Cu vor fi distribuite cele peste 500.000 de doze de vaccin Pfizer. Cea mai mare tranşă de până acum a ajuns în România
0
O nouă tranşă de vaccinuri Pfizer - cea mai mare de până acum - a ajuns luni în România, pe cale aeriană, pe aeroporturile din Otopeni, Cluj-Napoca şi Timişoara. Cele peste 511.290 de doze au ajuns cu întârziere, după ora 14:00.
Compania de curierat care a transportat serurile a anunţat luni dimineaţă că transportul nu a ajuns în ţară, cu primul zbor. Vaccinurile nu au mai încăput în avion din cauza volumului mare al încărcăturii, a fost explicaţia. Serurile au fost aduse după câteva ore de o altă aeronavă, potrivit Stirile PRO TV.
Transportul către centrele de stocare este asigurat de firma producătoare, inclusiv pe cale terestră. Vaccinurile sunt transportate în condiţii optime de siguranţă, în containere speciale, cu gheaţă carbonică şi folie etanşă, precizează Comitetul Naţional de Coordonare a Vaccinării anti-COVID.
Astfel, procesul de vaccinare continuă atât în centrele din Bucureşti, cât şi din ţară, dozele fiind distribuite astfel:
- Centrul Naţional de Stocare Bucureşti: 171.990 doze;
- Centrul Regional de Depozitare Braşov: 66.690 doze;
- Centrul Regional de Depozitare Cluj: 76.050 doze;
- Centrul Regional de Depozitare Constanţa: 58.500 doze;
- Centrul Regional de Depozitare Craiova: 33.930 doze; Centrul Regional de Depozitare Iaşi: 45.630 doze;
- Centrul Regional de Depozitare Timişoara: 58.500 doze.
Până la acest moment, România a recepţionat 2.863.439 doze de vaccin produse de compania Pfizer, iar 2.641.069 au fost deja utilizate pentru imunizarea populaţiei.
În centrele de vaccinare se vor utiliza atât doze recepţionate de România în tranşa curentă, cât şi în tranşele anterioare, pe baza solicitărilor transmise la Centrul Naţional şi centrele regionale de depozitare, prin direcţiile de sănătate publică judeţene şi cea a municipiului Bucureşti.