-20708995-cazul-bodnariu-exemplu-ciocnire-civilizatiilor-autoritatile-norvegiene-luat-cei-cinci-copii-custodie-motiv-violenta-fizica-parintii-recunosc-palme-fund-dar-reclama-masuri-disproportionate-cronologia-e.htm

[5] http://www.businessinsider.com/ap-norway-accused-of-unfairly-taking-away-immigrant-children-2015-8

[6] http://www.tnp.no/norway/panorama/2704-an-unfinished-debate-on-barnevernet

[7] http://www.imdb.com/title/tt2106476/