Cele mai scumpe oraşe din România. Pe ce cheltuiesc românii cei mai mulţi bani în oraşele sugative-financiare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cele mai scumpe oraşe din România sunt acelea în care puterea de cumpărare a locuitorilor este redusă. „Adevărul“ vă prezintă astăzi preţurile la chirie sau alimente din câteva oraşe ale ţării, dar şi harta celor mai scumpe oraşe din România.

Deşi nivelul de trai variază de la un oraş la altul, dar cele mai scumpe oraşe din România sunt, de obicei, cele mai mari.

Cele mai scumpe oraşe din România - ZALĂU

Deşi, aparent, Zalăul este un oraş ieftin, în special datorită chiriilor mici şi preţurilor reduse la imobile, traiul în municipiul reşedinţă de judeţ este unul destul de scump, în principal din cauza utilităţilor, dar şi a nivelului salariilor.

Un bilet cu două călătorii pe cursele societăţii care asigură transportul în comun în Zalău (Transurbis) costă 4 lei, în timp ce companiile de taxi şi-au aliniat preţurile la 2,4 lei pe kilometru - călătoria pe timp de zi. Pentru apa potabilă, Compania de Apă Someş percepe, din vara anului 2013, un tarif de 3,26 de lei pe metru cub, valabil, de altfel, în toate judeţele deservite.

Cele mai scumpe oraşe din România - VASLUI

Cu un salariu mediu puţin peste 1.300 lei, o rată a somajului de aproape 12% şi un grad de îndatorare la bănci de aproape 40%, vasluienii trăiesc nu doar într-un judeţ sărac, ci şi unul foarte scump.

Vasluiul este unul dintre oraşele cu unul dintre cele mai scăzute niveluri ale veniturilor populaţiei, cu cel mai mare număr de şomeri raportat la populaţia activă şi una dintre cele mai mici proporţii ale angajaţilor din forţa de muncă, principalul angajator rămânând statul. În aceste condiţii, la Vaslui este o misiune dificilă nu doar să îţi cumperi o casă, ci să şi trăieşti în ea. Cu un salariu mediu de 1.306 lei, vasluienii plătesc la apă, căldură, salubritate la fel ca locuitorii marilor oraşe.

Preţurile apartamentelor tranzacţionate pe piata imobiliară din municipiul Vaslui au scăzut constant în ultimii ani, însă cu toate acestea, raportat la puterea financiară a vasluienilor, preturile practicate pe piaţă continuă să fie extrem de mari. 

image

Cele mai scumpe oraşe din România - ALBA IULIA

Alba Iulia nu este un oraş foarte scump, dar din multe puncte de vedere este peste media localităţilor urbane de acest nivel. Chiriile sunt destul de mari, în timp ce locuinţele decente se menţin, de asemenea, la preţuri spre limita maximă a pieţei. Transportul cu taxi este al doilea cel mai scump din România.

„Proprietarii vor să vândă scump, iar cumpărătorii vor să plătească puţin”. Cam aşa caracterizează agenţii piaţa imobiliară din Alba Iulia. Cererile rămân în continuare numeroase, însă vânzările se menţin slabe. Apartamentele se vând, în prezent, cu preţuri între 20.000 de euro şi 70.000 de euro. Preţurile sunt şi cu 40% mai mici faţă de perioada boom-ului imobiliar din anii 2007 – 2009.

Cele mai scumpe oraşe din România - CĂLĂRAŞI

Călăraşenii, racordaţi încă la sistemul public de furnizare a energiei termice, se numără printre puţinii norocoşi din ţară care nu sunt “arşi” la buzunare. Pe malul Borcei, de câţiva ani, preţul gigacaloriei a rămas neschimbat.

Deşi în tot oraşul are mai puţin de 500 de abonaţi casnici şi 6 agenţi economici, Serviciul Public, Centrale Termice şi Administrare Fond Locativ” (SPCTAFL) Călăraşi funcţionează la prametri normali.

După ce 2010 au plătit cel mai scăzut preţ din ţară la gigacalorie, 126 de lei, călărăşenii încă racordaţi la sistemul public de distribuţie a energiei termice sunt taxaţi, în prezent, cu 212,77 lei pentru căldură, diferenţa de 40%, până la 354 lei, fiind subvenţionată de Primărie. Conform directorului SPCTAFL, Gheorghe Ciocârlan, sistemul de furnizare a agentului termic funcţionează în parametrii normali, după ce a fost verificată ca la carte fiecare conductă.

image


FOTO Alexandru Botezatu

Cele mai scumpe oraşe din România - PITEŞTI

Comparativ cu alte reşedinţe de judeţ, Piteştiul nu este un oraş scump. Economiştii spun că ne situăm  la mijlocul clasamentului, într-un top naţional al costurilor traiului.  Recent redus, preţul gigacaloriei - 200 de lei cu TVA, cifră în care este inclusă şi subventia acordată de la bugetul local - a scos Piteştiul din fruntea listei oraşelor cu cele mai mari tarife la căldură şi apă caldă. „Anul trecut, cu 245 lei/gcal, eram printre oraşele cu cel mai mare tarif pentru populaţie. Acum suntem probabil la coada clasamentului, cu cel mai mic preţ”, explică ec, Sorin Apostoliceanu, şef Direcţia economică -Termo Calor Confort.

Cele mai scumpe oraşe din România - BRAŞOV

Braşovul este lăudat pentru frumuseţea şi curăţenia lui. Este însă unul dintre cele mai scumpe oraşe din ţară, raportat la nivelul salariilor. Dacă eşti chiriaş, îţi dat tot salariul pe utilităţi şi plata chiriei.

Braşovul este liderul Regiunii Centru din toate punctele de vedere, de la instrustrie, exporturi şi turism. Este considerat motorul economic al regiunii, dar acest lucru nu se vede la salariu. Braşovenii câştigă mai puţin decât sibienii de exemplu. Salariul mediu la Braşov este de 1.608 lei şi nici nu va creşte foarte mult în 2015. 

image


FOTO forwallpaper.com

Cele mai scumpe oraşe din România - ORADEA

Oraşul Oradea se situează printre primele zece oraşe cele mai scumpe din România. Potrivit specialiştilor, de la mijlocul lui 2014, piaţa imobiliară a început să se dezgheţe, astfel că a început să crească preţul apartamentelor, dar şi al chiriilor. O veste bună vine din sfera terenurilor, a căror preţuri au mai  scăzut, în timp ce chiriile birourilor au rămas la nivelul primuli  semestru al anului trecut.

Preţul de vânzare a apartamentelor vechi din Oradea se situează la o medie de 836 de euro pe metru pătrat, în creştere cu 1,5% faţă de semestrul I şi cu 1,7% mai mult decât în semestrul II din 2013 şi cu aproximativ 22% mai mici comparativ cu perioada de început a crizei, relevă datele companiei de consultanţă şi evaluare Darian.

image


FOTO Dragoş Dan

Cele mai scumpe oraşe din România - PLOIEŞTI

Preţuri la energie termică şi apă rece la niveluri mai mici faţă de alte municipii din ţară, dar un transport în comun la tarife foarte mari faţă de oraşe puternice din România sunt coordonatele vieţii la Ploieşti. Cheltuielile cu plata chiriei, a utilităţilor şi transportului în comun depăşesc un salariu mediu câştigat în Prahova

Câştigul mediu net, în 2014, a fost în Prahova, de 1.620 de lei, o situaţie paradoxală care face ca, în ciuda industralizării puternice a judeţului şi a numeroaselor investiţii străine, câştigurile din judeţ să fie cu cel puţin 30% mai mici faţă de Capitală, aflată la doar 60 km de Ploieşti.

Acesta ar face ca un salariu de 1.600 de lei să ajungă la limită pentru plata unei chirii pentru un apartament cu două camere, de exemplu, a utilităţilor şi a transportului în comun.

Cele mai scumpe oraşe din România - BAIA MARE

Fără doar şi poate că viaţa este mai scumpă în oraşele mai mari decât în cele de provincie. Motivele sunt multe şi sunt legate în special de realităţile economice ale zonei. Oraşele reşedinţă de judeţ, unde de regulă viaţa este mai scumpă, atrag investitori, atrag branduri de renume, dar atrag şi restul populaţiei active a judeţului respectiv. La fel cum adevărat este că viaţa în Baia Mare este mai ieftină decât în Cluj-Napoca sau în Tg. Mureş. Economiştii oferă argumente foarte clare în acest sens, argumente care nu mai au nevoie de niciun comentariu. 

image

Cele mai scumpe oraşe din România - HUNEDOARA

Deva este cel mai scump oraş din judeţul Hunedoara, în ce priveşte preţul de vânzare şi de închiriere al apartamentelor. Totuşi, oferă o serie de avantaje celor care vor să se stabilească aici, care fac din reşedinţa de judeţ un loc potrivit pentru un trai decent şi pentru afaceri.

Hunedoara este unul dintre cele mai urbanizate judeţe din ţară, având în componenţă şapte municipii şi şapte oraşe. Cele mai multe dintre comunităţile lor au avut de suferit, în ultimii ani, ca urmare a declinului din industria grea. O urmare a fost faptul că localităţi miniere ca Petroşani sau Brad, ori cele care s-au dezvoltat datorită industriei metalurgice, cum sunt Hunedoara şi Călan, şi-au pierdut din atractivitate.

Cele mai scumpe oraşe din România - IAŞI

Oraşul celor şapte coline a rămas izolat economic în ultimii 10-15 ani, comparativ cu celelalte oraşe mari din România, şi a devenit aproape cea mai scumpă urbe din ţară.

Analizele statistice brute denotă cifre dezavantajoase pe aproape toate sectoarele economice pentru oraşul Iaşi, fapt care îl face puţin dezirabil pentru cei care îşi propun să schimbe urbea.

Potrivit site-ului numbeo.com, care analizează cu date actualizate la zi costul de trai în toate oraşele mari ale lumii, salariul mediu net la Iaşi, în aprilie 2015, este de 1.681,25 de lei.

Deşi mai mare decât în câteva alte oraşe ale ţării, venitul mediu net nu ar putea acoperi nici măcar costul cumulat al chiriei şi întreţinerii pentru o persoană care-şi propune să trăiască singură.

Cele mai scumpe oraşe din România - CONSTANŢA

Constanţa, un oraş scump tuturor. În urbea cu preţuri mari munceşte doar 60% din populaţia activă. Marele oraş-port de la Marea Neagră, şi-a păstrat locul de top în ceea ce priveşte preţul vieţii, nu şi calitatea ei. Deşi economia locală ar trebui să duduie, judeţul Constanţa are o rată a şomajului de 4,2%, uşor mai scăzută decât media naţională de 5,5%.

De la Constanţa la Vama Veche. Litoralul Mării Negre - vedere din cer Foto Rafael Cucu

La realizarea materialului „Cele mai scumpe oraşe din România” au participat Alina Pop, Simona Voicu, Dorin Ţimonea, Ionela Stănilă, Cristina Stancu, Simona Suciu, Claudia Bonchiş, Dragoş Hojda, Daniel Guţă, Dana Mihai, Cezar Pădurariu, Sînziana Ionescu.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

   

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite