Avertizare meteo de ninsori şi vânt puternic în mai multe zone. Coduri portocalii şi galbene valabile până miercuri | HARTĂ
0Meteorologii au emis marţi mai multe avertizări de cod portocaliu şi galben de ninsori şi intensificări ale vântului, care vizează zonele montane din mai multe judeţe, dar şi zona litoralului.
Începând de marţi, 30 noiembrie, de la ora 10, până miercuri, 1 decembrie, la ora 20, este în vigoare o informare meteo de intensificări ale vântului, ploi, lapoviţă şi ninsoare valabilă pentru întreaga ţară, anunţă Administraţia Naţională de Meteorologie.
În acest interval, vântul va avea intensificări în toate regiunile, cu viteze la rafală cuprinse în general între 50 şi 60 km/h şi vor fi precipitaţii pe arii restrânse moderate cantitativ.
În sud-estul şi sudul extrem al ţării, pe parcursul zilei de marţi (30 noiembrie) vor fi precipitaţii sub formă de ploaie, lapoviţă şi pe arii restrânse ninsoare.
La munte va ninge, iar în regiunile intracarpatice în cursul nopţii de marţi spre miercuri (30 noiembrie/01 decembrie) local vor predomina ninsorile şi pe alocuri se va depune strat de zăpadă.
De asemenea, marţi, la ora 10, a intrat în vigoare un cod galben de intensificări ale vântului valabil până la ora 20, în Dobrogea, sud-vestul Olteniei, în Carpaţii Meridionali şi de Curbură la altitudini de peste 1500 m.
Potrivit meteorologilor, rafalele vor avea viteze cuprinse între 55 şi 75 km/h, în Dobrogea şi în vestul şi sud-vestul Olteniei, iar în restul regiunilor, viteza vântului va depăşi 75…85 km/h şi va ninge viscolit.
Tot pe parcursul zilei de marţi, între orele 12 şi 18, este în vigoare o avertizare cod portocaliu de vânt puternic pentru zona de litoral al judeţului Constanţa, unde vântul va bate cu peste 80…90 km/h.
Cod galben şi portocaliu de intensificări ale vântului | Foto: meteoromania.ro
O altă avertizare meteo de cod galben vizează zonele montane. Este vorba de intensificări ale vântului şi ninsoare pentru intervalul 30 noiembrie, ora 20 - 1 decembrie, ora 16.
Potrivit ANM, „în zona montană şi submontană va ninge, se va depune strat de zăpadă, iar vântul va avea intensificări cu viteze cuprinse în general între 55 şi 65 km/h. La altitudini de peste 1700 m, rafalele vor depăşi 85…95 km/h, viscolind ninsoarea”. Astfel de fenomene vor apărea şi în regiunile nord-vestice până în dimineaţa zilei de 1 decembrie.
Începând cu noaptea de marţi, de la ora 23, până pe 1 decembrie la ora 11, nordul Carpaţilor Orientali, mai multe zone din Carpaţii Occidentali şi vestul Carpaţilor Meridionali se află sub cod portocaliu.
ANM transmite că va ninge abundent, se va depune strat consistent de zăpadă, iar la altitudini de peste 1500 m, rafalele vor depăşi 75…85 km/h şi va fi viscol.
Foto: meteoromania.ro