Care-i, de fapt, rolul preoţilor?

Recent, episcopul de Huşi s-a prezentat la un eveniment precum o vedetă pop, un fel de Connect-R în sutană. Maşina de lux l-a lăsat la intrare, un atârnache-n sutană a avut grijă să-i deschidă portiera, a fost întâmpinat cu pâine şi sare, a ignorat plebea care-i cerea explicaţii vizavi de o problemă religioasă şi şi-a văzut de treabă. Amin!

Ce-nseamnă toate astea? Că preoţimea pune osul la treabă în a strica imaginea instituţiei pentru care lucrează. N-o fac voit, adică nu-şi propun să fie antipatici, dar aşa au fost dresaţi de cei mai bătrâni: să ignore, să stea cu nasul pe sus pentru că vulgul iartă. Din când în când mai promovează câte un caz fericit în care un preot dă dovadă de omenie. Pe aceştia îi numeri pe degete, dar puţini cât sunt spală imaginea unor mafioţi care nu ating clanţe de maşini. Fie ele şi de lux.

Care mai e rolul preotului în secolul în care trăim?

Ce relevanţă mai are un intermediar între tine şi Dumnezeu, dacă totul este creaţie divină şi la fel de bine poţi intermedia cu Dumnezeu printr-un copac, râu sau apus. Îi invit pe toţi preoţii dispuşi să-şi apere cauza să explice rolul spiritual şi social al unui preot. Nu vreau să spună de ce e bine să posteşti, să respecţi tradiţii (umane, pământene, nimic dumnezeiesc în ele) şi să te rogi înainte şi după masă. Vreau să spună celor ce plătesc un salariu pentru ce dau banii.

Înainte să ne răspundă la întrebări şi să ne piardă prin termeni bisericoşi (am rugămintea să vorbească în termeni pe care să-i înţeleagă şi Ţaţa Floarea, aia speriată de preot ca de ruşi) vreau să-mi justific părerea.

Rolul social – preotul şi instituţia pe care o serveşte nu mai reprezintă un liant între om şi lege/stat. Înainte era teama de preot (o, cât de creştineşte!), dar astăzi preotul are doar un rol... tradiţional. E personificarea celebrei „aşa se face din bătrâni”. Statului nu-i mai este de ajutor, oamenii fiind impulsionaţi de bunul simţ şi civilizaţie pentru a respecta o serie de norme. Unde mai pui că normele religioase încalcă multe condiţii prin care oamenii ar putea coexista paşnic. Când BOR îţi vorbeşte de toleranţă e ca şi cum Oana Zăvoranu ţi-ar spune despre Bosonul lui Higgs. Măcar să recunoască faptul că militează pentru un arhaism de secol 15 şi ştim o treabă. E jenant să pretindă că-s o religie paşnică. Că fac o casă de bătrâni şi mai donează din când în când? Donează din bani primiţi de la populaţie. Practic ei intermediază banii, nu legătura cu ăl de sus. La fel de bine ar putea să-şi facă serviciu pentru transfer de cash. Şi la câţi bani au donaţia e ceva infim. Până şi-n popor se ştie: dacă ai băiat poate se face preot şi-o să-i fie bine.

Rolul spiritual – am stabilit deja că Dumnezeu e-n toate. Cu toate astea ai nevoie de un intermediar uman. Care să-ţi spună truisme prin care să ajungi pe culmi existenţiale. „E bine să faci bine”, „e rău să faci rău”, etc. Efectul Barnum. O vagă descriere (de cele mai multe ori de personalitate) pe care oamenii o acceptă ca fiind perfectă pentru ei. Pe asta funcţionează vrăjitoarele, vracii, preoţii şi horoscopul din ziare. Dă-i omului ceva ce ştii că ar vrea să audă, ori este general valabil.

Acestea fiind zise, care-i rolul preotului? Practic şi spiritual pe cine (mai) ajută el? Nu se zvonea că-i în gene să crezi în Dumnezeu? Păi ş-atunci? Să-i lăsăm pe sfinţii părinţi să pună mâna pe clanţe.